20 Căci n-am pe nimeni care să-mi împărtăşească simţămintele ca el, fiind cu adevărat preocupat de starea voastră. 21 Toţi îşi urmăresc propriile interese, şi nu pe ale lui Cristos. 22 Voi cunoaşteţi vrednicia lui, şi anume că a lucrat cu mine pentru Evanghelie ca un copil slujindu-şi tatăl. 23 Sper să vi-l trimit imediat ce aflu cum merg lucrurile cu privire la mine 24 şi am încredere în Domnul că voi veni şi eu curând.

25 Am considerat că este necesar să vi-l trimit pe fratele Epafrodit, conlucrător şi ostaş împreună cu mine, trimisul vostru, cel pe care voi l-aţi trimis pentru a sluji nevoilor mele. 26 El a fost foarte tulburat fiindcă aţi auzit că a fost bolnav. 27 A fost atât de bolnav încât era aproape să moară, însă Dumnezeu a avut îndurare faţă de el şi nu doar faţă de el, ci şi faţă de mine, ca să nu fiu întristat peste măsură. 28 Aşadar, vi-l trimit în grabă, ca să vă bucuraţi văzându-l din nou, iar eu să nu mai fiu întristat. 29 Primiţi-l deci bine, în Domnul, cu toată bucuria, şi cinstiţi astfel de oameni! 30 Căci de dragul lucrării lui Cristos era aproape să moară, riscându-şi viaţa pentru a face, în locul vostru, acele lucruri pe care voi nu le-aţi putut face pentru mine.

Read full chapter