Exod 9-12

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Ciuma vitelor

9 Domnul a zis lui Moise^(A): „Du-te la Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ² Dacă^(B) nu vrei să-l laşi să plece şi dacă-l mai opreşti, ³ iată^(C), mâna Domnului va fi peste turmele tale de pe câmp; peste cai, peste măgari, peste cămile, peste boi şi peste oi, şi anume va fi o ciumă foarte mare. ⁴ Dar Domnul va^(D) face deosebire între turmele lui Israel şi turmele egiptenilor, aşa că nu va pieri nimic din tot ce este al copiilor lui Israel». ⁵ Domnul a hotărât vremea şi a zis: «Mâine va face Domnul lucrul acesta în ţară».’ ” ⁶ Şi Domnul a făcut aşa chiar de a doua zi^(E). Toate turmele egiptenilor au pierit, dar n-a pierit nicio vită din turmele copiilor lui Israel. ⁷ Faraon a trimis să vadă ce se întâmplase, şi iată că nicio vită din turmele lui Israel nu pierise. Dar inima^(F) lui Faraon s-a împietrit şi n-a lăsat pe popor să plece.

Vărsatul negru

⁸ Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Umpleţi-vă mâinile cu cenuşă din cuptor, şi Moise s-o arunce spre cer, sub ochii lui Faraon. ⁹ Ea se va preface într-o ţărână care va acoperi toată ţara Egiptului şi va da naştere în toată ţara Egiptului, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte bube^(G) pricinuite de nişte băşici fierbinţi.” ¹⁰ Ei au luat cenuşă din cuptor şi s-au înfăţişat înaintea lui Faraon; Moise a aruncat-o spre cer, şi ea a dat naştere, pe oameni şi pe dobitoace, la nişte^(H) bube pricinuite de nişte băşici fierbinţi. ¹¹ Vrăjitorii^(I) nu s-au putut arăta înaintea lui Moise din pricina bubelor, căci bubele erau pe vrăjitori, ca şi pe toţi egiptenii. ¹² Domnul a împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a ascultat de Moise şi de Aaron^(J), după cum spusese Domnul lui Moise.

