59 Conducătorii preoţilor şi întregul Sinedriu căutau vreo mărturie falsă împotriva lui Isus, ca să-L poată condamna la moarte, 60 dar n-au găsit niciuna, deşi veniseră mulţi martori mincinoşi. La urmă, au venit doi 61 care au spus: „Acesta a zis: «Eu pot să dărâm Templul lui Dumnezeu şi să-l reconstruiesc în trei zile!»“

62 Marele preot s-a ridicat şi L-a întrebat:

– Nu răspunzi nimic la ce mărturisesc aceştia împotriva Ta?

63 Dar Isus tăcea.[a]

Marele preot i-a zis:

– Te pun sub jurământ în faţa Dumnezeului celui Viu să ne spui dacă Tu eşti Cristosul, Fiul lui Dumnezeu!

Read full chapter

Footnotes

  1. Matei 26:63 O posibilă aluzie la Is. 53:7