22 „Fraţi şi părinţi, ascultaţi-mi acum apărarea faţă de voi!“ Când au auzit ei că li se adresează în limba aramaică[a], au făcut şi mai multă linişte. Pavel a zis: „Eu sunt iudeu, născut în Tarsul Ciliciei, dar am fost crescut în cetatea aceasta şi am fost educat la picioarele lui Gamaliel, potrivit cu stricteţea Legii strămoşilor noştri, fiind tot atât de plin de râvnă faţă de Dumnezeu cum sunteţi voi toţi astăzi. Am persecutat până la moarte această Cale, am legat şi am pus în închisoare bărbaţi şi femei, aşa cum, de altfel, pot depune mărturie cu privire la mine şi marele preot precum şi tot sfatul bătrânilor[b], de la care am primit şi scrisori către fraţii din Damasc, ca să merg şi să-i aduc legaţi la Ierusalim chiar şi pe cei de acolo, ca să fie pedepsiţi.

În timp ce eram pe drum şi mă apropiam de Damasc, pe la amiază, a strălucit deodată împrejurul meu o lumină puternică din cer. Am căzut la pământ şi am auzit un glas care-mi zicea: «Saul, Saul, de ce Mă persecuţi?» Eu am întrebat: «Cine eşti, Doamne[c]?» El mi-a răspuns: «Eu sunt Isus din Nazaret, Cel pe Care tu Îl persecuţi!» Cei care erau împreună cu mine vedeau într-adevăr lumina, dar nu înţelegeau cuvintele Celui Ce-mi vorbea. 10 Am întrebat: «Ce să fac, Doamne?» Domnul mi-a răspuns: «Ridică-te, du-te în Damasc, şi acolo ţi se va spune tot ce s-a hotărât să faci.» 11 Cum, din cauza strălucirii acelei lumini, nu puteam vedea, cei care erau cu mine m-au luat de mână şi m-au dus în Damasc.

12 Un anume Ananias, bărbat temător de Dumnezeu, după cum cere Legea, şi vorbit de bine de către toţi iudeii care locuiau acolo, 13 a venit la mine şi, stându-mi alături, mi-a zis: «Frate Saul, recapătă-ţi vederea!» Chiar în clipa aceea mi-am recăpătat vederea şi m-am uitat la el. 14 El a zis: «Dumnezeul strămoşilor noştri te-a ales ca să-I cunoşti voia, să-L vezi pe Cel Drept şi să auzi cuvinte din gura Lui, 15 pentru că Îi vei fi martor înaintea tuturor oamenilor pentru lucrurile pe care le-ai văzut şi auzit. 16 Iar acum, ce aştepţi?! Ridică-te, fii botezat şi fii spălat de păcatele tale, chemând Numele Lui!»

17 După ce m-am întors la Ierusalim, în timp ce mă rugam în Templu, am căzut într-o răpire sufletească 18 şi L-am văzut pe Domnul spunându-mi: «Grăbeşte-te, ieşi repede din Ierusalim, pentru că nu vor primi mărturia ta despre Mine!» 19 Eu am zis: «Doamne, ei ştiu că eu îi băgam în închisoare şi îi băteam prin sinagogi pe cei ce cred în Tine, 20 iar când era vărsat sângele lui Ştefan, martorul[d] Tău, eram şi eu de faţă, dându-mi aprobarea şi păzind hainele celor ce-l omorau!» 21 Însă El mi-a zis: «Du-te, pentru că te voi trimite departe, la neamuri!»“

Pavel şi tribunul roman

22 Ei l-au ascultat până la cuvântul acesta, dar apoi şi-au ridicat glasul, zicând: „Ia de pe pământ un astfel de om, căci nu este vrednic să trăiască!“ 23 În timp ce ei ţipau, îşi azvârleau hainele şi aruncau praf în văzduh, 24 tribunul a poruncit să fie dus în fort şi să fie interogat prin lovituri de bici, ca să afle din ce cauză strigau aşa împotriva lui. 25 În timp ce-l legau cu curele, Pavel i-a zis centurionului care stătea acolo: „Vă este permis să biciuiţi un cetăţean roman care n-a fost judecat?“[e] 26 Auzind aceasta, centurionul s-a dus la tribun şi l-a anunţat, spunându-i: „Ce vrei să faci? Omul acesta este roman!“

27 Tribunul s-a dus la el şi l-a întrebat:

– Spune-mi, eşti roman?

– Da, i-a răspuns Pavel.

28 Tribunul a zis:

– Eu cu o mare sumă de bani am dobândit cetăţenia aceasta.

Pavel i-a zis:

– Eu sunt chiar născut roman.[f]

29 Imediat, cei ce urmau să-l interogheze s-au retras de la el, iar tribunul, când a aflat că este cetăţean roman, s-a temut, pentru că-l legase.

Pavel înaintea Sinedriului

30 În ziua următoare, vrând să ştie exact de ce era acuzat de iudei, l-a dezlegat şi a poruncit să se adune conducătorii preoţilor şi tot Sinedriul. Apoi l-a adus pe Pavel jos şi l-a pus să stea înaintea lor.

Footnotes

  1. Faptele Apostolilor 22:2 Sau: în ebraică
  2. Faptele Apostolilor 22:5 Probabil membri laici ai Sinedriului (vezi nota de la 4:15), capi ai celor mai importante familii evreieşti
  3. Faptele Apostolilor 22:8 Vezi nota de la 9:5
  4. Faptele Apostolilor 22:20 Sau: martirul
  5. Faptele Apostolilor 22:25 Legea romană interzicea aplicarea vreunui tratament degradant cetăţenilor romani (de ex., lovirea cu nuiele, biciuirea sau răstignirea)
  6. Faptele Apostolilor 22:28 Este posibil ca Pavel să se fi născut într-o familie de iudei care erau cetăţeni romani (vezi nota de la 21:39)