34 Elihu a continuat:

„ Ascultaţi cuvintele mele, înţelepţilor,
    ascultaţi-mă, voi cei ce aveţi cunoştinţă!
Căci urechea analizează cuvintele,
    aşa cum cerul gurii gustă mâncarea.
Să alegem ce este drept;
    să învăţăm împreună ce este bine.
Căci Iov a zis: «Sunt nevinovat,
    însă Dumnezeu nu-mi dă dreptate.
Deşi sunt drept, sunt considerat mincinos.
    Deşi sunt fără vină, săgeţile Lui mă rănesc şi nu mă mai vindec.»
Este vreun alt om ca Iov,
    care să bea batjocura ca pe apă,
care să umble cu cei ce fac răul
    şi să se însoţească cu nelegiuiţii?
Căci el a zis: «Nu e de nici un folos omului
    să-şi găsească desfătarea în Dumnezeu.»

10 De aceea voi, oameni pricepuţi, ascultaţi-mă!
    Departe de Dumnezeu fărădelegea
        şi de Cel Atotputernic nedreptatea!
11 El răsplăteşte omului după faptele lui
    şi dă fiecăruia după purtarea lui.
12 Dumnezeu nu poate săvârşi fărădelegea,
    Cel Atotputernic nu poate perverti dreptatea.
13 Cine I-a încredinţat pământul?
    Cine I-a supus întreaga lume?
14 Dacă ar fi vrut
    să-Şi retragă duhul[a] şi suflarea,
15 toată omenirea ar pieri
    şi omul s-ar întoarce în ţărână.

16 Dacă ai pricepere, ascultă-mă,
    ia aminte la ce îţi voi spune!
17 Poate stăpâni cel ce urăşte dreptatea?
    Îl vei condamna tu pe Cel Drept şi Puternic,
18 Care zice împăraţilor: «Ticăloşilor!»,
    Care zice prinţilor: «Răilor!»,
19 Care nu părtineşte pe domnitori,
    nici nu face deosebire între bogat şi sărac,
        pentru că toţi sunt lucrarea mâinilor Sale?
20 Ei îşi pierd viaţa într-o clipă, la miezul nopţii;
    poporul se clatină şi piere.
        Cel puternic piere fără amestecul vreunei mâini.

21 Ochii Săi cunosc căile oamenilor;
    El le vede fiecare pas.
22 Nu există loc întunecos sau întuneric adânc
    unde să se ascundă cei ce fac răul.
23 Căci nu de om depinde
    vremea în care să vină la judecată înaintea lui Dumnezeu.[b]
24 Îi scutură pe cei puternici fără cercetare
    şi-i pune pe alţii în locul lor.
25 Pentru că le cunoaşte faptele,
    îi răstoarnă noaptea şi sunt zdrobiţi;
26 îi loveşte pentru răutatea lor
    înaintea ochilor tuturor,
27 pentru că nu L-au mai urmat
    şi nu le-a mai păsat de nici una din căile Lui.
28 Ei au făcut ca strigătul celui sărac să ajungă înaintea Lui,
    aşa că El a auzit strigătul celui în necaz.
29 Când tace, cine-L poate condamna?
    Când Îşi ascunde faţa, cine-L poate vedea?
        La fel se poartă fie cu un neam, fie cu un om.
30 Aşa că cel lipsit de evlavie nu va domni, ca să nu fie o cursă pentru popor.
31 I-a spus cineva vreodată lui Dumnezeu:
    «Am răbdat pedeapsa, dar nu voi mai păcătui.»?
32 Învaţă-mă ceea ce nu văd!
    Dacă am făcut nedreptate, nu voi mai face!»
33 Ar trebui El să îndrepte ceea ce a făcut pentru că tu protestezi?
    Tu trebuie să hotărăşti, nu eu!
        Deci spune ceea ce ştii!
34 Oamenii pricepuţi vorbesc ca mine,
    iar omul înţelept care mă aude, spune şi el:
35 «Iov vorbeşte fără să cunoască,
    cuvintele lui sunt lipsite de chibzuinţă.»
36 Să fie încercat mai departe,
    pentru că vorbeşte ca un om rău.
37 El adaugă răzvrătire la păcatul său,
    bate din palme între noi

şi îşi înmulţeşte cuvintele împotriva lui Dumnezeu.“

Footnotes

  1. Iov 34:14 Sau: Duhul
  2. Iov 34:23 Sau: Dumnezeu nu are nevoie să cerceteze un om prea mult / ca să-l aducă la judecată înaintea Lui

