Psalmi 39-41

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

¹ Ziceam: „Voi veghea^(A) asupra căilor mele,
ca să nu păcătuiesc cu limba;
îmi voi pune frâu gurii^(B) ,
cât^(C) va sta cel rău înaintea mea.”
² Am stat^(D) mut, în tăcere;
am tăcut, măcar că eram nenorocit,
şi totuşi durerea mea nu era mai puţin mare.
³ Îmi ardea inima în mine,
un foc^(E) lăuntric mă mistuia,
şi atunci mi-a venit cuvântul pe limbă şi am zis:
⁴ „Doamne, spune-mi^(F) care este sfârşitul vieţii mele,
care este măsura zilelor mele,
ca să ştiu cât de trecător sunt.”
⁵ Iată că zilele mele sunt cât un lat de mână
şi viaţa^(G) mea este ca o nimica înaintea Ta.
Da^(H), orice om este doar o suflare, oricât de bine s-ar ţine.
⁶ Da, omul umblă ca o^(I) umbră,
se frământă degeaba,
strânge^(J) la comori şi nu ştie cine le va lua.
⁷ Acum, Doamne, ce mai pot nădăjdui eu?
În Tine îmi este nădejdea^(K).
⁸ Izbăveşte-mă de toate fărădelegile mele!
Nu mă face de ocara^(L) celui nebun!
⁹ Stau^(M) mut, nu deschid gura,
căci Tu^(N) lucrezi.
¹⁰ Abate-Ţi^(O) loviturile de la mine!
Îmi iese sufletul sub loviturile mâinii Tale.
¹¹ Tu pedepseşti pe om şi-l loveşti pentru fărădelegea lui;
îi prăpădeşti^(P), ca molia, ce are el mai scump.
Da^(Q), orice om este doar o suflare.
¹² Ascultă-mi rugăciunea, Doamne,
şi pleacă-Ţi urechea la strigătele mele!
Nu tăcea în faţa lacrimilor mele!
Căci^(R) sunt un străin înaintea Ta,
un pribeag, ca^(S) toţi părinţii mei.
¹³ Abate-Ţi^(T) privirea de la mine şi lasă-mă să răsuflu,
până nu mă duc şi să^(U) nu mai fiu!

¹ Îmi pusesem nădejdea^(V) în Domnul,
şi El S-a plecat spre mine, mi-a ascultat strigătele.
² M-a scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei^(W);
mi-a pus^(X) picioarele pe stâncă şi mi-a întărit^(Y) paşii.
³ Mi-a pus în gură o cântare nouă^(Z), o laudă pentru Dumnezeul nostru.
Mulţi^(AA) au văzut lucrul acesta, s-au temut
şi s-au încrezut în Domnul.
⁴ Ferice^(AB) de omul care îşi pune încrederea în Domnul
şi care nu^(AC) se îndreaptă spre cei trufaşi şi mincinoşi^(AD)!
⁵ Doamne, Dumnezeule, multe^(AE) sunt minunile şi planurile^(AF) Tale pentru mine:
nimeni nu se poate asemăna cu Tine.
Aş vrea să le vestesc şi să le trâmbiţez,
dar numărul lor este prea mare ca să le povestesc.
⁶ Tu nu doreşti nici jertfă^(AG), nici dar de mâncare,
ci mi-ai străpuns urechile;
nu ceri nici ardere-de-tot, nici jertfă de ispăşire.
⁷ Atunci am zis: „Iată-mă că vin!” –
în sulul cărţii este scris^(AH) despre mine –
⁸ vreau^(AI) să fac voia Ta, Dumnezeule!
Şi Legea Ta este în^(AJ) fundul inimii mele.
⁹ Vestesc^(AK) îndurarea Ta în adunarea cea mare;
iată că nu-mi închid buzele^(AL).
Tu^(AM) ştii lucrul acesta, Doamne!
¹⁰ Nu^(AN) ţin în inima mea îndurarea Ta,
ci vestesc adevărul tău şi mântuirea Ta
şi nu ascund bunătatea şi credincioşia Ta în adunarea cea mare.
¹¹ Tu, Doamne, nu-mi vei opri îndurările Tale;
ci bunătatea^(AO) şi credincioşia Ta mă vor păzi totdeauna.
¹² Căci rele fără număr mă împresoară,
m-au ajuns^(AP) pedepsele pentru nelegiuirile mele, şi nu le mai pot suferi vederea.
Sunt mai multe decât perii capului meu şi mi se înmoaie^(AQ) inima.
¹³ Izbăveşte-mă^(AR), Doamne!
Vino, Doamne, degrabă în ajutorul meu.
¹⁴ Să fie ruşinaţi^(AS) şi înfruntaţi
toţi cei ce vor să-mi ia viaţa!
Să dea înapoi şi să roşească de ruşine
cei ce-mi doresc pierzarea!
¹⁵ Să^(AT) rămână înlemniţi de ruşinea^(AU) lor
cei ce-mi zic: „Ha! Ha!”
¹⁶ Să se bucure^(AV) şi să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută!
Cei ce iubesc mântuirea Ta să zică^(AW) fără încetare: „Mărit să fie Domnul!”
¹⁷ Eu^(AX) sunt sărac şi lipsit,
dar Domnul^(AY) Se gândeşte la mine.
Tu eşti ajutorul şi izbăvitorul meu:
nu zăbovi, Dumnezeule!

¹ Ferice de cel^(AZ) ce îngrijeşte de cel sărac!
Căci în ziua nenorocirii Domnul îl izbăveşte;
² Domnul îl păzeşte şi-l ţine în viaţă.
El este fericit pe pământ
şi nu-l^(BA) laşi la bunul plac al vrăjmaşilor lui.
³ Domnul îl sprijină când este pe patul de suferinţă:
îi uşurezi durerile în toate bolile lui.
⁴ Eu zic: „Doamne, ai milă de mine!
Vindecă-mi^(BB) sufletul! Căci am păcătuit împotriva Ta.”
⁵ Vrăjmaşii mei zic cu răutate despre mine:
„Când va muri? Când îi va pieri numele?”
⁶ Dacă vine cineva să mă vadă, vorbeşte^(BC) neadevăruri,
strânge temeiuri ca să mă vorbească de rău,
şi când pleacă, mă vorbeşte de rău pe afară.
⁷ Toţi vrăjmaşii mei şoptesc între ei împotriva mea
şi cred că nenorocirea mea îmi va aduce pieirea.
⁸ „Este atins rău de tot – zic ei –,
iată-l culcat, n-are să se mai scoale!”
⁹ Chiar^(BD) şi acela cu care trăiam în pace,
în care îmi puneam încrederea şi care^(BE) mânca din pâinea mea,
ridică şi el călcâiul împotriva mea.
¹⁰ Dar Tu, Doamne, ai milă de mine şi ridică-mă,
ca să le răsplătesc cum li se cuvine.
¹¹ Prin aceasta voi cunoaşte că mă iubeşti,
dacă nu mă va birui vrăjmaşul meu.
¹² Tu m-ai sprijinit din pricina neprihănirii mele
şi m-ai^(BF) aşezat pe vecie înaintea Ta.
¹³ Binecuvântat^(BG) să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel,
din veşnicie în veşnicie!
Amin! Amin!