Iov 23-24

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

² „Şi acum plângerea mea este tot o răzvrătire.
Dar suferinţa îmi înăbuşă suspinele.
³ Oh, dacă aş^(A) şti unde să-L găsesc,
dacă aş putea să ajung până la scaunul Lui de domnie,
⁴ mi-aş apăra pricina înaintea Lui,
mi-aş umple gura cu dovezi!
⁵ Aş şti ce poate să răspundă,
aş vedea ce are să-mi spună.
⁶ Şi-ar întrebuinţa El toată puterea ca să lupte^(B) împotriva mea? Nu, ci m-ar asculta negreşit.
⁷ Doar un om fără prihană ar vorbi cu El,
şi aş fi iertat pentru totdeauna de Judecătorul meu.
⁸ Dar^(C), dacă mă duc la răsărit, nu este acolo;
dacă mă duc la apus, nu-L găsesc:
⁹ dacă are treabă la miazănoapte, nu-L pot vedea;
dacă Se ascunde la miazăzi, nu-L pot descoperi.
¹⁰ Dar El ştie^(D) ce cale am urmat
şi, dacă m-ar încerca^(E), aş ieşi curat ca aurul.
¹¹ Piciorul meu s-a ţinut de paşii^(F) Lui;
am ţinut calea Lui şi nu m-am abătut de la ea.
¹² N-am părăsit poruncile buzelor Lui;
mi-am plecat voia^(G) la cuvintele gurii Lui.
¹³ Dar hotărârea Lui este luată. Cine i se va împotrivi?
Ce-I doreşte sufletul, aceea^(H) face.
¹⁴ El Îşi va împlini dar planurile^(I) faţă de mine
şi va mai face şi multe altele.
¹⁵ De aceea tremur înaintea Lui
şi, când mă gândesc la lucrul acesta, mă tem de El.
¹⁶ Dumnezeu^(J) mi-a tăiat inima,
Cel Atotputernic m-a umplut de groază.
¹⁷ Căci nu întunericul durerii mele mă nimiceşte,
nici negura în care sunt înfăşurat.

24 Pentru ce^(K) nu păzeşte Cel Atotputernic vremurile de judecată
şi de ce nu văd cei ce-L cunosc zilele Lui de pedeapsă?
² Sunt unii care mută hotarele^(L), fură turmele şi le pasc;
³ iau măgarul orfanului,
iau zălog^(M) vaca văduvei;
⁴ îmbrâncesc din drum pe cei lipsiţi,
silesc pe toţi nenorociţii^(N) din ţară să se ascundă.
⁵ Şi aceştia, ca măgarii sălbatici din pustie,
ies dimineaţa la lucru să caute hrană
şi în pustie trebuie să caute pâinea pentru copiii lor.
⁶ Taie nutreţul care a mai rămas pe câmp,
culeg ciorchinele rămase pe urma culegătorilor în via celui nelegiuit.
⁷ Îi apucă^(O) noaptea în umezeală,
fără îmbrăcăminte, fără învelitoare împotriva frigului.
⁸ Îi pătrunde ploaia munţilor
şi, neavând alt adăpost, se ghemuiesc^(P) lângă stânci.
⁹ Aceia smulg pe orfan de la ţâţă,
iau zălog tot ce are săracul.
¹⁰ Şi săracii umblă goi de tot, fără îmbrăcăminte,
strâng snopii şi-s flămânzi;
¹¹ în grădinile nelegiuitului ei fac untdelemn,
calcă teascul şi le este sete;
¹² în cetăţi se aud vaietele celor ce mor,
sufletul celor răniţi strigă…
Şi Dumnezeu nu ia seama la aceste mişelii!
¹³ Alţii sunt vrăjmaşi ai luminii,
nu cunosc căile ei,
nu umblă pe cărările ei.
¹⁴ Ucigaşul se scoală în revărsatul^(Q) zorilor,
ucide pe cel sărac şi lipsit
şi noaptea fură.
¹⁵ Ochiul^(R) preacurvarului pândeşte amurgul:
‘Nimeni nu mă va vedea’, zice^(S) el,
şi îşi pune o maramă pe faţă.
¹⁶ Noaptea sparg casele,
ziua stau închişi;
se tem de lumină^(T).
¹⁷ Pentru ei, dimineaţa este umbra morţii
şi, când o văd, simt toate spaimele morţii.
¹⁸ Dar nelegiuitul alunecă uşor pe faţa apelor,
pe pământ n-are decât o parte blestemată
şi niciodată n-apucă pe drumul celor vii!
¹⁹ Cum sorb seceta şi căldura apele zăpezii,
aşa înghite Locuinţa morţilor pe cei ce păcătuiesc.
²⁰ Pântecele mamei îl uită,
viermii se ospătează cu el,
nimeni nu-şi mai aduce aminte^(U) de el!
Nelegiuitul este sfărâmat ca un copac,
²¹ el, care pradă pe femeia stearpă şi fără copii,
el care nu face niciun bine văduvei!…
²² Şi totuşi Dumnezeu, prin puterea Lui, lungeşte zilele celor silnici,
şi iată-i în picioare când nu mai trăgeau nădejde de viaţă;
²³ El le dă linişte şi încredere,
are privirile^(V) îndreptate spre căile lor.
²⁴ S-au ridicat şi într-o clipă nu mai sunt:
cad, mor ca toţi oamenii,
sunt tăiaţi ca spicele coapte.
²⁵ Nu este aşa?
Cine mă va dovedi de minciună,
cine-mi va nimici cuvintele mele?”