Atunci Sanbalat şi Gheşem mi-au trimis următorul mesaj: „Hai să ne întâlnim într-unul din satele[a] din valea Ono!“ Aveau însă de gând să-mi facă rău. Le-am trimis mesageri cu următorul răspuns: „Am o mare lucrare de făcut şi nu pot să vin. De ce să se oprească lucrul cât timp lipsesc ca să vin la voi?“

Au trimis acelaşi mesaj de patru ori şi le-am răspuns la fel. A cincea oară, Sanbalat mi-a trimis mesajul acesta prin slujitorul său, care ţinea în mână o scrisoare deschisă. În ea scria:

„Se zvoneşte printre popoare – iar Gheşem[b] spune la fel – că tu şi iudeii plănuiţi să vă răzvrătiţi şi de aceea reconstruieşti zidul. Potrivit aceluiaşi zvon, tu plănuieşti să le fii rege şi chiar ai pus profeţi să dea de veste despre tine la Ierusalim şi să zică: «Este un rege în Iuda!» Vezi că lucrurile acestea vor ajunge la cunoştinţa împăratului, aşa că vino să ne sfătuim!“

Atunci i-am trimis următorul răspuns: „Nu sunt adevărate cuvintele pe care le spui! Tu ai născocit toate acestea!“ Ei toţi voiau să ne înfricoşeze şi îşi ziceau: „Vor lăsa lucrarea din mâini şi ea nu se va mai face!“ „Întăreşte-mi braţele!“, m-am rugat.

10 M-am dus la Şemaia, fiul lui Delaia, fiul lui Mehetabel, care se închisese în casă, şi el mi-a zis:

– Să ne întâlnim la Casa lui Dumnezeu, în mijlocul Templului, şi să închidem porţile Templului, căci vor veni să te ucidă! Da, noaptea vor veni să te ucidă!

11 – Un om ca mine să fugă?! i-am răspuns eu. Un om ca mine să intre în Templu, ca să-şi scape viaţa?! Nu voi intra!

12 Mi-am dat seama că nu Dumnezeu îl trimisese, ci rostise profeţia împotriva mea, fiind tocmit de Tobia şi de Sanbalat. 13 El fusese tocmit pentru ca, înfricoşându-mă, să fac după spusele lui şi să păcătuiesc. Atunci ei mi-ar fi scos nume rău pentru a mă face de ruşine. 14 „Dumnezeul meu, adu-Ţi aminte de Tobia şi de Sanbalat, precum şi de aceste fapte ale lor! Adu-Ţi aminte şi de profetesa Noadia, precum şi de ceilalţi profeţi care au vrut să mă înfricoşeze!“

Read full chapter

Footnotes

  1. Neemia 6:2 Sau: în Chefirim
  2. Neemia 6:6 TM: Gaşmu, o variantă a lui Gheşem