Psalmi 128
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Psalmul 128
O cântare a treptelor
1 Ferice de(A) oricine se teme de Domnul
şi umblă pe căile Lui!
2 Căci(B) atunci te bucuri de lucrul mâinilor tale,
eşti fericit şi-ţi merge bine.
3 Nevastă-ta este ca(C) o viţă roditoare înăuntrul casei tale;
copiii tăi stau ca(D) nişte lăstari de măslin împrejurul mesei tale.
4 Aşa este binecuvântat
omul care se teme de Domnul.
5 Să te binecuvânteze(E) Domnul din Sion,
să vezi fericirea Ierusalimului în toate zilele vieţii tale
6 şi să vezi(F) pe copiii copiilor tăi!
Pacea(G) să fie peste Israel!
Psalmii 128
Nouă Traducere În Limba Română
Psalmul 128
Un cântec de pelerinaj
1 Ferice de oricine se teme de Domnul
şi umblă pe căile Lui!
2 Căci atunci vei mânca din munca mâinilor tale,
vei fi fericit şi-ţi va fi bine.
3 Soţia ta va fi ca o viţă roditoare
în locurile retrase ale casei tale,
fiii tăi vor fi ca lăstarii de măslin
împrejurul mesei tale.
4 Aşa este binecuvântat bărbatul
care se teme de Domnul.
5 Domnul să te binecuvânteze din Sion,
ca să vezi propăşirea Ierusalimului
în toate zilele vieţii tale
6 şi să-i vezi pe fiii fiilor tăi!
Pacea să fie peste Israel!
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.