Daniel 7-12

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Vedeniile lui Daniel

7 În anul dintâi al lui Belşaţar, împăratul Babilonului, Daniel a visat^(A) un vis şi a avut vedenii^(B) în mintea lui pe când era în pat. În urmă a scris visul şi a istorisit lucrurile de căpetenie. ² Daniel a început şi a zis: „În vedenia mea de noapte, am văzut cum cele patru vânturi ale cerurilor au izbucnit pe Marea cea Mare. ³ Şi patru fiare mari au ieşit^(C) din mare, deosebite una de alta. ⁴ Cea dintâi semăna cu un^(D) leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până în clipa când i s-au smuls aripile şi, sculându-se de pe pământ, a stat drept în picioare ca un om şi i s-a dat o inimă de om. ⁵ Şi iată^(E) că o a doua fiară era ca un urs şi stătea într-o rână; avea trei coaste în gură, între dinţi, şi i s-a zis: ‘Scoală-te, şi mănâncă multă carne!’ ⁶ După aceea m-am uitat mai departe şi iată o alta ca un pardos, care avea pe spate patru aripi ca o pasăre; fiara aceasta avea şi patru capete^(F) şi i s-a dat stăpânire. ⁷ După aceea m-am uitat în vedeniile mele de noapte şi iată că era o a patra^(G) fiară, nespus de grozav de înspăimântătoare şi de puternică; avea nişte dinţi mari de fier, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce mai rămânea; era cu totul deosebită de toate fiarele de mai înainte şi avea zece^(H) coarne. ⁸ M-am uitat cu băgare de seamă la coarne şi iată că un alt^(I) corn mic a ieşit din mijlocul lor şi, dinaintea acestui corn, au fost smulse trei din cele dintâi coarne. Şi cornul acesta avea nişte ochi ca ochii de om^(J) şi o gură^(K) care vorbea cu trufie. ⁹ Mă uitam^(L) la aceste lucruri până când s-au aşezat nişte scaune de domnie. Şi un Îmbătrânit^(M) de zile a şezut jos. Haina^(N) Lui era albă ca zăpada şi părul capului Lui era ca nişte lână curată; scaunul Lui de domnie era ca nişte flăcări de foc şi roţile^(O) Lui, ca un foc aprins. ¹⁰ Un râu^(P) de foc curgea şi ieşea dinaintea Lui. Mii de mii^(Q) de slujitori Îi slujeau şi de zece mii de ori zece mii stăteau înaintea Lui. S-a ţinut judecata^(R) şi s-au deschis cărţile. ¹¹ Eu mă uitam^(S) mereu din pricina cuvintelor pline de trufie pe care le rostea cornul acela: m-am uitat până când fiara a fost ucisă şi trupul ei a fost nimicit şi aruncat în foc, ca să fie ars. ¹² Şi celelalte fiare au fost dezbrăcate de puterea lor, dar li s-a îngăduit o lungire a vieţii până la o vreme şi un ceas anumit. ¹³ M-am uitat în timpul vedeniilor mele de noapte şi iată că pe norii cerurilor a venit unul^(T) ca un fiu al omului; a înaintat spre Cel Îmbătrânit^(U) de zile şi a fost adus înaintea Lui. ¹⁴ I S-a^(V) dat stăpânire, slavă şi putere împărătească, pentru ca să-i slujească toate popoarele^(W), neamurile şi oamenii de toate limbile. Stăpânirea Lui este o stăpânire^(X) veşnică şi nu va trece nicidecum şi Împărăţia Lui nu va fi nimicită niciodată. ¹⁵ Eu, Daniel, m-am tulburat^(Y) cu duhul şi vedeniile din capul meu m-au înspăimântat. ¹⁶ M-am apropiat de unul din cei ce stăteau acolo şi l-am rugat să-mi dea lămuriri temeinice cu privire la toate aceste lucruri. El mi-a vorbit şi mi le-a tâlcuit astfel: ¹⁷ ‘Aceste^(Z) patru fiare mari sunt patru împăraţi care se vor ridica pe pământ. ¹⁸ Dar^(AA) sfinţii Celui Preaînalt vor primi împărăţia şi vor stăpâni împărăţia în veci, din veşnicie în veşnicie.’ ¹⁹ În urmă am dorit să ştiu adevărul asupra fiarei a patra^(AB) – care se deosebea de toate celelalte şi era nespus de grozavă: avea dinţi de fier şi gheare de aramă, mânca, sfărâma şi călca în picioare ce rămânea – ²⁰ şi asupra celor zece coarne pe care le avea în cap, şi asupra celuilalt corn care ieşise şi înaintea căruia căzuseră trei, asupra cornului acestuia, care avea ochi, o gură care vorbea cu trufie şi avea o înfăţişare mai mare decât celelalte coarne. ²¹ Am văzut, de asemenea, cum cornul^(AC) acesta a făcut război sfinţilor şi i-a biruit, ²² până^(AD) când a venit Cel Îmbătrânit de zile şi a făcut^(AE) dreptate sfinţilor Celui Preaînalt, şi a venit vremea când sfinţii au luat în stăpânire împărăţia. ²³ El mi-a vorbit aşa: ‘Fiara a patra este o a patra împărăţie^(AF) care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâşia tot pământul, îl va călca în picioare şi-l va zdrobi. ²⁴ Cele zece coarne^(AG) înseamnă că din împărăţia aceasta se vor ridica zece împăraţi. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintaşii lui şi va doborî trei împăraţi. ²⁵ El va rosti^(AH) vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri^(AI) pe sfinţii Celui Preaînalt şi se va încumeta^(AJ) să schimbe vremurile şi legea, şi sfinţii^(AK) vor fi daţi în mâinile lui timp^(AL) de o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme. ²⁶ Apoi va veni judecata^(AM) şi i se va lua stăpânirea, care va fi prăbuşită şi nimicită pentru totdeauna. ²⁷ Dar domnia^(AN), stăpânirea şi puterea tuturor împărăţiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinţilor Celui Preaînalt. Împărăţia Lui^(AO) este o împărăţie veşnică şi toate puterile^(AP) Îi vor sluji şi-L vor asculta!’ ²⁸ Aici s-au sfârşit cuvintele. Pe mine, Daniel, m-au tulburat nespus de mult gândurile^(AQ) mele şi mi s-a schimbat culoarea feţei, dar am păstrat^(AR) cuvintele acestea în inima mea.

8 În anul al treilea al domniei împăratului Belşaţar, eu, Daniel, am avut o vedenie, afară de cea pe care o avusesem mai înainte^(AS). ² Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa^(AT), în ţinutul Elam, şi, în timpul vedeniei mele, mă aflam lângă râul Ulai. ³ Am ridicat ochii, m-am uitat şi iată că într-un râu stătea un berbec şi avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt şi cel mai înalt a crescut cel din urmă. ⁴ Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte şi spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă şi nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână, ci el făcea ce voia^(AU) şi a ajuns puternic. ⁵ Pe când mă uitam cu băgare de seamă, iată că a venit un ţap de la apus şi a cutreierat toată faţa pământului, fără să se atingă de el; ţapul acesta însă avea un corn^(AV) mare între ochi. ⁶ A venit până la berbecul care avea coarne şi pe care-l văzusem stând în râu şi s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. ⁷ L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec şi i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ şi l-a călcat în picioare, şi nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui. ⁸ Ţapul însă a ajuns foarte puternic, dar, când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari^(AW), în cele patru vânturi ale cerurilor. ⁹ Dintr-unul^(AX) din ele a crescut un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi^(AY), spre răsărit şi spre ţara^(AZ) cea minunată. ¹⁰ S-a înălţat^(BA) până la oştirea cerurilor^(BB), a doborât^(BC) la pământ o parte din oştirea aceasta şi din stele şi le-a călcat în picioare. ¹¹ S-a înălţat^(BD) până la căpetenia^(BE) oştirii, i-a smuls^(BF) jertfa necurmată^(BG) şi i-a surpat locul locaşului său celui sfânt. ¹² Oastea^(BH) a fost pedepsită din pricina păcatului săvârşit împotriva jertfei necurmate; cornul a aruncat adevărul^(BI) la pământ şi a izbutit^(BJ) în ce a început. ¹³ Am auzit pe un sfânt^(BK) vorbind şi un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: ‘În câtă vreme se va împlini vedenia despre desfiinţarea jertfei necurmate şi despre urâciunea pustiirii? Până când vor fi călcate în picioare Sfântul Locaş şi oştirea?’ ¹⁴ Şi el mi-a zis: ‘Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit!’ ¹⁵ Pe când eu, Daniel, aveam vedenia aceasta şi căutam^(BL) s-o pricep, iată că înaintea mea stătea cineva care avea înfăţişarea unui om^(BM). ¹⁶ Şi am auzit un glas de om în mijlocul râului^(BN) Ulai care a strigat şi a zis: ‘Gavrile^(BO), tâlcuieşte-i vedenia aceasta.’ ¹⁷ El a venit atunci lângă locul unde eram şi, la apropierea lui, m-am înspăimântat şi am căzut^(BP) cu faţa la pământ. El mi-a zis: ‘Fii cu luare-aminte, fiul omului, căci vedenia priveşte vremea sfârşitului!’ ¹⁸ Pe când^(BQ) îmi vorbea el, am căzut cu faţa la pământ leşinat. El m-a atins^(BR) şi m-a aşezat iarăşi în picioare în locul în care mă aflam. ¹⁹ Apoi mi-a zis: ‘Iată, îţi arăt ce se va întâmpla la vremea de apoi a mâniei, căci vedenia aceasta priveşte^(BS) vremea sfârşitului. ²⁰ Berbecul^(BT) pe care l-ai văzut, cu cele două coarne, sunt împăraţii mezilor şi perşilor. ²¹ Ţapul^(BU) însă este împărăţia Greciei, şi cornul cel mare dintre ochii lui este cel dintâi împărat^(BV). ²² Cele patru coarne care au crescut în locul acestui corn frânt^(BW) sunt patru împărăţii care se vor ridica din neamul acesta, dar care nu vor avea atâta putere. ²³ La sfârşitul stăpânirii lor, când păcătoşii vor fi umplut măsura nelegiuirilor, se va ridica un împărat^(BX) fără ruşine^(BY) şi viclean. ²⁴ El va fi tare, dar^(BZ) nu prin puterea lui însuşi; el va face pustiiri de necrezut, va izbuti^(CA) în tot ce va începe, va nimici^(CB) pe cei puternici şi chiar pe poporul sfinţilor. ²⁵ Din pricina propăşirii^(CC) lui şi izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa^(CD), va pierde pe mulţi oameni care trăiau liniştiţi şi se va ridica^(CE) împotriva Domnului domnilor, dar va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini^(CF) omeneşti. ²⁶ Iar vedenia^(CG) cu serile şi dimineţile de care a fost vorba este adevărată. Tu pecetluieşte^(CH) vedenia aceasta, căci este cu privire la nişte vremuri îndepărtate.’ ²⁷ Eu^(CI), Daniel, am stat leşinat şi bolnav mai multe zile; apoi m-am sculat şi mi-am văzut de treburile^(CJ) împăratului. Eram uimit de vedenia aceasta, şi^(CK) nimeni nu ştia.

