13 Du-te şi sfinţeşte poporul. Să le spui astfel: „Sfinţiţi-vă pentru ziua de mâine, fiindcă Domnul, Dumnezeul lui Israel, a descoperit în mijlocul vostru lucruri care trebuiau date spre nimicire. Nu veţi putea ţine piept duşmanilor voştri, până când nu veţi îndepărta ceea ce trebuia nimicit din mijlocul vostru.

14 Să vă înfăţişaţi mâine dimineaţă în ordinea seminţiilor voastre. Seminţia arătată prin sorţi de Domnul să se înfăţişeze în ordinea clanurilor; clanul arătat prin sorţi de Domnul să se înfăţişeze în ordinea familiilor; familia arătată prin sorţi de Domnul să se înfăţişeze în ordinea bărbaţilor. 15 Acela care va fi arătat prin sorţi că a luat ceea ce trebuia nimicit, să fie ars în foc, împreună cu tot ceea ce îi aparţine, pentru că a încălcat legământul Domnului şi a săvârşit o mişelie în Israel.“

Read full chapter