Add parallel Print Page Options

Răspunsul lui Iov

23 Iov a luat cuvântul şi a zis:

„Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire.
Dar suferinţa îmi înăbuşă suspinele.
Oh, dacă aş(A) şti unde să-L găsesc,
dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
mi-aş apăra pricina înaintea Lui,
mi-aş umple gura cu dovezi!
Aş şti ce poate să răspundă,
aş vedea ce are să-mi spună.
Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte(B) împotriva mea? Nu, ci m-ar asculta negreşit.
Doar un om fără prihană ar vorbi cu El,
şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
Dar(C), dacă mă duc la răsărit, nu este acolo;
dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea;
dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
10 Dar El ştie(D) ce cale am urmat
şi, dacă m-ar încerca(E), aş ieşi curat ca aurul.
11 Piciorul meu s-a ţinut de paşii(F) Lui;
am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea.
12 N-am părăsit poruncile buzelor Lui;
mi-am plecat voia(G) la cuvintele gurii Lui.
13 Dar hotărârea Lui este luată. Cine i se va împotrivi?
Ce-I doreşte sufletul, aceea(H) face.
14 El Îşi va împlini dar planurile(I) faţă de mine
şi va mai face şi multe altele.
15 De aceea tremur înaintea Lui
şi, când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
16 Dumnezeu(J) mi-a tăiat inima,
Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
17 Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte,
nici negura în care sunt înfăşurat.

24 Pentru ce(K) nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată
şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
Sunt unii care mută hotarele(L), fură turmele şi le pasc;
iau măgarul orfanului,
iau zălog(M) vaca văduvei;
îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi,
silesc pe toţi nenorociţii(N) din ţară să se ascundă.
Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie,
ies dimineaţa la lucru să caute hrană
şi în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.
Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp,
culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
Îi apucă(O) noaptea în umezeală,
fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
Îi pătrunde ploaia munţilor
şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc(P) lângă stânci.
Aceia smulg pe orfan de la ţâţă,
iau zălog tot ce are săracul.
10 Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,
strâng snopii şi-s flămânzi;
11 în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,
calcă teascul şi le este sete;
12 în cetăţi se aud vaietele celor ce mor,
sufletul celor răniţi strigă…
Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
13 Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii,
nu cunosc căile ei,
nu umblă pe cărările ei.
14 Ucigaşul se scoală în revărsatul(Q) zorilor,
ucide pe cel sărac şi lipsit
şi noaptea fură.
15 Ochiul(R) preacurvarului pândeşte amurgul:
‘Nimeni nu mă va vedea’, zice(S) el,
şi îşi pune o maramă pe faţă.
16 Noaptea sparg casele,
ziua stau închişi;
se tem de lumină(T).
17 Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii
şi, când o văd, simt toate spaimele morţii.
18 Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor,
pe pământ n-are decât o parte blestemată
şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
19 Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii,
aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
20 Pântecele mamei îl uită,
viermii se ospătează cu el,
nimeni nu-şi mai aduce aminte(U) de el!
Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
21 el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii,
el care nu face niciun bine văduvei!…
22 Şi totuşi Dumnezeu, prin puterea Lui, lungeşte zilele celor silnici,
şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
23 El le dă linişte şi încredere,
are privirile(V) îndreptate spre căile lor.
24 S-au ridicat şi într-o clipă nu mai sunt:
cad, mor ca toţi oamenii,
sunt tăiaţi ca spicele coapte.
25 Nu este aşa?
Cine mă va dovedi de minciună,
cine-mi va nimici cuvintele mele?”