9 În anul dintâi^(CL) al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăţia haldeenilor, ² în anul dintâi al domniei lui, eu, Daniel, am văzut din cărţi că trebuia să treacă şaptezeci de ani pentru dărâmăturile Ierusalimului, după numărul anilor despre care vorbise Domnul către prorocul^(CM) Ieremia. ³ Şi mi-am întors^(CN) faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. ⁴ M-am rugat Domnului, Dumnezeului meu, şi I-am făcut următoarea mărturisire:

‘Doamne^(CO), Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu, care ţii legământul şi dai îndurare celor ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale! ⁵ Noi^(CP) am păcătuit, am săvârşit nelegiuire, am fost răi şi îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile şi orânduirile Tale. ⁶ N-am ascultat^(CQ) pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre, părinţilor noştri şi către tot poporul ţării. ⁷ Tu, Doamne, eşti^(CR) drept, iar nouă ni se cuvine astăzi să ni se umple faţa de ruşine, nouă, tuturor oamenilor lui Iuda, locuitorilor Ierusalimului şi întregului Israel, fie ei aproape, fie departe, în toate ţările în care i-ai izgonit din pricina fărădelegilor de care s-au făcut vinovaţi faţă de Tine! ⁸ Doamne, nouă ni se cuvine să ni se umple faţa de ruşine^(CS), da, nouă, împăraţilor noştri, căpeteniilor noastre şi părinţilor noştri, pentru că am păcătuit împotriva Ta! ⁹ La Domnul, Dumnezeul nostru^(CT), însă este îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! ¹⁰ N-am ascultat^(CU) glasul Domnului, Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi prorocii, ¹¹ ci tot Israelul^(CV) a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea, ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea^(CW) lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu. ¹² El a împlinit^(CX) astfel cuvintele pe care le rostise împotriva noastră şi împotriva căpeteniilor noastre care ne-au cârmuit şi a adus peste noi o mare nenorocire, aşa cum niciodată şi nicăieri sub cer nu s-a mai întâmplat^(CY) o nenorocire ca aceea care a venit acum asupra Ierusalimului. ¹³ După cum^(CZ) este scris în Legea lui Moise, toată nenorocirea aceasta a venit peste noi, şi noi n-am rugat^(DA) pe Domnul, Dumnezeul nostru, nu ne-am întors de la nelegiuirile noastre şi n-am luat aminte la adevărul Tău. ¹⁴ De aceea, şi Domnul a îngrijit^(DB) ca nenorocirea aceasta să vină peste noi; căci Domnul, Dumnezeul nostru^(DC), este drept în toate lucrurile pe care le-a făcut, dar noi n-am ascultat^(DD) glasul Lui. ¹⁵ Şi acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Tu, care ai scos^(DE) pe poporul Tău din ţara Egiptului prin mâna Ta cea puternică şi Ţi-ai făcut un Nume^(DF), aşa cum este şi astăzi: noi am păcătuit^(DG), am săvârşit nelegiuire. ¹⁶ Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta^(DH), abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele^(DI) Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor^(DJ) părinţilor noştri sunt Ierusalimul^(DK) şi poporul Tău de ocara^(DL) tuturor celor ce ne înconjoară. ¹⁷ Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea^(DM) Domnului, fă^(DN) să strălucească Faţa Ta peste Sfântul Tău Locaş pustiit^(DO)! ¹⁸ Pleacă^(DP) urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte^(DQ) la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele^(DR) Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. ¹⁹ Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine^(DS), Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!’ ²⁰ Pe când^(DT) încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel şi îmi aduceam cererile înaintea Domnului, Dumnezeului meu, pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; ²¹ pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril^(DU), pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie şi m-a atins^(DV) în clipa^(DW) când se aducea jertfa de seară. ²² El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: ‘Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. ²³ Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu^(DX) vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit^(DY) şi scump. Ia aminte^(DZ) dar la cuvântul acesta şi înţelege vedenia! ²⁴ Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor^(EA), până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii^(EB) veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi a prorociei şi până la ungerea^(EC) Sfântului sfinţilor. ²⁵ Să ştii^(ED) dar şi să înţelegi că, de la^(EE) darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia)^(EF), la Cârmuitorul^(EG), vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume^(EH) în vremuri de strâmtorare. ²⁶ După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul^(EI) va fi stârpit, şi nu^(EJ) va avea nimic. Poporul^(EK) unui domn care va veni va nimici^(EL) cetatea şi Sfântul Locaş^(EM), şi sfârşitul^(EN) lui va fi ca printr-un potop^(EO); este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit şi împreună cu el şi pustiirile. ²⁷ El va face un legământ^(EP) trainic cu mulţi timp de o săptămână^(EQ), dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi pe aripa urâciunilor idoleşti^(ER) va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul^(ES) hotărât’.”

