Plângeri 4
Nouă Traducere În Limba Română
Judecata Domnului cu privire la Sion
4 Cum s-a înnegrit aurul
şi cum s-a schimbat aurul curat!
Pietrele sfinte stau risipite
pe la fiecare colţ de stradă.
2 Cum fiii preţioşi ai Sionului,
altădată preţuiţi ca aurul pur,
sunt consideraţi acum ca ulcioarele de lut,
lucrate de mâinile olarului.
3 Până şi şacalii îşi scot sânul
ca să-şi alăpteze puii!
Fiica poporului meu a ajuns însă nemiloasă
ca struţii pustiei[a].
4 Limba celui alăptat se lipeşte de cerul gurii,
fiind uscată de sete.
Copiii cer pâine,
însă nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu delicatese
zac acum părăsiţi pe străzi.
Cei crescuţi în purpură
se lipesc acum de un morman de cenuşă.
6 Vina[b] fiicei poporului meu
este mai mare decât păcatul Sodomei
care a fost distrusă într-o clipă,
fără a pune mâna cineva pe ea[c].
7 Prinţii ei erau mai curaţi decât zăpada
şi mai albi decât laptele.
Trupurile le erau mai roşii decât coralii,
iar feţele[d] le erau ca safirul[e].
8 Acum însă sunt mai negri la înfăţişare decât funinginea,
astfel că nu-i mai recunoşti pe străzi.
Pielea li s-a lipit de oase
şi a devenit uscată ca lemnul.
9 Cei ucişi de sabie sunt mai fericiţi
decât cei ucişi de foamete;
lihniţi de foame, aceştia se sting
din lipsa roadelor câmpului!
10 Femeile, care odată erau pline de milă,
şi-au fiert copiii cu mâinile lor;
ei le-au slujit drept hrană
când fiica poporului meu era zdrobită.
11 Domnul Şi-a dezlănţuit toată furia,
Şi-a revărsat mânia Lui aprigă!
A aprins un foc în Sion,
care i-a mistuit temeliile.
12 Regii pământului n-ar fi crezut
şi nici unul din locuitorii lumii nu s-ar fi gândit
că duşmanul şi vrăjmaşul
vor intra pe porţile Ierusalimului.
13 S-a întâmplat din pricina păcatelor profeţilor lui
şi a nelegiuirilor preoţilor lui
care au vărsat în mijlocul lui
sângele celor drepţi.
14 Ei rătăcesc acum ca orbii pe străzi,
atât de mânjiţi de sânge,
încât nimeni nu îndrăzneşte să se atingă
de veşmintele lor.
15 „Plecaţi, necuraţilor!“ se strigă la ei;
„Plecaţi! Plecaţi! Nu ne atingeţi!“
Fugind şi rătăcind printre neamuri, acestea spun:
„Nu vor mai locui aici!“
16 Domnul Însuşi i-a împrăştiat,
nemaiveghind asupra lor[f].
Astfel, preoţilor nu li se mai arată respect,
iar bătrânilor nu li se mai acordă cinste.
17 Ochii noştri obosiseră,
aşteptând zadarnic ajutorul.
Din turnurile noastre ne uitam
după un neam care nu ne putea izbăvi.
18 Duşmanii ne luau urma,
astfel că nu puteam ieşi în pieţe.
Sfârşitul se apropia, zilele se împliniseră,
căci ne venise sfârşitul.
19 Prigonitorii noştri au fost mai iuţi
decât vulturii cerului.
Ne-au urmărit pe munţi
şi ne-au pândit în pustie.
20 Unsul Domnului, suflarea vieţii noastre,
a fost capturat în gropile lor,
el, despre care spuneam:
„Vom trăi la umbra lui printre neamuri!“
21 Bucură-te şi saltă de veselie, fiică a Edomului,
tu, care locuieşti în ţara Uţ!
Să ştii însă că potirul va trece şi pe la tine;
te vei îmbăta şi te vei dezbrăca!
22 Fiică a Sionului, pedeapsa ta s-a sfârşit.
El nu-ţi va mai prelungi exilul.
Nelegiuirea ta însă, fiică a Edomului, El o va pedepsi
şi îţi va scoate la iveală păcatele.