Piatra şi focul

¹³ Domnul a zis lui Moise^(K): „Scoală-te dis-de-dimineaţă, du-te înaintea lui Faraon şi spune-i: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: «Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ¹⁴ Fiindcă de data aceasta am să trimit toate urgiile Mele împotriva inimii tale, împotriva slujitorilor tăi şi împotriva poporului tău, ca să^(L) ştii că nimeni nu este ca Mine pe tot pământul. ¹⁵ Dacă Mi-aş fi^(M) întins mâna şi te-aş fi lovit cu ciumă, pe tine şi pe poporul tău, ai fi pierit de pe pământ. ¹⁶ Dar te-am lăsat să rămâi în picioare^(N) ca să vezi puterea Mea şi Numele Meu să fie vestit în tot pământul. ¹⁷ Dacă te mai ridici împotriva poporului Meu şi dacă nu-l laşi să plece, ¹⁸ iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră aşa de mare cum n-a mai fost în Egipt din ziua întemeierii lui şi până azi. ¹⁹ Pune-ţi dar la adăpost turmele şi tot ce ai pe câmp. Piatra are să bată pe toţi oamenii şi toate vitele de pe câmp, care nu vor fi intrat în case, şi vor pieri»’.” ²⁰ Aceia dintre slujitorii lui Faraon care s-au temut de Cuvântul Domnului şi-au adunat în case robii şi turmele. ²¹ Dar cei ce nu şi-au pus la inimă Cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp. ²² Domnul a zis lui Moise: „Întinde-ţi mâna spre cer, şi are să bată^(O) piatra în toată ţara Egiptului, pe oameni, pe vite şi pe toată iarba de pe câmp în ţara Egiptului!” ²³ Moise şi-a întins toiagul spre cer, şi^(P) Domnul a trimis tunete şi piatră, de cădea foc pe pământ. Domnul a făcut să bată piatra peste ţara Egiptului. ²⁴ A bătut piatra, şi focul se amesteca cu piatra; piatra era aşa de mare încât nu mai bătuse piatră ca aceea în toată ţara Egiptului de când este el locuit de oameni. ²⁵ Piatra a nimicit, în toată ţara Egiptului, tot ce era pe câmp, de la oameni până la dobitoace; piatra a^(Q) nimicit şi toată iarba de pe câmp şi a frânt toţi copacii de pe câmp. ²⁶ Numai^(R) în ţinutul Gosen, unde erau copiii lui Israel, n-a bătut piatra. ²⁷ Faraon a trimis să cheme pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „De data aceasta^(S) am păcătuit^(T); Domnul are dreptate, iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi. ²⁸ Rugaţi-vă^(U) Domnului ca să nu mai fie tunete şi piatră, şi vă voi lăsa să plecaţi şi nu veţi mai fi opriţi.” ²⁹ Moise i-a zis: „Când voi ieşi din cetate, voi ridica mâinile^(V) spre Domnul, tunetele vor înceta şi nu va mai bate piatra, ca să^(W) ştii că al Domnului este pământul! ³⁰ Dar ştiu^(X) că tu şi slujitorii tăi tot nu vă veţi teme de Domnul Dumnezeu.” ³¹ Inul şi orzul^(Y) se prăpădiseră, pentru că orzul tocmai dăduse în spic, iar inul era în floare; ³² grâul şi ovăzul nu se stricaseră, pentru că erau târzii. ³³ Moise a plecat de la Faraon şi a ieşit afară din cetate; şi-a ridicat^(Z) mâinile spre Domnul, tunetele şi piatra au încetat şi n-a mai căzut ploaia pe pământ. ³⁴ Faraon, văzând că ploaia, piatra şi tunetele încetaseră, n-a contenit să păcătuiască şi şi-a împietrit inima, el şi slujitorii lui. ³⁵ Lui Faraon i s-a împietrit^(AA) inima şi n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece, după cum spusese Domnul prin Moise.