10 În anul al treilea al lui Cirus, împăratul Persiei, s-a descoperit un cuvânt lui Daniel, numit^(ET) Beltşaţar. Cuvântul^(EU) acesta, care este adevărat, vesteşte o mare nenorocire^(EV). El a fost cu luare-aminte la cuvântul acesta şi a priceput^(EW) vedenia. ² „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. ³ N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin şi nici nu m-am uns^(EX) deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni. ⁴ În a douăzeci şi patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel^(EY) (Tigru). ⁵ Am ridicat^(EZ) ochii, m-am uitat şi iată că acolo stătea un om^(FA) îmbrăcat în haine de in şi încins^(FB) la mijloc cu un brâu de aur^(FC) din Ufaz. ⁶ Trupul lui era ca o piatră de hrisolit^(FD), faţa îi strălucea ca fulgerul^(FE) şi ochii^(FF) îi erau nişte flăcări ca de foc, dar braţele şi picioarele^(FG) semănau cu nişte aramă lustruită şi glasul^(FH) lui tuna ca vuietul unei mari mulţimi. ⁷ Eu, Daniel, am văzut singur^(FI) vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuşi au fost apucaţi de o mare spaimă şi au luat-o la fugă ca să se ascundă! ⁸ Eu am rămas singur şi am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat^(FJ), culoarea mi s-a schimbat^(FK), faţa mi s-a sluţit şi am pierdut orice vlagă. ⁹ Am auzit glasul cuvintelor lui şi, pe când^(FL) auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leşinat cu faţa la pământ. ¹⁰ Şi iată că o mână^(FM) m-a atins şi m-a aşezat tremurând pe genunchii şi mâinile mele. ¹¹ Apoi mi-a zis: ‘Daniele, om preaiubit^(FN) şi scump, fii cu luare-aminte la cuvintele pe care ţi le voi spune acum şi stai în picioare în locul unde eşti, căci acum sunt trimis la tine!’ După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând. ¹² El mi-a zis: ‘Daniele, nu te teme^(FO) de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate^(FP) din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înţelegi şi să te smereşti înaintea Dumnezeului tău, şi tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum! ¹³ Dar căpetenia^(FQ) împărăţiei Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci şi una de zile, şi iată că Mihail^(FR), una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor şi am ieşit biruitor acolo lângă împăraţii Persiei. ¹⁴ Acum vin să-ţi fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi^(FS), căci^(FT) vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate.’ ¹⁵ Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii^(FU) în pământ şi am tăcut. ¹⁶ Şi iată că cineva^(FV) care avea înfăţişarea copiilor oamenilor s-a atins^(FW) de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit şi am zis celui ce stătea înaintea mea: ‘Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază^(FX) şi am pierdut orice putere! ¹⁷ Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit şi nu mai am nici suflare!’ ¹⁸ Atunci, cel ce avea înfăţişarea unui om m-a atins din nou şi m-a întărit. ¹⁹ Apoi mi-a zis^(FY): ‘Nu te teme^(FZ) de nimic, om preaiubit! Pace ţie! Fii tare şi cu inimă!’ Şi, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri şi am zis: ‘Vorbeşte, domnul meu, căci m-ai întărit.’ ²⁰ El mi-a zis: ‘Ştii pentru ce am venit la tine? Acum mă întorc să mă lupt împotriva căpeteniei^(GA) Persiei şi, când voi pleca, iată că va veni căpetenia Greciei! ²¹ Dar vreau să-ţi fac cunoscut ce este scris în cartea adevărului. Nimeni nu mă ajută împotriva acestora, afară de voievodul vostru Mihail^(GB).