34 Elihu a luat din nou cuvântul şi a zis:

„Ascultaţi, înţelepţilor, cuvintele mele!
Luaţi aminte la mine, pricepuţilor!
Căci urechea(A) deosebeşte cuvintele
cum gustă cerul gurii bucatele.
Să alegem ce este drept,
să vedem între noi ce este bun.
Iov a zis: ‘Sunt nevinovat(B)
Şi Dumnezeu nu vrea(C) să-mi dea dreptate;
am(D) dreptate şi trec drept mincinos;
rana mea este jalnică, şi sunt fără păcat.’
Este vreun om ca Iov,
care(E) să bea batjocura ca apa,
care să umble în tovărăşia celor ce fac rău,
care să meargă mână în mână cu cei nelegiuiţi?
Căci(F) el a zis: ‘Nu-i foloseşte nimic omului
să-şi pună plăcerea în Dumnezeu.’
10 Ascultaţi-mă dar, oameni pricepuţi!
Departe(G) de Dumnezeu nedreptatea,
departe de Cel Atotputernic fărădelegea!
11 El dă omului după(H) faptele lui,
răsplăteşte fiecăruia după căile lui.
12 Nu, negreşit, Dumnezeu nu săvârşeşte fărădelegea;
Cel Atotputernic nu calcă dreptatea(I).
13 Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul?
Cine I-a dat lumea în grija Lui?
14 Dacă nu s-ar gândi decât la El,
dacă Şi-ar lua înapoi(J) duhul şi suflarea,
15 tot ce este carne(K) ar pieri deodată
şi omul s-ar întoarce în ţărână.
16 Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta,
ia aminte la glasul cuvintelor mele!
17 Oare ar putea să domnească(L) un vrăjmaş al dreptăţii?
Şi vei osândi tu pe Cel drept, pe Cel puternic,
18 care(M) strigă către împăraţi: ‘Netrebnicilor!’
Şi către domnitori: ‘Nelegiuiţilor!’
19 Care nu(N) caută la faţa celor mari
şi nu face deosebire între bogat şi sărac,
pentru că toţi sunt lucrarea(O) mâinilor Lui?
20 Într-o clipă, ei îşi pierd viaţa.
La miezul nopţii(P), un popor se clatină şi piere. Cel puternic piere,
fără amestecul mâinii vreunui om.
21 Căci Dumnezeu vede(Q) purtarea tuturor,
priveşte paşii fiecăruia.
22 Nu(R) este nici întuneric, nici umbră a morţii
unde să se poată ascunde cei ce fac fărădelegea.
23 Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme
ca să tragă pe un om la judecată înaintea Lui.
24 El(S) zdrobeşte pe cei mari fără cercetare
şi pune pe alţii în locul lor.
25 Căci El cunoaşte faptele lor:
noaptea îi răstoarnă, sunt zdrobiţi.
26 Îi loveşte ca pe nişte nelegiuiţi
în faţa tuturor.
27 Abătându-se(T) de la El
şi părăsind(U) toate căile Lui,
28 ei au făcut(V) să se înalţe la Dumnezeu strigătul săracului.
I-au îndreptat luarea aminte(W) la strigătul celui nenorocit.
29 Dacă dă El pace, cine poate s-o tulbure?
Dacă Îşi ascunde El Faţa, cine poate să-L vadă?
La fel Se poartă fie cu un popor, fie cu un om,
30 pentru ca nelegiuitul să nu mai stăpânească
şi să nu mai fie o(X) cursă pentru popor.
31 Căci a zis el vreodată lui Dumnezeu:
‘Am fost pedepsit, nu(Y) voi mai păcătui;
32 arată-mi ce nu văd;
dacă am făcut nedreptăţi, nu voi mai face’?
33 Oare după părerea ta va face Dumnezeu dreptate?
Tu lepezi, tu alegi, şi nu eu;
Spune dar ce ştii!
34 Oamenii cu pricepere vor fi de părerea mea,
înţeleptul care m-ascultă va gândi ca mine:
35 Iov(Z) vorbeşte fără pricepere,
şi cuvântările lui sunt lipsite de judecată.
36 Să fie încercat dar mai departe,
fiindcă răspunde ca cei răi!
37 Căci adaugă la greşelile lui păcate noi;
bate din palme în mijlocul nostru,
îşi înmulţeşte cuvintele împotriva lui Dumnezeu.”