³⁰ împăratul^(A) a luat cuvântul şi a zis: ‘Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care mi l-am zidit eu, ca loc de şedere împărătească, prin puterea bogăţiei mele şi spre slava măreţiei mele?’ ³¹ Nu se sfârşise încă vorba^(B) aceasta a împăratului, şi un glas^(C) s-a pogorât din cer şi a zis: ‘Află, împărate Nebucadneţar, că ţi s-a luat împărăţia! ³² Te vor izgoni^(D) din mijlocul oamenilor şi vei locui la un loc cu fiarele câmpului; îţi vor da să mănânci iarbă ca la boi şi vor trece peste tine şapte vremuri până vei recunoaşte că Cel Preaînalt stăpâneşte peste împărăţia oamenilor şi că o dă cui vrea!’ ³³ Chiar în clipa aceea s-a împlinit cuvântul acela asupra lui Nebucadneţar. A fost izgonit din mijlocul oamenilor, a mâncat iarbă ca boii, trupul i-a fost udat de roua cerului până i-a crescut părul ca penele vulturului şi unghiile ca ghearele păsărilor. ³⁴ După trecerea^(E) vremii sorocite, eu, Nebucadneţar, am ridicat ochii spre cer şi mi-a venit iarăşi mintea la loc. Am binecuvântat pe Cel Preaînalt, am lăudat şi slăvit pe Cel ce trăieşte^(F) veşnic, Acela a cărui stăpânire^(G) este veşnică şi a cărui împărăţie dăinuie din neam în neam. ³⁵ Toţi^(H) locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea^(I) cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului şi nimeni^(J) nu poate să stea împotriva mâinii Lui, nici să-I zică: ‘Ce^(K) faci?’ ³⁶ În vremea aceea, mi-a venit mintea înapoi; slava^(L) împărăţiei mele, măreţia şi strălucirea mea mi s-au dat înapoi; sfetnicii şi mai-marii mei din nou m-au căutat; am fost pus iarăşi peste împărăţia mea şi puterea mea a crescut^(M). ³⁷ Acum, eu, Nebucadneţar, laud, înalţ şi slăvesc pe Împăratul cerurilor, căci toate^(N) lucrările Lui sunt adevărate, toate căile Lui sunt drepte şi El poate^(O) să smerească pe cei ce umblă cu mândrie!”