11 În anul^(GC) dintâi al lui Darius^(GD), Medul, eram şi eu la el, ca să-l ajut şi să-l sprijin. ² Acum, îţi voi face cunoscut adevărul: Iată că vor mai fi încă trei împăraţi în Persia. Cel de-al patrulea va strânge mai multă bogăţie decât toţi ceilalţi şi, când se va simţi puternic prin bogăţiile lui, va răscula totul împotriva împărăţiei Greciei. ³ Dar se va ridica un împărat viteaz^(GE), care va stăpâni cu o mare putere şi va face^(GF) ce va voi. ⁴ Şi, cum se va întări, aşa se va şi sfărâma împărăţia^(GG) lui şi va fi împărţită în cele patru vânturi ale cerurilor, dar nu între urmaşii lui şi nici nu va fi tot atât de puternică^(GH) pe cât era sub el, căci va fi făcută bucăţele şi va trece la alţii, afară de aceştia. ⁵ Împăratul de la miazăzi va ajunge tare. Dar unul din mai-marii lui va fi şi mai tare decât el şi va domni întemeind o mare împărăţie. ⁶ După câţiva ani, se vor uni, şi fata împăratului de la miazăzi va veni ca nevastă la împăratul de la miazănoapte, ca să facă o învoială. Dar aceste mijloace de ajutorare nu vor avea nicio putere şi nici celelalte mijloace ale ei nu vor putea ţine piept, ci ea va fi dată la moarte împreună cu alaiul ei, cu tatăl ei şi cu cel ce s-a legat cu ea. ⁷ În vremea aceea însă se va ridica în locul ei un lăstar din aceeaşi rădăcină cu ea şi va veni împotriva oştirii Siriei, da, va intra în cetăţuia împăratului de la miazănoapte, va face ce va voi cu ea şi va fi biruitor. ⁸ Va ridica şi va strămuta în Egipt, odată cu prinşii de război, chiar şi pe dumnezeii şi chipurile lor turnate, împreună cu vasele lor scumpe de argint şi de aur. Apoi va lăsa câţiva ani în pace pe împăratul de la miazănoapte. ⁹ Acesta va porni împotriva împărăţiei împăratului de la miazăzi, dar se va întoarce iarăşi în ţara sa. ¹⁰ Totuşi fiii săi vor începe iarăşi războiul şi vor strânge o mare mulţime de oşti, care va înainta, se va revărsa^(GI) ca un râu care iese din matcă şi-l vor împinge iarăşi înapoi până^(GJ) la cetăţuie. ¹¹ Împăratul de la miazăzi, mâniat de aceasta, va ieşi şi se va lupta cu împăratul de la miazănoapte; va ridica o mare oştire, dar oştile împăratului de la miazănoapte vor fi date în mâinile lui şi nimicite. ¹² Atunci, inima împăratului se va îngâmfa, va doborî zece mii, dar tot nu va birui. ¹³ Căci împăratul de la miazănoapte se va întoarce şi va strânge o oştire mai mare decât cea dintâi şi, după câtăva vreme, după câţiva ani, va porni în fruntea unei mari oştiri bine înarmate. ¹⁴ În vremea aceea, se vor ridica mulţi împotriva împăratului de la miazăzi, şi o ceată de derbedei din poporul tău se vor răscula, ca să împlinească vedenia, dar vor cădea. ¹⁵ Împăratul de la miazănoapte va înainta, va ridica întărituri şi va pune mâna pe cetăţile întărite. Oştile de la miazăzi, nici chiar floarea oamenilor împăratului nu vor putea să ţină piept, nu vor avea putere să se împotrivească. ¹⁶ Cel ce va merge împotriva lui va face^(GK) ce va voi şi nimeni^(GL) nu i se va împotrivi; el se va opri în ţara minunată, nimicind cu desăvârşire tot ce-i va cădea în mână. ¹⁷ Îşi va pune de gând^(GM) să ia în stăpânire toată împărăţia lui şi, făcându-se că are gânduri curate cu el, îi va da pe fiică-sa de nevastă cu gând să-l piardă, dar lucrul acesta nu se va întâmpla şi nu-i va^(GN) izbândi. ¹⁸ Apoi îşi va întoarce privirile înspre ostroave şi va lua pe multe din ele, dar o căpetenie va pune capăt ruşinii pe care voia el să i-o