Add parallel Print Page Options

Păzeşte-ţi piciorul(A) când intri în Casa lui Dumnezeu şi apropie-te mai bine să asculţi, decât(B) să aduci jertfa nebunilor, căci ei nu ştiu că fac rău cu aceasta. Nu te grăbi să deschizi gura şi să nu-ţi rostească inima cuvinte pripite înaintea lui Dumnezeu, căci Dumnezeu este în cer, şi tu, pe pământ; de aceea să nu spui vorbe(C) multe. Căci, dacă visele se nasc din mulţimea grijilor, prostia(D) nebunului se cunoaşte din mulţimea cuvintelor. Dacă(E) ai făcut o juruinţă lui Dumnezeu, nu zăbovi s-o împlineşti, căci Lui nu-I plac cei fără minte; de aceea împlineşte(F) juruinţa pe care ai făcut-o. Mai(G) bine să nu faci nicio juruinţă decât să faci o juruinţă şi să n-o împlineşti. Nu lăsa gura să te bage în păcat şi nu(H) zice înaintea trimisului lui Dumnezeu: „M-am pripit”. Pentru ce să Se mânie Dumnezeu din pricina cuvintelor tale şi să nimicească lucrarea mâinilor tale? Căci, dacă este deşertăciune în mulţimea visurilor, nu mai puţin este şi în mulţimea vorbelor; de aceea, teme-te(I) de Dumnezeu! Când vezi(J) în ţară pe cel sărac năpăstuit şi jefuit în numele dreptului şi dreptăţii, să nu te miri de lucrul acesta. Căci peste cel(K) mare veghează altul mai mare şi peste ei toţi, Cel Preaînalt. Dar un folos pentru ţară, în toate privinţele, este un împărat preţuit în ţară. 10 Cine iubeşte argintul nu se satură niciodată de argint şi cine iubeşte bogăţia multă nu trage folos din ea. Şi aceasta este o deşertăciune! 11 Când se înmulţesc bunătăţile, se înmulţesc şi cei ce le papă. Şi ce folos mai are din ele stăpânul lor decât că le vede cu ochii? 12 Dulce este somnul lucrătorului, fie că a mâncat mult, fie că a mâncat puţin; dar pe cel bogat nu-l lasă îmbuibarea să doarmă. 13 Este(L) un mare rău pe care l-am văzut sub soare: avuţii păstrate spre nefericirea stăpânului lor. 14 Dacă se pierd aceste bogăţii prin vreo întâmplare nenorocită, şi el are un fiu, fiului nu-i rămâne nimic în mâini. 15 Cum(M) a ieşit de gol din pântecele mamei sale, din care a venit, aşa se întoarce şi nu poate să ia nimic în mână din toată osteneala lui. 16 Şi acesta este un mare rău, anume că se duce cum venise. Şi ce(N) folos are el că(O) s-a trudit în vânt? 17 Ba încă toată viaţa lui a(P) mai trebuit să mănânce cu necaz şi a avut multă durere, grijă şi supărare. 18 Iată ce am văzut: este(Q) bine şi frumos ca omul să mănânce şi să bea, şi să trăiască bine în mijlocul muncii lui, cu care se trudeşte sub soare, în toate zilele vieţii lui, pe care i le-a dat Dumnezeu; căci(R) aceasta este partea lui. 19 Dar dacă(S) a dat Dumnezeu cuiva avere şi bogăţii şi i-a îngăduit să mănânce din ele, să-şi ia partea lui din ele şi să se bucure în mijlocul muncii lui; acesta este un dar de la Dumnezeu. 20 Căci nu se mai gândeşte mult la scurtimea zilelor vieţii lui, de vreme ce Dumnezeu îi umple inima de bucurie.

Averea şi cinstea sunt tot deşertăciuni

Este(T) un rău pe care l-am văzut sub soare şi care se întâlneşte des între oameni. Este, de pildă, un om căruia i-a dat Dumnezeu avere, bogăţii şi slavă; aşa(U) că nu-i lipseşte nimic din ce-i doreşte sufletul, dar(V) Dumnezeu nu-l lasă să se bucure de ele, ci un străin se bucură de ele: aceasta este o deşertăciune şi un rău mare. Chiar dacă un om ar avea o sută de copii şi ar trăi mulţi ani, oricât de mult i s-ar mări numărul zilelor anilor lui, dar dacă nu i se satură sufletul de bunătăţile agonisite de el şi dacă(W) nici de înmormântare n-are parte, eu zic că o stârpitură este mai(X) fericită decât el. Căci aceasta din urmă piere odată cu venirea ei, se duce în întuneric şi numele îi rămâne acoperit cu întuneric; n-a văzut, nici n-a cunoscut soarele, şi de aceea este mai bine de ea decât de omul acela. Şi de ar trăi chiar de două ori o mie de ani un astfel de om, fără să se bucure de fericire, nu merg toate la un loc? Toată(Y) truda omului este pentru gura lui, şi totuşi poftele nu i se împlinesc niciodată. Căci ce are înţeleptul mai mult decât nebunul? Ce folos are nenorocitul care ştie să se poarte înaintea celor vii? Mai bine ce vezi cu ochii decât frământare de pofte neîmplinite: şi aceasta este o deşertăciune şi goană după vânt. 10 Ce este omul, se cunoaşte după numele care i s-a dat demult: se ştie că este din pământ şi nu(Z) poate să se judece cu cel ce este mai tare decât el. 11 Căci chiar dacă face multă vorbă, care doar înmulţeşte deşertăciunea, ce folos are omul din ea? 12 Căci cine ştie ce este bine pentru om în viaţă, în toate zilele vieţii lui de vieţuire deşartă, pe care le petrece ca o(AA) umbră? Şi cine(AB) poate să spună omului ce va fi după el sub soare?