Lăcustele

10 Domnul a zis lui Moise: „Du-te la Faraon^(AB), căci i-am împietrit inima lui şi a slujitorilor lui^(AC), ca să fac semnele Mele în mijlocul lor ² şi ca^(AD) să istoriseşti fiului tău şi fiului fiului tău cum M-am purtat cu egiptenii şi ce semne am făcut în mijlocul lor. Şi veţi cunoaşte că Eu sunt Domnul.” ³ Moise şi Aaron s-au dus la Faraon şi i-au zis: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul evreilor: ‘Până când ai de gând să nu vrei să^(AE) te smereşti înaintea Mea? Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-Mi slujească. ⁴ Dacă nu vrei să laşi pe poporul Meu să plece, iată, voi trimite mâine nişte^(AF) lăcuste pe toată întinderea ţării tale. ⁵ Ele vor acoperi faţa pământului, de nu se va mai putea vedea pământul^(AG); vor mânca ce a mai rămas nevătămat, vor mânca ce v-a lăsat piatra, vor mânca toţi copacii care cresc pe câmpiile voastre, ⁶ îţi vor^(AH) umple casele tale, casele tuturor slujitorilor tăi şi casele tuturor egiptenilor. Părinţii tăi şi părinţii părinţilor tăi n-au văzut aşa ceva de când sunt ei pe pământ până în ziua de azi’.” Moise a plecat şi a ieşit de la Faraon. ⁷ Slujitorii lui Faraon i-au zis: „Până când are să fie omul acesta o pacoste^(AI) pentru noi? Lasă pe oamenii aceştia să plece şi să slujească Domnului, Dumnezeului lor. Tot nu vezi că piere Egiptul?” ⁸ Au întors la Faraon pe Moise şi Aaron. „Duceţi-vă”, le-a zis el, „şi slujiţi Domnului, Dumnezeului vostru. Care şi cine sunt cei ce vor merge?” ⁹ Moise a răspuns: „Vom merge cu copiii şi cu bătrânii noştri, cu fiii şi fiicele noastre, cu oile şi boii noştri, căci avem să ţinem o sărbătoare^(AJ) în cinstea Domnului.” ¹⁰ Faraon le-a zis: „Aşa să fie Domnul cu voi, cum vă voi lăsa eu să plecaţi, pe voi şi pe copiii voştri! Luaţi seama, căci este rău ce aveţi de gând să faceţi! ¹¹ Nu, nu, ci duceţi-vă voi, bărbaţii, şi slujiţi Domnului, căci aşa aţi cerut.” Şi i-au izgonit dinaintea lui Faraon. ¹² Domnul a zis lui Moise^(AK): „Întinde-ţi mâna peste ţara Egiptului, ca să vină lăcustele peste ţara Egiptului şi să mănânce^(AL) toată iarba pământului, tot ce a lăsat piatra.” ¹³ Moise şi-a întins toiagul peste ţara Egiptului, şi Domnul a făcut să sufle un vânt dinspre răsărit peste ţară toată ziua şi toată noaptea aceea. Dimineaţa, vântul dinspre răsărit adusese lăcustele. ¹⁴ Lăcustele^(AM) au venit peste ţara Egiptului şi s-au aşezat pe toată întinderea Egiptului; erau în număr atât de mare cum nu mai^(AN) fusese şi nu va mai fi un astfel de roi de lăcuste. ¹⁵ Au acoperit^(AO) toată faţa pământului, de nu se mai vedea pământul; au^(AP) mâncat toată iarba de pe pământ şi tot rodul pomilor, tot ce lăsase piatra, şi n-a rămas nimic verde în copaci, nici în iarba de pe câmp, în toată ţara Egiptului. ¹⁶ Faraon a chemat îndată pe Moise şi pe Aaron şi a zis: „Am^(AQ) păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului vostru, şi împotriva voastră. ¹⁷ Dar iartă-mi păcatul numai de data aceasta şi rugaţi^(AR) pe Domnul, Dumnezeul vostru, să depărteze de la mine şi urgia aceasta de moarte!” ¹⁸ Moise^(AS) a ieşit de la Faraon şi s-a rugat Domnului. ¹⁹ Domnul a făcut să sufle un vânt foarte puternic dinspre apus, care a luat lăcustele şi le-a aruncat^(AT) în Marea Roşie; n-a rămas o lăcustă pe toată întinderea Egiptului. ²⁰ Domnul a^(AU) împietrit inima lui Faraon, şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece.

Întuneric de trei zile

²¹ Domnul a zis lui Moise^(AV): „Întinde-ţi mâna spre cer, şi va fi întuneric peste ţara Egiptului, aşa de întuneric de să se poată pipăi.” ²² Moise şi-a întins mâna spre cer şi a fost^(AW) întuneric beznă în toată ţara Egiptului timp de trei zile. ²³ Nici nu se vedeau unii pe alţii şi nimeni nu s-a sculat din locul lui timp de trei zile. Dar^(AX) în locurile unde locuiau toţi copiii lui Israel era lumină. ²⁴ Faraon a chemat pe Moise şi a^(AY) zis: „Duceţi-vă şi slujiţi Domnului! Să nu rămână în ţară decât oile şi boii voştri^(AZ); copiii voştri vor putea merge şi ei împreună cu voi.” ²⁵ Moise a răspuns: „Chiar să ne dai tu însuţi jertfele şi arderile-de-tot pe care le vom aduce Domnului, Dumnezeului nostru, ²⁶ şi turmele noastre tot trebuie să meargă cu noi şi să nu rămână o unghie din ele, căci din ele vom lua ca să slujim Domnului, Dumnezeului nostru, iar până vom ajunge acolo, nu ştim ce vom alege ca să aducem Domnului.” ²⁷ Domnul a împietrit^(BA) inima lui Faraon, şi Faraon n-a vrut să-i lase să plece. ²⁸ Faraon a zis lui Moise: „Ieşi de la mine! Să nu cumva să te mai arăţi înaintea mea, căci în ziua în care te vei arăta înaintea mea, vei muri.” ²⁹ „Da!” a răspuns Moise, „nu^(BB) mă voi mai arăta înaintea ta.”

