Domnul i-a zis lui Moise: „Spune-i lui Aaron: «Când vei aşeza candelele, cele şapte candele vor trebui să lumineze în partea din faţă a sfeşnicului.»“ Aaron a făcut întocmai; a aşezat candelele în partea din faţă a sfeşnicului, aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise. Sfeşnicul era din aur bătut; de la picior până la petale era din aur bătut; Moise îl făcuse după modelul pe care i-l arătase Domnul.

Sfinţirea şi slujirea leviţilor

Domnul i-a zis lui Moise: „Ia-i pe leviţi din mijlocul israeliţilor şi curăţeşte-i. Iată ce trebuie să faci ca să fie curaţi: tu să-i stropeşti cu apa ispăşirii, iar ei să-şi radă tot trupul cu briciul şi să-şi spele hainele; aşa se vor curăţi. Apoi să ia un taur şi darul de mâncare făcut din făină aleasă amestecată cu ulei, iar tu să iei un alt taur ca jertfă pentru păcat. Să-i aduci pe leviţi înaintea Cortului Întâlnirii şi să convoci toată adunarea israeliţilor. 10 Când îi vei aduce pe leviţi înaintea Domnului, israeliţii vor trebui să-şi pună mâinile peste ei; 11 apoi Aaron îi va înfăţişa pe leviţi înaintea Domnului ca o jertfă legănată din partea israeliţilor, şi astfel ei vor putea să slujească Domnului. 12 Leviţii să-şi pună mâinile pe capetele taurilor, după care el să-i jertfească în cinstea Domnului, pe unul ca jertfă pentru păcat, iar pe celălalt ca ardere de tot şi să facă astfel ispăşire pentru leviţi. 13 Apoi să-i pui pe leviţi să stea înaintea lui Aaron şi a fiilor săi şi să-i aduci ca jertfă legănată înaintea Domnului.

14 Aşa să-i separi pe leviţi de ceilalţi israeliţi şi leviţii vor fi ai Mei. 15 După ce i-ai curăţit şi i-ai adus ca jertfă legănată, leviţii vor putea intra în Cortul Întâlnirii ca să slujească. 16 Căci ei Îmi sunt daţi pe deplin din mijlocul israeliţilor; i-am luat pentru Mine în locul tuturor celor ce sunt primul rod al pântecelui, în locul întâilor născuţi ai israeliţilor. 17 Toţi întâii născuţi ai israeliţilor sunt ai Mei, atât dintre oameni, cât şi dintre animale. Mie Mi i-am închinat în ziua în care i-am lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului. 18 De aceea i-am luat pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai israeliţilor. 19 Eu i-am dat în dar pe leviţi lui Aaron şi fiilor săi, ca să le slujească israeliţilor în Cortul Întâlnirii şi să facă ispăşire pentru israeliţi; astfel, israeliţii nu vor fi loviţi de nici o urgie când se vor apropia de Lăcaş.“

20 Moise, Aaron şi întreaga adunare a israeliţilor au făcut întocmai cu leviţii; israeliţii au făcut aşa cum Domnul i-a poruncit lui Moise cu privire la ei. 21 Leviţii s-au curăţit şi şi-au spălat hainele; apoi Aaron i-a adus ca jertfă legănată înaintea Domnului şi a făcut ispăşire pentru ei ca să-i curăţească. 22 După aceea, leviţii au intrat să slujească în Cortul Întâlnirii înaintea lui Aaron şi a fiilor săi. Aşa cum îi poruncise Domnul lui Moise cu privire la leviţi, aşa au făcut cu ei.

23 Domnul i-a zis lui Moise: 24 „Aceasta este o hotărâre în ceea ce-i priveşte pe leviţi: de la vârsta de douăzeci şi cinci de ani[a] în sus, leviţii vor putea să înceapă să slujească la Cortul Întâlnirii; 25 dar la vârsta de cincizeci de ani ei trebuie să se retragă de la datoria slujirii şi să nu mai lucreze. 26 Vor putea însă să-i ajute pe fraţii lor la Cortul Întâlnirii în împlinirea datoriilor lor, dar nu vor putea sluji. Aşa să faci cu leviţii în ce priveşte datoriile lor.“

Footnotes

  1. Numeri 8:24 Vezi nota de la 4:3

Aşezarea candelelor

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Vorbeşte lui Aaron şi spune-i: ‘Când vei aşeza(A) candelele în sfeşnic, cele şapte candele vor trebui să lumineze în partea dinainte a sfeşnicului.’ ” Aaron a făcut aşa; a aşezat candelele în partea dinainte a sfeşnicului, cum poruncise lui Moise Domnul. Sfeşnicul(B) era de aur bătut; atât piciorul, cât şi florile lui erau de aur(C) bătut. Moise făcuse sfeşnicul după(D) chipul pe care i-l arătase Domnul.

