11 Vai de ei! Căci au urmat calea lui Cain! S-au aruncat în rătăcirea lui Balaam pentru o răsplată şi au fost distruşi într-o răzvrătire ca a lui Core. 12 Ei sunt nişte pete de murdărie la mesele voastre de dragoste, ospătându-se fără ruşine împreună cu voi, hrănindu-se doar pe ei înşişi; sunt nişte nori fără apă purtaţi de vânt, nişte pomi tomnatici neroditori, de două ori morţi, dezrădăcinaţi, 13 nişte valuri sălbatice ale mării, spumegându-şi ruşinile, nişte stele rătăcitoare, cărora le este păstrat pe vecie întunericul beznă.

14 Şi despre aceştia a profeţit Enoh, al şaptelea de la Adam, spunând: „Iată, Domnul vine cu zeci de mii de sfinţi ai Săi, 15 ca să facă judecată împotriva tuturor şi să condamne orice suflet pentru toate lucrările lor nelegiuite, pe care le-au înfăptuit, şi pentru toate cuvintele grele, pe care păcătoşii neevlavioşi le-au rostit împotriva Lui.“[a] 16 Ei sunt cârtitori, nemulţumiţi, umblă după poftele lor; gura lor rosteşte lăudăroşenii[b] şi îi linguşesc[c] pe oameni pentru propriul lor beneficiu.

Îndemnuri pentru cei credincioşi

17 Însă voi, preaiubiţilor, aduceţi-vă aminte de cuvintele spuse mai dinainte de apostolii Domnului nostru Isus Cristos. 18 Ei vă spuneau că în vremea din urmă vor fi batjocoritori care vor umbla după poftele lor nelegiuite. 19 Ei sunt aceia care produc dezbinări, sunt lumeşti şi nu au Duhul.

Read full chapter

Footnotes

  1. Iuda 1:15 Iuda citează din Cartea lui Enoh, o carte care, deşi nu a fost inclusă în canon, se bucura de o largă acceptare atât în contextul iudaic, cât şi în cel creştin (mulţi dintre Părinţii Bisericii o citează). Cartea nu este atestată decât începând cu sec.I î.Cr.
  2. Iuda 1:16 Sau: lucruri „extraordinare“ (vezi nota următoare)
  3. Iuda 1:16 Sau: îi uimesc (probabil cu referire la puternica impresie pe care învăţăturile lor o lăsau asupra celor ce-i ascultau – vezi nota precedentă)