Prolog

În ţara Uţ, trăia odată un om al cărui nume era Iov. Omul acesta era integru şi drept; el se temea de Dumnezeu şi se ferea de rău. I s-au născut şapte fii şi trei fiice. El avea şapte mii de oi, trei mii de cămile, cinci sute de perechi de boi, cinci sute de măgari şi un număr mare de slujitori. Era cel mai însemnat om dintre toţi locuitorii Răsăritului. Fiii lui obişnuiau să meargă şi să ţină, pe rând, câte un ospăţ în casa fiecăruia în parte; ei le chemau şi pe cele trei surori ale lor ca să mănânce şi să bea împreună cu ei. Când se termina câte un şir de ospeţe, Iov îi chema şi îi sfinţea. El se trezea dimineaţa devreme şi aducea arderi-de-tot pentru fiecare dintre ei, zicând: „Poate fiii mei au păcătuit şi l-au blestemat pe Dumnezeu în inimile lor.“ Aşa obişnuia Iov să facă.

Prima încercare a lui Iov

Într-o zi, fiii[a] lui Dumnezeu au venit pentru a se înfăţişa înaintea Domnului. Satan[b] a venit şi el în mijlocul lor. Domnul l-a întrebat pe Satan:

– De unde vii?

Satan i-a răspuns Domnului:

– De la cutreieratul pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el.

Domnul l-a întrebat pe Satan:

– L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai e nimeni ca el pe pământ, un om curat la suflet, drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău.

Atunci Satan I-a răspuns Domnului:

– Oare degeaba se teme Iov de Dumnezeu? 10 Nu l-ai împrejmuit Tu pe el, casa lui şi tot ceea ce are cu ocrotirea Ta? Tu ai binecuvântat lucrul mâinilor lui şi averile lui i s-au înmulţit în ţară. 11 Dar ia întinde-Ţi mâna acum şi atinge-te de tot ce are şi vei vedea că Te va blestema în faţă.

12 Domnul i-a răspuns lui Satan:

– Iată, îţi dau pe mână tot ceea ce are, numai asupra lui să nu-ţi întinzi mâna!

Atunci Satan a plecat dinaintea Domnului.

13 Într-o zi, în timp ce fiii şi fiicele sale mâncau şi beau vin în casa fiului cel mare, întâiul născut, 14 a venit la Iov un mesager care i-a zis: „În timp ce boii tăi erau la plug, iar măgăriţele păşteau lângă ei, 15 nişte sabeeni[c] s-au năpustit asupra lor, i-au luat, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 16 În timp ce acesta încă vorbea, un altul a venit şi i-a zis: „Focul lui Dumnezeu a căzut din cer şi a ars oile şi slujitorii, i-a ars de tot. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 17 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Nişte caldeeni[d], împărţiţi în trei cete, au năvălit, ţi-au luat cămilele, iar pe slujitori i-au trecut prin ascuţişul sabiei. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“ 18 În timp ce acesta încă vorbea, a venit un altul şi i-a zis: „Fiii şi fiicele tale mâncau şi beau vin în casa fratelui lor mai mare, întâiul născut. 19 Dintr-odată un vânt puternic a suflat dinspre pustie, a izbit în cele patru colţuri ale casei şi astfel casa s-a prăbuşit peste tineri şi au murit. Doar eu am scăpat ca să te înştiinţez.“

20 Atunci Iov s-a ridicat, şi-a sfâşiat mantia şi şi-a ras capul. A căzut la pământ, s-a închinat 21 şi a zis:

„Gol am ieşit din pântecele mamei mele
    şi gol mă voi întoarce în pământ[e]!
Domnul a dat, Domnul a luat,
    fie Numele Domnului binecuvântat!“

22 În toate acestea Iov n-a păcătuit, n-a aruncat vina asupra lui Dumnezeu.

A doua încercare a lui Iov

Într-o altă zi, fiii lui Dumnezeu s-au înfăţişat înaintea Domnului. Satan a venit şi el în mijlocul lor pentru a se înfăţişa înaintea Domnului. Domnul l-a întrebat pe Satan:

– De unde vii?

Satan I-a răspuns:

– De la cutreierarea pământului şi de la plimbarea ce am făcut-o pe el.

Domnul i-a zis lui Satan:

– L-ai văzut pe robul Meu Iov? Nu mai este nimeni ca el pe pământ, un om integru şi drept, care se teme de Dumnezeu şi se fereşte de rău. Chiar şi acum, el rămâne neclintit în curăţia lui, deşi M-ai stârnit împotriva lui ca să-l distrug fără motiv.

Atunci Satan I-a răspuns Domnului:

– Piele pentru piele[f]! Omul dă tot ce are pentru viaţa sa. Ia întinde-Ţi mâna şi atinge-te de carnea lui şi de oasele lui şi vei vedea că Te va blestema în faţă!

Domnul i-a răspuns lui Satan:

– Iată, ţi-l dau pe mână, numai cruţă-i viaţa!

Satan a ieşit din prezenţa Domnului şi l-a umplut pe Iov de bube dureroase din talpa piciorului până-n creştetul capului. Iov a luat un ciob de lut cu care să se scarpine şi s-a aşezat în cenuşă.

Atunci soţia lui i-a zis:

– Încă rămâi neclintit în curăţia ta? Blestemă-L pe Dumnezeu şi mori!

10 El i-a răspuns:

– Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce?! Să primim de la Dumnezeu doar binele şi să nu primim şi răul?

În toate acestea Iov nu a păcătuit deloc prin vorbele sale.

Cei trei prieteni ai lui Iov

11 Trei prieteni de-ai lui Iov, Elifaz din Teman, Bildad din Şuah şi Ţofar din Naamat, au auzit de nenorocirea care s-a abătut asupra lui şi s-au înţeles să meargă împreună la el, pentru a-l mângâia sufleteşte şi a-l îmbărbăta. 12 Când şi-au ridicat privirea de departe, abia l-au mai recunoscut. Ei au început să se tânguie şi să plângă. Şi-au sfâşiat mantiile şi şi-au presărat ţărână pe cap. 13 S-au aşezat lângă el pe pământ şi au rămas aşa vreme de şapte zile şi şapte nopţi. Aceştia n-au scos nici un cuvânt, căci vedeau cât de mare îi era durerea.

Footnotes

  1. Iov 1:6 LXX: îngerii; şi în 2:1
  2. Iov 1:6 Satan înseamnă vrăjmaş sau acuzator. Peste tot, în Iov, cuvântul este însoţit de articolul hotărât, spre deosebire de 1 Cron. 21:1; peste tot în carte
  3. Iov 1:15 Probabil arabi din Şeba
  4. Iov 1:17 Popor beduin până în sec. XI-X î.Cr., când se aşează în sudul Mesopotamiei, devenind mai târziu nucleul Imperiului Babilonian
  5. Iov 1:21 Lit.: acolo
  6. Iov 2:4 Posibil un proverb, folosit în contextul trocului, al schimbului de piei de animale; probabil Satan se referă aici la faptul că, atâta timp cât Dumnezeu nu s-a atins de Iov însuşi, atitudinea acestuia nu este deloc lăudabilă, poate este chiar o încercare egoistă de a se proteja pe sine