Añadir traducción en paralelo Imprimir Opciones de la página

Isus vesteşte moartea şi învierea Sa

32 Ei(A) erau pe drum şi se suiau la Ierusalim, şi Isus mergea înaintea lor. Ucenicii erau tulburaţi şi mergeau îngroziţi după El. Isus a luat(B) iarăşi la El pe cei doisprezece şi a început să le vorbească despre lucrurile care aveau să I se întâmple. 33 „Iată”, a zis El, „ne suim la Ierusalim, şi Fiul omului va fi dat în mâinile preoţilor celor mai de seamă şi cărturarilor. Ei Îl vor osândi la moarte şi-L vor da în mâinile neamurilor, 34 care îşi vor bate joc de El, Îl vor bate cu nuiele, Îl vor scuipa şi-L vor omorî, dar, după trei zile, va învia.”

Cererea fiilor lui Zebedei

35 Fiii lui Zebedei, Iacov şi Ioan, au venit(C) la Isus şi I-au zis: „Învăţătorule, am vrea să ne faci ce-Ţi vom cere”. 36 El le-a zis: „Ce voiţi să vă fac?” 37 „Dă-ne”, I-au zis ei, „să şedem unul la dreapta Ta şi altul la stânga Ta când vei fi îmbrăcat în slava Ta”. 38 Isus le-a răspuns: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi voi să beţi paharul pe care am să-l beau Eu sau să fiţi botezaţi cu botezul cu care am să fiu botezat Eu?” 39 „Putem”, au zis ei. Şi Isus le-a răspuns: „Este adevărat că paharul pe care-l voi bea Eu, îl veţi bea şi cu botezul cu care voi fi botezat Eu, veţi fi botezaţi, 40 dar cinstea de a şedea la dreapta sau la stânga Mea nu atârnă de Mine s-o dau, ci ea este numai pentru aceia pentru care a fost pregătită”. 41 Cei zece, când au auzit(D) lucrul acesta, au început să se mânie pe Iacov şi pe Ioan. 42 Isus i-a chemat la El şi le-a zis: „Ştiţi(E) că cei priviţi drept cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi mai-marii lor le poruncesc cu stăpânire. 43 Dar(F) între voi să nu fie aşa. Ci oricare va vrea să fie mare între voi să fie slujitorul vostru 44 şi oricare va vrea să fie cel dintâi între voi să fie robul tuturor. 45 Căci Fiul(G) omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească şi să-Şi(H) dea viaţa răscumpărare pentru mulţi!”

Read full chapter