Footnotes
- Plângeri 4:3 Vezi Iov 39:14-17
- Plângeri 4:6 Sau: Pedeapsa
- Plângeri 4:6 Sensul versului în ebraică este nesigur
- Plângeri 4:7 Sensul termenului în ebraică este nesigur
- Plângeri 4:7 Sau: lapislazuli
- Plângeri 4:16 Sau: nemaidorind să-i privească
Plângerile 4
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Plângere asupra soartei poporului
4 Vai, cum s-a înnegrit aurul şi cum s-a schimbat aurul cel curat!
Cum s-au risipit pietrele Sfântului Locaş pe la toate colţurile(A) uliţelor!
2 Cum sunt priviţi acum fiii Sionului, cei aleşi şi preţuiţi ca aurul curat altădată,
cum sunt priviţi acum, vai! Ca nişte vase(B) de pământ şi ca o lucrare făcută de mâinile olarului!
3 Chiar şi şacalii îşi apleacă ţâţa şi dau să sugă puilor lor,
dar fiica poporului meu a ajuns fără milă, ca struţii(C) din pustie.
4 Limba(D) sugătorului i se lipeşte de cerul gurii, uscată de sete;
copiii cer(E) pâine, dar nimeni nu le-o dă.
5 Cei ce se hrăneau cu bucate alese leşină pe uliţe.
Cei ce fuseseră crescuţi în purpură se bucură(F) acum de o grămadă de gunoi!
6 Căci vina fiicei poporului meu este mai mare decât păcatul Sodomei,
care a fost nimicită(G) într-o clipă, fără să fi pus cineva mâna pe ea.
7 Voievozii ei erau mai strălucitori decât zăpada, mai albi decât laptele;
trupul le era mai roşu decât mărgeanul; faţa le era ca safirul.
8 Dar acum înfăţişarea le este mai negricioasă(H) decât funinginea; aşa că nu mai sunt cunoscuţi pe uliţe,
pielea le este(I) lipită de oase, uscată ca lemnul.
9 Cei ce pier ucişi de sabie sunt mai fericiţi decât cei ce pier de foame,
care cad sleiţi de puteri, din lipsa roadelor câmpului!
10 Femeile(J), cu toată mila(K) lor, îşi fierb copiii,
care le slujesc ca(L) hrană în mijlocul prăpădului fiicei poporului meu.
11 Domnul Şi-a sleit urgia, Şi-a vărsat(M) mânia aprinsă;
a aprins(N) în Sion un foc care-i mistuie temeliile.
12 Împăraţii pământului n-ar fi crezut şi niciunul din locuitorii lumii n-ar fi crezut
că potrivnicul care-l împresura are să intre pe porţile Ierusalimului.
13 Iată roada păcatelor(O) prorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi,
care(P) au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniţi!
14 Rătăceau ca orbii pe uliţe, mânjiţi(Q) de sânge,
aşa că nimeni nu putea(R) să se atingă de hainele lor.
15 „Depărtaţi-vă, necuraţilor(S)!” li se striga, „la o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!”
Când fugeau pribegind încoace şi încolo, printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
16 În mânia Lui, Domnul i-a împrăştiat şi nu-Şi mai îndreaptă privirile spre ei!
Vrăjmaşul n-a căutat(T) la faţa preoţilor, nici n-a avut milă de cei bătrâni.
17 Şi acolo ni se sfârşeau ochii(U) şi aşteptam zadarnic ajutor!
Privirile ni se îndreptau cu nădejde spre un neam, care totuşi nu ne-a izbăvit.
18 Ne pândeau paşii(V), ca să ne împiedice să mergem pe uliţele noastre;
ni se apropia sfârşitul(W), ni se împliniseră zilele… Da, ne venise sfârşitul!
19 Prigonitorii noştri erau mai iuţi(X) decât vulturii cerului.
Ne-au fugărit pe munţi şi ne-au pândit în pustie.
20 Suflarea(Y) vieţii noastre, unsul Domnului, a fost prins(Z) în gropile lor, el,
despre care ziceam: „Vom trăi sub umbra lui printre neamuri.”
21 „Bucură-te(AA) şi saltă de bucurie, fiica Edomului, care locuieşti în ţara Uţ!
Dar şi la tine va trece potirul(AB) şi tu te vei îmbăta şi te vei dezgoli!
22 Fiica Sionului, nelegiuirea(AC) îţi este ispăşită:
El nu te va mai trimite în robie.
Dar ţie, fiica Edomului, îţi va(AD) pedepsi nelegiuirea
şi îţi va da pe faţă păcatele.”
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.