30 Toţi cei ce au văzut lucrul acesta, au zis: „Niciodată nu s-a întâmplat şi nu s-a văzut aşa ceva, de când au venit israeliţii din ţara Egiptului şi până astăzi! Luaţi aminte asupra acestei fapte, sfătuiţi-vă şi spuneţi ce-i de făcut!“

Lupta dintre israeliţi şi beniamiţi

20 Toţi israeliţii au ieşit de la Dan până la Beer-Şeba[a] şi până la ţinutul Ghiladului. Adunarea s-a strâns astfel ca un singur om înaintea Domnului, la Miţpa. Conducătorii întregului popor, ai tuturor seminţiilor lui Israel, s-au înfăţişat în adunarea poporului lui Dumnezeu: erau patru sute de mii de pedestraşi. Beniamiţii au auzit că israeliţii s-au strâns la Miţpa. Israeliţii au zis:

– Spuneţi, cum s-a întâmplat această nelegiuire?

Atunci, levitul, bărbatul femeii care fusese ucisă, a luat cuvântul şi le-a zis:

– Eu şi ţiitoarea mea intrasem în Ghiva, care aparţine de Beniamin, ca să înnoptăm acolo. Dar locuitorii Ghivei s-au ridicat împotriva mea, au înconjurat pe timp de noapte casa în care eram şi au vrut să mă omoare. Mi-au necinstit ţiitoarea până când a murit. Atunci mi-am apucat ţiitoarea, am tăiat-o în bucăţi şi bucăţile le-am trimis prin toată ţara moştenită de Israel, pentru că ceea ce ei au săvârşit este o nelegiuire şi o urâciune în Israel. Iată că toţi cei ce aţi venit aici sunteţi israeliţi: sfătuiţi-vă deci şi daţi un verdict acum!

Poporul a luat o decizie şi a zis:

– Nici unul din noi nu va pleca! Nimeni nu se va întoarce acasă! Iată acum ce-i vom face Ghivei: o vom lua cu asalt după cum vom ieşi la sorţi! 10 Din toate seminţiile lui Israel vom lua zece bărbaţi dintr-o sută, o sută dintr-o mie şi o mie din zece mii; aceştia vor aduce provizii pentru popor. Apoi, când ei se vor întoarce, vom pedepsi Ghiva[b] lui Beniamin potrivit cu toată nelegiuirea pe care a săvârşit-o în Israel!

Footnotes

  1. Judecători 20:1 Sau: de la un capăt la celălalt, Dan marcând extremitatea nordică a Israelului iar Beer-Şeba pe cea sudică.
  2. Judecători 20:10 Un singur mss al TM; celelalte mss ale TM: Gheva, o variantă a numelui Ghiva