Ezechiel 22
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
22 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 2 „Şi tu, fiul omului, vrei(A) să judeci? Vrei să judeci cetatea setoasă(B) de sânge? Pune-i înainte toate urâciunile ei! 3 Spune: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: «Cetate care verşi sânge în mijlocul tău, ca să-ţi vină ziua, şi care-ţi faci idoli ca să te spurci! 4 Te-ai făcut vinovată din pricina sângelui pe care l-ai vărsat(C) şi te-ai spurcat prin idolii pe care i-ai făcut. Ţi-ai apropiat astfel zilele şi ai ajuns la capătul anilor tăi! De aceea(D) te fac de ocară printre neamuri şi de batjocură printre toate ţările. 5 Cei de aproape şi cei de departe îşi vor bate joc de tine, căci eşti vestită ca spurcată şi plină de tulburări! 6 Iată că, în tine, toţi voievozii(E) lui Israel îşi întrebuinţează puterea ca să verse sânge. 7 În tine, tatăl şi mama sunt(F) dispreţuiţi, străinul(G) este chinuit, orfanul şi văduva sunt asupriţi. 8 Tu Îmi nesocoteşti(H) locaşurile Mele cele sfinte, Îmi spurci(I) Sabatele. 9 În tine sunt bârfitori(J), ca să verse sânge; în tine(K) se mănâncă jertfe idoleşti pe munţi; în mijlocul tău se fac desfrânări. 10 În mijlocul tău, se descoperă(L) goliciunea tatălui; în mijlocul tău, este silită femeia în timpul(M) necurăţiei ei! 11 În mijlocul tău, fiecare se dedă la urâciuni cu nevasta aproapelui său, fiecare se spurcă prin amestecare de sânge(N) cu noră-sa, fiecare necinsteşte(O) pe soră-sa, fiica tatălui său. 12 În tine, se iau(P) daruri pentru vărsare de sânge. Tu iei dobândă(Q) şi camătă, jefuieşti cu sila pe aproapele tău, şi pe Mine Mă(R) uiţi, zice Domnul, Dumnezeu. 13 De aceea, iată că bat din mâini(S), din pricina lăcomiei pe care ai avut-o şi din pricina sângelui vărsat în mijlocul tău. 14 Îţi va suferi inima(T) şi îţi vor fi mâinile destul de tari în zilele când voi lucra împotriva ta? Eu, Domnul(U), am vorbit, şi voi şi lucra. 15 Te voi risipi(V) printre neamuri, te voi răspândi în felurite ţări şi îţi voi nimici(W) cu desăvârşire necurăţia din mijlocul tău. 16 Vei fi spurcată astfel de tine însăţi înaintea neamurilor şi vei şti(X) că Eu sunt Domnul».’ ” 17 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 18 „Fiul omului, casa lui Israel a ajuns(Y) pentru Mine ca nişte zgură; toţi sunt aramă, cositor, fier, plumb în cuptorul de topit; au ajuns nişte zgură de argint. 19 De aceea, aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu: ‘Pentru că toţi aţi ajuns nişte zgură, iată că vă voi strânge în mijlocul Ierusalimului. 20 Cum se strâng argintul, arama, fierul, plumbul şi cositorul în cuptorul de topit şi se suflă în foc ca să se topească, aşa vă voi strânge şi Eu în mânia şi urgia Mea; vă voi pune acolo şi vă voi topi. 21 Da, vă voi strânge şi voi sufla(Z) peste voi cu focul mâniei Mele şi vă veţi topi în el. 22 Cum se topeşte argintul în topitoare, aşa veţi fi topiţi voi în mijlocul lui. Şi veţi şti că Eu, Domnul, Mi-am vărsat(AA) mânia peste voi.’ ” 23 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 24 „Fiul omului, spune Ierusalimului: ‘Eşti o ţară necurăţită şi neudată de ploaie în ziua mâniei.’ 25 Mai-marii lui uneltesc(AB) în mijlocul lui ca să înghită(AC) sufletele, ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna(AD) pe bogăţii şi lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui. 26 Preoţii(AE) lui calcă Legea Mea şi Îmi pângăresc(AF) lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire(AG) între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele şi sunt pângărit în mijlocul lor. 27 Căpeteniile(AH) lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada; varsă sânge, pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani. 28 Prorocii(AI) lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii(AJ) înşelătoare, prorocii mincinoase. Ei zic: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeu!’ Şi Domnul nu le-a vorbit! 29 Poporul(AK) din ţară se dedă la silnicie, fură, asupreşte(AL) pe cel nenorocit şi pe cel lipsit, calcă în picioare pe străin împotriva oricărei dreptăţi! 30 Caut(AM) printre ei un om care să înalţe(AN) un zid şi să stea în mijlocul spărturii(AO) înaintea Mea pentru ţară, ca să n-o nimicesc, dar nu găsesc niciunul! 31 Îmi voi vărsa urgia(AP) peste ei, îi voi nimici cu focul mâniei Mele şi le voi întoarce faptele(AQ) asupra capului lor, zice Domnul, Dumnezeu.”
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.