Ameninţarea cu urgia a zecea

11 Domnul a zis lui Moise: „Voi mai aduce o urgie asupra lui Faraon şi asupra Egiptului. După aceea, vă va lăsa să plecaţi de aici^(BC). Când vă va lăsa să plecaţi de tot, chiar vă va izgoni de aici. ² Vorbeşte cu poporul ca atunci fiecare să ceară de la vecinul său şi fiecare de la vecina ei^(BD) vase de argint şi vase de aur.” ³ Domnul^(BE) a făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor. Chiar Moise^(BF) era foarte bine văzut în ţara Egiptului, înaintea slujitorilor lui Faraon şi înaintea poporului. ⁴ Moise a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Pe la miezul nopţii, voi trece prin Egipt ⁵ şi toţi întâii^(BG)născuţi din ţara Egiptului vor muri, de la întâiul născut al lui Faraon, care şade pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al roabei care stă la râşniţă şi până la toţi întâii născuţi ai dobitoacelor. ⁶ În toată ţara Egiptului vor fi ţipete^(BH) mari, aşa cum n-au fost şi nu vor mai fi. ⁷ Dar dintre toţi^(BI) copiii lui Israel, de la oameni până la dobitoace, nici măcar un^(BJ) câine nu va chelălăi cu limba lui, ca să ştiţi ce deosebire face Domnul între egipteni şi Israel. ⁸ Atunci, toţi^(BK) aceşti slujitori ai tăi se vor pogorî la mine şi se vor închina până la pământ înaintea mea, zicând: «Ieşi, tu şi tot poporul care te urmează!» După aceea, voi ieşi’.” Moise a ieşit de la Faraon aprins de mânie. ⁹ Domnul a zis lui Moise: „Faraon^(BL) n-are s-asculte de voi, pentru ca să se înmulţească^(BM) minunile Mele în ţara Egiptului.” ¹⁰ Moise şi Aaron au făcut toate aceste minuni înaintea lui Faraon. Domnul a împietrit inima lui Faraon^(BN), şi Faraon n-a lăsat pe copiii lui Israel să plece din ţara lui.