aducă şi o va întoarce asupra lui. ¹⁹ Apoi se va îndrepta spre cetăţuile ţării lui, dar se va poticni, va cădea şi nu-l^(GO) vor mai găsi. ²⁰ Cel ce-i va lua locul va aduce un asupritor în cea mai frumoasă parte a împărăţiei, dar în câteva zile va fi zdrobit, şi anume nu prin mânie, nici prin război. ²¹ În locul lui se va ridica^(GP) un om dispreţuit, fără să aibă putere împărătească; dar se va ridica deodată şi va pune mâna pe împărăţie prin uneltire. ²² Oştile^(GQ) se vor revărsa ca un râu înaintea lui, dar vor fi nimicite împreună cu o căpetenie^(GR) a legământului. ²³ După ce se vor uni cu el, el va întrebuinţa^(GS) o viclenie; va porni şi va birui cu puţină lume. ²⁴ Va intra pe neaşteptate în locurile cele mai roditoare ale ţinutului; va face ce nu făcuseră nici părinţii lui, nici părinţii părinţilor lui; va împărţi prada, jafurile şi bogăţiile; va urzi la planuri împotriva cetăţuilor, şi aceasta va ţine o vreme. ²⁵ Apoi va porni în fruntea unei mari oştiri, cu puterea şi mânia lui, împotriva împăratului de la miazăzi. Şi împăratul de la miazăzi se va prinde la război cu o oaste mare şi foarte puternică, dar nu va putea să ţină piept, căci se vor urzi planuri rele împotriva lui. ²⁶ Cei ce vor mânca bucate de la masa lui îi vor aduce pieirea; oştile lui se vor împrăştia ca un râu^(GT) şi morţii vor cădea în mare număr. ²⁷ Cei doi împăraţi nu vor căuta decât să-şi facă rău unul altuia, vor sta la aceeaşi masă şi vor vorbi cu viclenie. Dar nu vor izbuti, căci sfârşitul^(GU) nu va veni decât la vremea hotărâtă. ²⁸ Când se va întoarce în ţara lui cu mari bogăţii, în inima^(GV) lui va fi vrăjmaş legământului sfânt, va lucra împotriva lui şi apoi se va întoarce în ţara lui. ²⁹ La o vreme hotărâtă, va porni din nou împotriva împăratului de la miazăzi, dar, de data aceasta^(GW), lucrurile nu vor mai merge ca mai înainte^(GX). ³⁰ Ci nişte corăbii^(GY) din Chitim vor înainta împotriva lui, iar el, deznădăjduit, se va întoarce înapoi. Apoi, mânios împotriva legământului sfânt^(GZ), nu va sta cu mâinile în sân, ci, la întoarcere, se va înţelege cu cei ce vor părăsi legământul sfânt. ³¹ Nişte oşti trimise de el vor veni şi vor spurca^(HA) Sfântul Locaş, cetăţuia, vor face să înceteze jertfa necurmată şi vor aşeza urâciunea pustiitorului. Va ademeni prin linguşiri pe cei ce rup legământul. ³² Dar aceia din popor care vor cunoaşte pe Dumnezeul lor vor rămâne tari şi vor face mari isprăvi. ³³ Înţelepţii^(HB) poporului vor învăţa pe mulţi. Unii vor cădea, pentru o vreme, loviţi de sabie^(HC) şi de flacără, de robie şi de jaf. ³⁴ Când vor cădea, vor fi ajutaţi puţin, şi mulţi se vor uni cu ei din făţărnicie. ³⁵ Chiar şi din cei înţelepţi, mulţi vor cădea, ca să fie încercaţi^(HD), curăţiţi şi albiţi până la vremea sfârşitului^(HE), căci sfârşitul^(HF) nu va fi decât la vremea hotărâtă. ³⁶ Împăratul va face^(HG) ce va voi; se va înălţa^(HH), se va slăvi mai presus de toţi dumnezeii şi va spune lucruri nemaiauzite împotriva^(HI) Dumnezeului dumnezeilor şi va propăşi până va trece mânia, căci ce este hotărât se va^(HJ) împlini. ³⁷ Nu va ţine seamă nici de dumnezeii părinţilor săi, nici de dorinţa^(HK) femeilor; cu un cuvânt, nu va ţine seamă^(HL) de niciun dumnezeu, ci se va slăvi pe sine mai presus de toţi. ³⁸ În schimb, va cinsti pe dumnezeul cetăţuilor; acestui dumnezeu, pe care nu-l cunoşteau părinţii săi, îi va aduce cinste cu aur şi argint, cu pietre scumpe şi