13 Poporul însă este numeros, iar vremea este ploioasă şi nu putem sta afară. De altfel, aceasta nu este o treabă de o zi sau două, căci sunt mulţi printre noi care au păcătuit în această privinţă. 14 Să rămână căpeteniile noastre în locul întregii adunări. Apoi toţi cei din cetăţile noastre care şi-au luat soţii străine să vină la date stabilite împreună cu cei din sfatul bătrânilor şi cu judecătorii cetăţii respective, până se va abate de la noi mânia aprigă a Dumnezeului nostru cu privire la acest lucru.

15 Doar Ionatan, fiul lui Asael, şi Iahzeia, fiul lui Tikva, au fost împotrivă, ei fiind susţinuţi de Meşulam şi de levitul Şabtai.

Read full chapter