Închinarea leviţilor

Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: „Ia pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel şi curăţeşte-i. Iată cum să-i curăţeşti: Stropeşte-i(E) cu apă ispăşitoare, să lase(F) să treacă briciul peste tot trupul lor, să-şi spele hainele şi să se curăţească. Să ia apoi un viţel, cu darul(G) de mâncare obişnuit, făcut din floare de făină, frământată cu untdelemn, şi să mai iei un alt viţel pentru jertfa de ispăşire. Să apropii(H) pe leviţi înaintea cortului întâlnirii şi să strângi(I) toată adunarea copiilor lui Israel. 10 Să apropii pe leviţi înaintea Domnului, şi copiii lui Israel să-şi pună(J) mâinile pe leviţi. 11 Aaron să legene pe leviţi într-o parte şi într-alta înaintea Domnului, ca un dar legănat din partea copiilor lui Israel, şi să fie închinaţi astfel în slujba Domnului. 12 Leviţii(K) să-şi pună mâinile pe capul viţeilor şi să aduci unul ca jertfă de ispăşire şi altul ca ardere-de-tot, ca să faci ispăşire pentru leviţi. 13 Să pui pe leviţi în picioare înaintea lui Aaron şi înaintea fiilor lui şi să-i legeni într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat Domnului. 14 Aşa să desparţi pe leviţi din mijlocul copiilor lui Israel, şi leviţii vor fi ai(L) Mei. 15 După aceea, leviţii să vină să facă slujba în cortul întâlnirii. Astfel să-i curăţeşti şi să-i legeni(M) într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat. 16 Căci ei Îmi sunt daţi cu totul din mijlocul copiilor lui Israel: ‘Eu i-am luat pentru Mine în locul(N) întâilor născuţi, din toţi întâii născuţi ai copiilor lui Israel. 17 Căci orice întâi născut al copiilor lui Israel este al Meu(O), atât din oameni, cât şi din dobitoace; Mie Mi i-am închinat în ziua când am lovit pe toţi întâii născuţi în ţara Egiptului. 18 Şi Eu am luat pe leviţi în locul tuturor întâilor născuţi ai copiilor lui Israel. 19 Am dat(P) pe leviţi în totul lui Aaron şi fiilor lui, din mijlocul copiilor lui Israel, ca să facă slujbă pentru copiii lui Israel în cortul întâlnirii, să facă ispăşire pentru copiii lui Israel, şi astfel copiii lui Israel să nu fie loviţi cu nicio(Q) urgie când se vor apropia de Sfântul Locaş.’ ” 20 Moise, Aaron şi toată adunarea copiilor lui Israel au făcut cu leviţii tot ce poruncise lui Moise Domnul despre leviţi; aşa au făcut copiii lui Israel cu ei. 21 Leviţii(R) s-au curăţit şi şi-au spălat hainele. Aaron(S) i-a legănat într-o parte şi într-alta, ca un dar legănat înaintea Domnului, şi a făcut ispăşire pentru ei, ca să-i curăţească. 22 După aceea(T), leviţii au venit să-şi facă slujba în cortul întâlnirii, în faţa lui Aaron şi a fiilor lui. Întocmai cum poruncise(U) lui Moise Domnul cu privire la leviţi, aşa s-a făcut cu ei.

Timpul cât trebuie să slujească leviţii

23 Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: 24 „Iată legea privitoare la leviţi. De la vârsta de douăzeci(V) şi cinci de ani în sus, orice levit va intra în slujba cortului întâlnirii ca să îndeplinească o slujbă acolo. 25 De la vârsta de cincizeci(W) de ani încolo, să iasă din slujbă şi să nu mai slujească. 26 Va putea să ajute pe fraţii lui în cortul întâlnirii, să păzească(X) ce le este dat în grijă, dar să nu mai facă slujbă. Aşa să faci cu leviţii în ce priveşte slujbele lor.”