lucruri de preţ. ³⁹ Cu ajutorul acestui dumnezeu străin va lucra împotriva locurilor întărite; cui îl va recunoaşte, îi va da mare cinste, îl va face să domnească peste mulţi şi le va împărţi moşii ca răsplată. ⁴⁰ La vremea sfârşitului^(HM), împăratul de la miazăzi se va împunge cu el. Şi împăratul de la miazănoapte se va năpusti ca o furtună^(HN) peste el, cu care şi călăreţi^(HO) şi cu multe corăbii; va înainta asupra ţărilor lui, se va revărsa ca un râu^(HP) şi le va îneca. ⁴¹ Va intra şi în ţara cea minunată, şi zeci de mii vor cădea. Dar Edomul^(HQ), Moabul şi fruntaşii copiilor lui Amon vor scăpa din mâna lui. ⁴² Îşi va întinde mâna peste felurite ţări şi nici ţara Egiptului nu va scăpa. ⁴³ Ci se va face stăpân pe vistieriile de aur şi de argint şi pe toate lucrurile scumpe ale Egiptului. Libienii şi etiopienii vor veni în alai după el^(HR). ⁴⁴ Dar nişte zvonuri venite de la răsărit şi de la miazănoapte îl vor înspăimânta şi atunci va porni cu o mare mânie ca să prăpădească şi să nimicească cu desăvârşire pe mulţi. ⁴⁵ Îşi va întinde corturile palatului său între mare şi muntele^(HS) cel slăvit şi sfânt. Apoi îşi va ajunge^(HT) sfârşitul, şi nimeni nu-i va fi într-ajutor.

12 În vremea aceea se va scula marele voievod Mihail^(HU), ocrotitorul copiilor poporului tău; căci aceasta va fi o vreme de strâmtorare^(HV) cum n-a mai fost de când sunt neamurile şi până la vremea aceasta. Dar, în vremea aceea, poporul tău^(HW) va fi mântuit, şi anume oricine va fi găsit scris^(HX) în carte. ² Mulţi din cei ce dorm în ţărâna pământului se vor scula: unii pentru viaţa veşnică^(HY) şi alţii pentru ocară^(HZ) şi ruşine veşnică. ³ Cei înţelepţi^(IA) vor străluci^(IB) ca strălucirea cerului şi cei^(IC) ce vor învăţa pe mulţi să umble în neprihănire vor străluci ca stelele^(ID) în veac şi în veci de veci. ⁴ Tu^(IE) însă, Daniele, ţine ascunse^(IF) aceste cuvinte şi pecetluieşte cartea până la vremea sfârşitului^(IG). Atunci, mulţi o vor citi şi cunoştinţa va creşte. ⁵ Şi eu, Daniel, m-am uitat şi iată că alţi doi oameni stăteau în picioare, unul dincoace de râu şi altul dincolo de malul râului^(IH). ⁶ Unul din ei a zis omului^(II) aceluia îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului: ‘Cât^(IJ) va mai fi până la sfârşitul acestor minuni?’ ⁷ Şi am auzit pe omul acela îmbrăcat în haine de in, care stătea deasupra apelor râului; el şi-a ridicat spre ceruri mâna dreaptă^(IK) şi mâna stângă şi a jurat pe Cel ce trăieşte veşnic^(IL) că vor mai fi^(IM) o vreme, două vremuri şi o jumătate de vreme şi că toate aceste lucruri se vor sfârşi când puterea^(IN) poporului sfânt^(IO) va fi zdrobită de tot. ⁸ Eu am auzit, dar n-am înţeles şi am zis: ‘Domnul meu, care va fi sfârşitul acestor lucruri?’ ⁹ El a răspuns: ‘Du-te, Daniele! Căci cuvintele acestea vor fi ascunse şi pecetluite până^(IP) la vremea sfârşitului. ¹⁰ Mulţi^(IQ) vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi vor face răul^(IR) şi niciunul din cei răi nu va înţelege, dar cei pricepuţi^(IS) vor înţelege. ¹¹ De la vremea când^(IT) va înceta jertfa necurmată şi de când se va aşeza urâciunea pustiitorului, vor mai fi o mie două sute nouăzeci de zile. ¹² Ferice de cine va aştepta şi va ajunge până la o mie trei sute treizeci şi cinci de zile! ¹³ Iar tu du-te^(IU) până va veni sfârşitul; tu te vei odihni^(IV) şi te vei scula iarăşi^(IW) odată în partea ta de moştenire, la sfârşitul zilelor’.”