Isaia 61
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Vestirea mântuirii
61 „Duhul(A) Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a(B) uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec(C) pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor slobozenia(D) şi prinşilor de război izbăvirea; 2 să(E) vestesc un an de îndurare al Domnului şi o zi(F) de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângâi(G) pe toţi cei întristaţi; 3 să dau celor întristaţi din Sion, să le(H) dau o cunună împărătească, în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie, în locul plânsului, o haină de laudă, în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi terebinţi ai neprihănirii, un sad(I) al Domnului, ca(J) să slujească spre slava Lui. 4 Ei vor zidi iarăşi(K) vechile dărâmături, vor ridica iarăşi năruirile din vechime, vor înnoi cetăţi pustiite, rămase pustii din neam în neam. 5 Străinii(L) vor sta şi vă vor paşte turmele şi fiii străinului vor fi plugarii şi vierii voştri. 6 Dar(M) voi vă veţi numi preoţi ai Domnului şi veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi(N) mânca bogăţiile neamurilor şi vă veţi făli cu fala lor. 7 În(O) locul ocării voastre, veţi avea îndoită cinste; în locul ruşinii, se vor veseli de partea lor, căci vor stăpâni îndoit în ţara lor şi vor avea o bucurie veşnică. 8 Căci Eu(P), Domnul, iubesc dreptatea, urăsc(Q) răpirea şi nelegiuirea; le voi da cu credincioşie răsplata lor şi(R) voi încheia cu ei un legământ veşnic. 9 Sămânţa lor va fi cunoscută între neamuri şi urmaşii lor printre popoare; toţi cei ce-i vor vedea vor cunoaşte că(S) sunt o sămânţă binecuvântată de Domnul.” 10 „Mă(T) bucur în Domnul şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu, căci(U) M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii, M-a acoperit cu mantaua izbăvirii, ca(V) pe un mire împodobit cu o cunună împărătească şi ca o mireasă împodobită cu sculele ei. 11 Căci, după cum pământul face să răsară lăstarul lui şi după cum o grădină face să încolţească semănăturile ei, aşa va face Domnul, Dumnezeu, să răsară mântuirea(W) şi lauda(X) în faţa tuturor neamurilor.”
Isaia 61
Nouă Traducere În Limba Română
Anul de îndurare al Domnului
61 „Duhul Stăpânului Domn este peste Mine,
căci Domnul M-a uns
ca să aduc celor sărmani vestea bună.
El M-a trimis să-i vindec[a] pe cei cu inima zdrobită,
să vestesc celor captivi eliberarea
şi celor legaţi[b] – izbăvirea,
2 să vestesc anul de îndurare[c] al Domnului
şi ziua răzbunării Dumnezeului nostru,
să mângâi pe toţi cei ce jelesc,
3 să le ofer celor ce plâng în Sion –
să le ofer coroană în loc de cenuşă,
untdelemnul bucuriei în locul plânsetului,
mantaua laudei în locul duhului mâhnit.
Vor fi numiţi stejari ai dreptăţii,
un sad al Domnului, care să-I arate slava.
4 Ei vor rezidi vechile ruine
şi vor ridica ceea ce a fost devastat în trecut;
vor restaura cetăţile aflate în ruină,
pe acelea care, timp de generaţii, au rămas devastate.
5 Străinii vor rămâne şi vă vor paşte turmele,
iar fiii străinului vă vor fi plugari şi vieri.
6 Voi însă veţi fi chemaţi preoţi ai Domnului,
veţi fi numiţi slujitori ai Dumnezeului nostru;
vă veţi înfrupta din bogăţiile neamurilor
şi vă veţi lăuda cu bogăţiile lor.
7 În locul ruşinii lor, vor primi îndoită porţie
şi în locul ocării, se vor bucura de moştenirea lor.
Astfel, ei vor moşteni o îndoită parte în ţara lor
şi bucuria veşnică va fi a lor.
8 Căci Eu, Domnul, iubesc dreptatea,
Eu urăsc jaful şi nedreptatea;
îi voi răsplăti cu credincioşie
şi voi încheia un legământ veşnic cu ei.
9 Urmaşii[d] lor vor fi cunoscuţi printre neamuri
şi descendenţii lor printre popoare.
Toţi cei ce-i vor vedea vor recunoaşte
că ei sunt descendenţi care au fost binecuvântaţi de Domnul.
10 Sunt copleşit de bucurie în Domnul
şi sufletul Meu este plin de veselie în Dumnezeul Meu,
căci El M-a îmbrăcat cu hainele mântuirii şi
M-a acoperit cu mantia dreptăţii
ca pe un mire care se încununează cu o mitră
şi ca pe o mireasă care se împodobeşte cu bijuteriile ei.
11 Căci aşa cum pământul face să răsară vlăstarul
şi aşa cum grădina face să încolţească ceea ce este semănat,
tot aşa Stăpânul Domn va face ca dreptatea şi lauda
să răsară înaintea tuturor neamurilor.
Footnotes
- Isaia 61:1 Lit.: să-i bandajez
- Isaia 61:1 TM; LXX: celor orbi
- Isaia 61:2 Aluzie la anul de veselie sau anul jubiliar (vezi Lev. 25:8-55), an în care sclavii erau eliberaţi, datoriile erau anulate şi fiecare îşi primea înapoi proprietatea pierdută
- Isaia 61:9 Lit.: Sămânţa; vezi nota de la 53:10
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.