11 Căci tânjesc să vă văd, ca să vă fac parte de vreun dar duhovnicesc spre întărirea voastră, 12 pentru ca atât voi, cât şi eu, să fim încurajaţi în acelaşi timp – voi prin credinţa mea, iar eu prin a voastră. 13 Nu vreau să nu ştiţi, fraţilor, că de multe ori mi-am propus să vin la voi, ca să am şi printre voi vreun rod, tot aşa cum am şi printre celelalte neamuri, dar până acum am fost împiedicat. 14 Eu sunt dator atât grecilor, cât şi barbarilor[a], atât celor înţelepţi, cât şi celor neştiutori, 15 astfel că, în ce mă priveşte pe mine, sunt dornic să vă predic Evanghelia şi vouă, celor din Roma.

Puterea Evangheliei

16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelie, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede – întâi a iudeului, apoi a grecului –, 17 deoarece în ea este descoperită o dreptate oferită de Dumnezeu, care vine din credinţă şi care duce la credinţă[b], aşa cum este scris: „Cel drept va trăi prin credinţă.“[c]

Read full chapter

Footnotes

  1. Romani 1:14 Termenul de barbar avea în lumea antică sensul general de „străin de rasa greacă“, între grec şi barbar existând o opoziţie etnică şi culturală, „barbar“ având adesea un sens peiorativ
  2. Romani 1:17 Sau: Dumnezeu, care este de la început şi până la sfârşit prin credinţă
  3. Romani 1:17 Vezi Hab. 2:4