El[a] a binevoit să ne descopere taina voii Sale, potrivit cu ceea ce plănuise în El Însuşi, după buna Lui plăcere,

Read full chapter

Footnotes

  1. Efeseni 1:9 Sau: peste noi. Cu toată înţelepciunea şi priceperea, El

şi despre taina[a] care mi-a fost făcută cunoscută prin descoperire, aşa cum v-am scris pe scurt, pentru ca, citind, să puteţi pricepe care este înţelegerea pe care o am eu cu privire la taina lui Cristos. În celelalte generaţii, acest lucru n-a fost făcut cunoscut omenirii aşa cum le-a fost descoperit acum sfinţilor Lui apostoli şi profeţi, prin Duhul,

Read full chapter

Footnotes

  1. Efeseni 3:3 În NT, prin taină se înţelege ceva ce înainte nu fusese cunoscut, dar care acum este descoperit de Dumnezeu poporului Său; taina este descoperită tuturor, însă numai cei ce au credinţă o înţeleg; contrar religiilor misterelor, foarte răspândite în acea vreme în lumea greco-romană, care susţineau că tainele erau cunoscute numai de cei iniţiaţi; peste tot în carte

27 cărora Dumnezeu a vrut să le facă cunoscute, între neamuri, bogăţiile glorioase ale acestei taine, şi anume: Cristos în voi, nădejdea gloriei.

Read full chapter