Ispitirile lui Isus

Plin de Duhul Sfânt, Isus S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie, fiind ispitit de diavol[a] timp de patruzeci de zile. N-a mâncat nimic în zilele acelea, iar la sfârşitul lor a flămânzit.

Diavolul I-a zis:

– Dacă[b] eşti Fiul lui Dumnezeu, porunceşte acestei pietre să devină pâine!

Însă Isus i-a răspuns:

– Este scris:

„Omul nu trăieşte numai cu pâine,
    (ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu!)[c][d]

Atunci diavolul L-a dus sus, într-un loc înalt, şi I-a arătat într-o clipă toate regatele lumii. Apoi I-a zis:

– Ţie Îţi voi da autoritatea tuturor acestora şi gloria lor, căci mie mi-a fost dată, iar eu o dau cui vreau. Deci, dacă te închini înaintea mea, toată va fi a Ta!

Isus i-a răspuns:

– Este scris:

„Domnului, Dumnezeul tău, să I te închini
    şi numai Lui să-I slujeşti!“[e]

Apoi L-a dus la Ierusalim, L-a pus să stea pe streaşina Templului şi I-a zis:

– Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos de aici, 10 căci este scris:

„El va da porunci îngerilor Săi cu privire la Tine,
    ca să Te păzească!“

11 şi

„Ei Te vor purta pe braţele lor,
    ca nu cumva să-Ţi loveşti piciorul de vreo piatră!“[f]

Read full chapter

Footnotes

  1. Luca 4:2 Gr.: diabolos, care înseamnă bârfitor, defăimător, calomniator; peste tot în carte
  2. Luca 4:3 Sau: Dat fiind că, în ideea că diavolul nu pune la îndoială identitatea lui Isus; şi în v. 9
  3. Luca 4:4 Unele mss nu conţin aceste cuvinte
  4. Luca 4:4 Vezi Deut. 8:3
  5. Luca 4:8 Vezi Deut. 6:13
  6. Luca 4:11 Vezi Ps. 91:11-12