17 Duhul îmi este zdrobit,
    mi se sting zilele,
        mormântul mă aşteaptă.
Sunt înconjurat de batjocoritori,
    ochii mei trebuie să privească la duşmănia lor.

Pune-Te zălog pentru mine!
    Cine ar putea răspunde pentru mine?
Pentru că Tu le-ai închis minţile ca să nu înţeleagă,
    de aceea nu-i vei lăsa să triumfe.
Cel ce-şi trădează prietenii pentru câştig,
    copiilor aceluia li se vor închide ochii.

El m-a făcut de pomină pentru oameni
    şi am devenit unul în faţa căruia ceilalţi scuipă.
Ochii mi se-ntunecă de durere
    şi toate mădularele mele sunt ca o umbră.
Cei drepţi sunt înmărmuriţi când văd aceasta;
    cel nevinovat se ridică împotriva celui lipsit de evlavie.
Totuşi cei drepţi se ţin de calea lor
    şi cei cu mâinile curate vor fi şi mai tari.

10 Dar voi toţi, întoarceţi-vă, veniţi iarăşi să-mi vorbiţi!
    Nu voi găsi însă nici un înţelept între voi.
11 Zilele mi-au trecut, planurile mi s-au risipit
    şi chiar şi dorinţele inimii mele.
12 Oamenii aceştia fac din noapte zi
    şi înaintea întunericului zic: «Lumina e aproape!»
13 Dacă mă uit la Locuinţa Morţilor ca la casa mea,
    dacă îmi fac culcuşul în întuneric,
14 dacă zic gropii: «Eşti tatăl meu!»
    şi viermelui: «Mama mea!» sau «Sora mea!»,
15 unde îmi mai este nădejdea?
    Mai poate vedea cineva vreo nădejde pentru mine?
16 Se va pogorî ea la porţile Locuinţei Morţilor?
    Vom coborî împreună în ţărână?“

17 Mi se pierde suflarea,
mi se sting zilele,
mă aşteaptă mormântul(A).
Sunt înconjurat de batjocoritori,
şi ochiul meu trebuie să privească spre ocările(B) lor.
Pune-Te singur zălog(C) pentru mine înaintea Ta.
Altfel cine ar putea răspunde pentru mine?
Căci le-ai încuiat inima în faţa priceperii.
De aceea nici nu-i vei lăsa să biruie.
Cine dă pe prieteni să fie prădaţi,
copiilor aceluia li se vor topi ochii.
M-a făcut de basmul(D) oamenilor
şi ca unul pe care-l scuipi în faţă!
Ochiul(E) mi se întunecă de durere;
toate mădularele mele sunt ca o umbră.
Oamenii fără prihană sunt înmărmuriţi de aceasta,
şi cel nevinovat se răscoală împotriva celui nelegiuit.
Cel fără prihană rămâne totuşi tare pe calea lui,
cel cu mâinile(F) curate se întăreşte tot mai mult.
10 Dar voi, toţi, întoarceţi-vă(G),
veniţi iarăşi cu cuvântările voastre,
şi vă voi arăta că între voi niciunul nu e înţelept.
11 Ce! Mi s-au dus(H) zilele,
mi s-au nimicit planurile,
planurile acelea făcute cu atâta iubire în inima mea…
12 Şi ei mai spun că noaptea este zi,
că se apropie lumina, când întunericul a şi venit!
13 Când Locuinţa morţilor o aştept ca locuinţă,
când în întuneric îmi voi înălţa culcuşul;
14 când strig gropii: ‘Tu eşti tatăl meu!’
Şi viermilor: ‘Voi sunteţi mama şi sora mea!’
15 Unde mai este atunci nădejdea mea?
Şi cine mai poate vedea nădejdea mea?
16 Ea se va pogorî(I) cu mine la porţile Locuinţei morţilor,
când vom merge împreună[a] să ne odihnim(J) în ţărână.”

Footnotes

  1. Iov 17:16 Nădejdea mea şi eu.