Add parallel Print Page Options

Când s-a auzit porunca împăratului şi hotărârea lui, a fost strâns(A) un mare număr de fete în capitala Susa, sub privegherea lui Hegai. Odată cu ele a fost luată şi Estera şi adusă în casa împăratului, sub privegherea lui Hegai, păzitorul femeilor. Fata i-a plăcut şi a căpătat trecere înaintea lui. El s-a grăbit să-i dea cele de trebuinţă pentru găteală(B) şi hrană, i-a dat şapte slujnice alese din casa împăratului şi a pus-o împreună cu slujnicile ei în cea mai bună încăpere din casa femeilor. 10 Estera(C) nu şi-a făcut cunoscut nici poporul, nici naşterea, căci Mardoheu o oprise să vorbească despre aceste lucruri. 11 Şi, în fiecare zi, Mardoheu se ducea şi venea înaintea curţii casei femeilor ca să afle cum îi merge Esterei şi ce se face cu ea. 12 Fiecare fată se ducea la rândul ei la împăratul Ahaşveroş, după ce timp de douăsprezece luni împlinea ce era poruncit femeilor. În timpul acesta, aveau grijă să se gătească, ungându-se şase luni cu untdelemn de mirt şi şase luni cu miresme de mirozne femeieşti. 13 Aşa se ducea fiecare fată la împărat. Şi, când trecea din casa femeilor în casa împăratului, o lăsau să ia cu ea tot ce voia. 14 Se ducea seara, şi a doua zi dimineaţa trecea în a doua casă a femeilor, sub privegherea lui Şaaşgaz, famenul împăratului şi păzitorul ţiitoarelor împăratului. Nu se mai întorcea la împărat, decât când ar fi dorit împăratul şi ar fi chemat-o pe nume. 15 Când i-a venit rândul să se ducă la împărat, Estera, fata(D) lui Abihail, unchiul lui Mardoheu, care o înfiase, n-a cerut decât ce a fost rânduit de Hegai, famenul împăratului şi păzitorul femeilor. Estera căpăta trecere înaintea tuturor celor ce o vedeau. 16 Estera a fost dusă la împăratul Ahaşveroş, în casa împărătească, în luna a zecea, adică luna Tebet, în al şaptelea an al domniei lui. 17 Împăratul a iubit pe Estera mai mult decât pe toate celelalte femei şi ea a căpătat trecere şi iubire înaintea lui mai mult decât toate celelalte fete. I-a pus cununa împărătească pe cap şi a făcut-o împărăteasă în locul lui Vasti.

Read full chapter