Aşezarea Paştelor

12 Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron în ţara Egiptului: ² „Luna^(BO) aceasta va fi pentru voi cea dintâi lună; ea va fi pentru voi cea dintâi lună a anului. ³ Vorbiţi întregii adunări a lui Israel şi spuneţi-i: ‘În ziua a zecea a acestei luni, fiecare om să ia un miel de fiecare familie, un miel de fiecare casă. ⁴ Dacă sunt prea puţini în casă pentru un miel, să-l ia cu vecinul lui cel mai de aproape, după numărul sufletelor; să faceţi socoteala cât poate mânca fiecare din mielul acesta. ⁵ Să fie un miel fără^(BP) cusur, de parte bărbătească, de un an; veţi putea să luaţi un miel sau un ied. ⁶ Să-l păstraţi până în ziua a^(BQ) paisprezecea a lunii acesteia, şi toată adunarea lui Israel să-l înjunghie seara^[a]. ⁷ Să ia din sângele lui şi să ungă amândoi stâlpii uşii şi pragul de sus al caselor unde îl vor mânca. ⁸ Carnea s-o mănânce chiar în noaptea aceea, friptă la foc, şi anume s-o mănânce cu azimi^(BR) şi cu verdeţuri amare. ⁹ Să nu-l mâncaţi crud sau fiert în apă, ci să fie^(BS) fript la foc: atât capul, cât şi picioarele şi măruntaiele. ¹⁰ Să^(BT) nu lăsaţi nimic din el până a doua zi dimineaţa, şi dacă va rămâne ceva din el pe a doua zi dimineaţa, să-l ardeţi în foc. ¹¹ Când îl veţi mânca, să aveţi mijlocul încins, încălţămintele în picioare şi toiagul în mână şi să-l mâncaţi în grabă, căci sunt Paştele^(BU) Domnului. ¹² În noaptea aceea, Eu voi trece^(BV) prin ţara Egiptului şi voi lovi pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la oameni până la dobitoace, şi voi face judecată împotriva tuturor zeilor^(BW) Egiptului; Eu^(BX), Domnul. ¹³ Sângele vă va sluji ca semn pe casele unde veţi fi. Eu voi vedea sângele şi voi trece pe lângă voi, aşa că nu vă va nimici nicio urgie atunci când voi lovi ţara Egiptului. ¹⁴ Şi pomenirea^(BY) acestei zile s-o păstraţi şi s-o prăznuiţi printr-o sărbătoare^(BZ) în cinstea Domnului; s-o prăznuiţi ca o^(CA) lege veşnică pentru urmaşii voştri. ¹⁵ Timp de şapte^(CB) zile, veţi mânca azimi. Din cea dintâi zi, veţi scoate aluatul din casele voastre, căci oricine va mânca pâine dospită din ziua întâi până în ziua a şaptea va fi nimicit^(CC) din Israel. ¹⁶ În ziua dintâi, veţi avea o adunare de sărbătoare^(CD) sfântă, şi în ziua a şaptea, veţi avea o adunare de sărbătoare sfântă. Să nu faceţi nicio muncă în zilele acelea; veţi putea numai să pregătiţi mâncarea fiecărui ins. ¹⁷ Să ţineţi Sărbătoarea Azimilor, căci chiar^(CE) în ziua aceea voi scoate oştile voastre din ţara Egiptului; să ţineţi ziua aceea ca o lege veşnică pentru urmaşii voştri. ¹⁸ În luna întâi, din a paisprezecea zi a lunii, seara, să mâncaţi azimi, până în seara zilei a douăzeci şi una a lunii^(CF). ¹⁹ Timp de^(CG) şapte zile, să nu se găsească aluat în casele voastre; căci oricine va mânca pâine dospită va fi nimicit^(CH) din adunarea lui Israel, fie străin, fie băştinaş. ²⁰ Să nu mâncaţi pâine dospită, ci, în toate locuinţele voastre, să mâncaţi azimi’.” ²¹ Moise a chemat pe toţi bătrânii lui Israel şi le-a zis: „Duceţi-vă de luaţi un miel^(CI) pentru familiile voastre şi înjunghiaţi Paştele. ²² Să luaţi^(CJ) apoi un mănunchi de isop, să-l muiaţi în sângele din strachină şi să ungeţi^(CK) pragul de sus şi cei doi stâlpi ai uşii cu sângele din strachină. Nimeni din voi să nu iasă din casă până dimineaţa. ²³ Când^(CL) va trece Domnul ca să lovească Egiptul şi va vedea sângele pe pragul de sus şi pe cei doi stâlpi ai uşii, Domnul va trece pe lângă uşă şi nu^(CM) va îngădui Nimicitorului^(CN) să intre în casele voastre ca să vă lovească. ²⁴ Să păziţi lucrul acesta ca o lege pentru voi şi pentru copiii voştri în veac. ²⁵ Când veţi intra în ţara pe care v-o va da Domnul^(CO), după făgăduinţa Lui, să ţineţi acest obicei sfânt. ²⁶ Şi când^(CP) vă vor întreba copiii voştri: ‘Ce înseamnă obiceiul acesta?’ ²⁷ să răspundeţi^(CQ): ‘Este jertfa de Paşte în cinstea Domnului, care a trecut pe lângă casele copiilor lui Israel în Egipt, când a lovit Egiptul şi ne-a scăpat casele noastre’.” Poporul s-a^(CR) plecat şi s-a închinat până la pământ. ²⁸ Şi copiii lui Israel au plecat şi au făcut^(CS) cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut.

