Vizita lui Ietro şi organizarea juridică a poporului

18 Ietro, preotul din Midian, socrul lui Moise, a aflat tot ce făcuse Dumnezeu pentru Moise şi pentru poporul Său, Israel; a aflat cum l-a scos Domnul pe Israel din Egipt. Ietro a adus-o înapoi pe Sefora, soţia lui Moise, care fusese trimisă acasă. I-a adus şi pe cei doi fii ai Seforei. Unul se numea Gherşom[a] (căci Moise zisese: „Locuiesc ca străin într-o ţară străină“), iar celălalt se numea Eliezer[b] (căci Moise zisese: „Dumnezeul tatălui meu a fost ajutorul meu şi m-a scăpat de sabia lui Faraon“). Ietro, socrul lui Moise, a venit în pustia unde aşezase Moise tabăra, lângă muntele lui Dumnezeu, aducându-i cu el pe fiii lui Moise şi pe soţia acestuia. Ietro i-a trimis vorbă lui Moise, zicându-i: „Eu, socrul tău, Ietro, vin la tine cu soţia şi cu fiii ei.“ Moise a ieşit să-l întâlnească pe socrul său; s-a plecat înaintea lui şi l-a sărutat. S-au întrebat unul pe celălalt de sănătate şi împreună au intrat în cort. Apoi Moise i-a istorisit socrului său tot ceea ce le-a făcut Domnul lui Faraon şi egiptenilor de dragul lui Israel, toate greutăţile care veniseră peste ei pe drum şi cum i-a eliberat Domnul. Ietro s-a bucurat pentru tot binele pe care Domnul îl făcuse lui Israel, scăpându-l din mâna egiptenilor. 10 Ietro a zis: „Binecuvântat să fie Domnul Care v-a scăpat din mâna egiptenilor şi a lui Faraon. 11 Acum ştiu că Domnul este mai mare decât toţi zeii, căci în fiecare lucru în care ei s-au purtat cu trufie faţă de Israel, El a fost mai presus de ei.“[c] 12 Ietro, socrul lui Moise, a adus[d] o ardere de tot şi jertfe lui Dumnezeu. Aaron a venit împreună cu toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel, ca să ia masa împreună cu socrul lui Moise, înaintea lui Dumnezeu.

13 În ziua următoare, Moise s-a aşezat ca să judece poporul şi poporul a stat în jurul lui de dimineaţa până seara. 14 Când socrul lui Moise a văzut tot ce făcea el pentru popor, l-a întrebat:

– Ce faci tu acolo pentru popor? De ce stai singur şi tot poporul stă în jurul tău de dimineaţa până seara?

15 Moise i-a răspuns socrului său:

– Pentru că poporul vine la mine să ceară sfatul lui Dumnezeu. 16 Când au vreo problemă, vin la mine ca să-i judec, iar eu le fac cunoscute poruncile şi legile lui Dumnezeu.

17 Socrul lui Moise i-a zis:

– Ceea ce faci tu nu este bine. 18 Te istoveşti singur şi istoveşti şi poporul care este cu tine. Sarcina este prea grea pentru tine, ca să o poţi purta singur. 19 Ascultă-mă: îţi voi da un sfat şi Dumnezeu va fi cu tine! Stai înaintea lui Dumnezeu pentru popor şi adu problemele înaintea Sa; 20 învaţă-i poruncile şi legile şi arată-le calea pe care trebuie să meargă şi lucrurile pe care trebuie să le facă. 21 Caută oameni destoinici în popor, oameni care se tem de Dumnezeu, care sunt vrednici de încredere şi urăsc câştigul necinstit. Pune-i pe aceşti oameni conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci şi peste zece oameni. 22 Ei să slujească ca judecători ai poporului în orice vreme; să aducă înaintea ta orice caz greu, însă cazurile uşoare să le judece ei înşişi. În felul acesta va fi mai uşor pentru tine şi ei vor duce povara împreună cu tine. 23 Dacă vei face lucrul acesta şi dacă Dumnezeu îţi va porunci aşa, vei putea face faţă sarcinilor şi tot poporul va merge la locul lui în pace.

24 Moise a ascultat de socrul său şi a făcut tot ceea ce acesta i-a zis. 25 A ales oameni destoinici din tot Israelul şi i-a pus conducători peste popor: conducători peste o mie, peste o sută, peste cincizeci şi peste zece oameni. 26 Ei judecau poporul tot timpul; cazurile grele i le aduceau lui Moise, iar cele uşoare le judecau ei înşişi. 27 Apoi Moise şi-a lăsat socrul să plece în ţara lui.

Footnotes

  1. Exodul 18:3 Vezi nota de la 2:22
  2. Exodul 18:4 Eliezer înseamnă Dumnezeul meu este ajutorul
  3. Exodul 18:11 Sensul versetului în ebraică este nesigur
  4. Exodul 18:12 Nu în sensul de a oficia jertfa, ci de a oferi obiectul care urma să fie jertfit; vezi 25:2 şi Lev. 12:8