Moartea întâilor născuţi

²⁹ La^(CT) miezul nopţii, Domnul a^(CU) lovit pe toţi întâii născuţi din ţara Egiptului, de la^(CV) întâiul născut al lui Faraon, care şedea pe scaunul lui de domnie, până la întâiul născut al celui închis în temniţă şi până la toţi întâii-născuţi ai dobitoacelor. ³⁰ Faraon s-a sculat noaptea, el şi toţi slujitorii lui, şi toţi egiptenii, şi au fost mari ţipete^(CW) în Egipt, căci nu era casă unde să nu fie un mort. ³¹ În aceeaşi noapte, Faraon a chemat^(CX) pe Moise şi pe Aaron şi le-a zis: „Sculaţi-vă, ieşiţi din mijlocul poporului meu, voi şi^(CY) copiii lui Israel. Duceţi-vă să slujiţi Domnului, cum aţi zis. ³² Luaţi-vă^(CZ) şi oile şi boii, cum aţi zis, duceţi-vă şi^(DA) binecuvântaţi-mă.” ³³ Egiptenii^(DB) zoreau poporul şi se grăbeau să-i scoată din ţară, căci ziceau: „Altfel, toţi^(DC) vom pieri.” ³⁴ Poporul şi-a luat plămădeala (coca) înainte de a se dospi. Şi-au învelit postăvile cu plămădeala în haine şi le-au pus pe umeri. ³⁵ Copiii lui Israel au făcut ce spusese Moise şi au cerut egiptenilor^(DD) vase de argint, vase de aur şi haine. ³⁶ Domnul a^(DE) făcut ca poporul să capete trecere înaintea egiptenilor, care le-au împlinit cererea. Şi astfel au^(DF) jefuit pe egipteni.

Plecarea din Egipt

³⁷ Copiii^(DG) lui Israel au plecat din^(DH) Ramses spre Sucot, în număr de aproape^(DI) şase sute de mii de oameni care mergeau pe jos, afară de copii. ³⁸ O mulţime de oameni de tot soiul s-au suit împreună cu ei; aveau şi turme însemnate de oi şi boi. ³⁹ Cu plămădeala pe care o luaseră din Egipt şi care nu se dospise încă, au făcut turte fără aluat, căci fuseseră izgoniţi^(DJ) de egipteni fără să mai poată zăbovi şi fără să-şi ia merinde cu ei. ⁴⁰ Şederea copiilor lui Israel în Egipt a fost de patru sute treizeci^(DK) de ani. ⁴¹ Şi, după patru sute treizeci de ani, tocmai în ziua aceea, toate oştile^(DL) Domnului au ieşit din ţara Egiptului. ⁴² Noaptea^(DM) aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului, pentru că atunci i-a scos din ţara Egiptului. Noaptea aceea trebuie prăznuită în cinstea Domnului de toţi copiii lui Israel şi de urmaşii lor.

Chipul cum să se prăznuiască Paştele

⁴³ Domnul a zis lui Moise şi lui Aaron: „Iată porunca^(DN) privitoare la Paşte: niciun străin să nu mănânce din ele. ⁴⁴ Să tai împrejur^(DO) pe orice rob cumpărat cu bani, şi apoi să mănânce din ele. ⁴⁵ Veneticul^(DP) şi simbriaşul să nu mănânce. ⁴⁶ Să nu le mănânce decât într-o singură casă; să nu luaţi deloc carne afară din casă şi să nu zdrobiţi^(DQ) niciun os. ⁴⁷ Toată^(DR) adunarea lui Israel să facă Paştele. ⁴⁸ Dacă un străin^(DS) care va locui la tine va vrea să facă Paştele Domnului, orice parte bărbătească din casa lui va trebui tăiată împrejur; apoi se va apropia să le facă, şi va fi ca şi băştinaşul, dar niciun netăiat împrejur să nu mănânce din ele. ⁴⁹ Aceeaşi lege^(DT) va fi pentru băştinaş ca şi pentru străinul care va locui în mijlocul vostru.” ⁵⁰ Toţi copiii lui Israel au făcut cum poruncise Domnul lui Moise şi lui Aaron; aşa au făcut. ⁵¹ Şi chiar în ziua aceea^(DU), Domnul a scos din ţara Egiptului pe copiii lui Israel, după^(DV) oştile lor.