Apocalipsa 17:1-7
Nouă Traducere În Limba Română
Marea prostituată şi fiara
17 Unul dintre cei şapte îngeri, care au avut cele şapte vase, a venit şi a vorbit cu mine, spunându-mi: „Vino! Îţi voi arăta pedeapsa marii prostituate, care şade pe ape multe! 2 Regii pământului s-au desfrânat cu ea, iar locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul desfrânării ei.“ 3 M-a dus, în Duhul, într-un deşert. Şi am văzut o femeie care şedea pe o fiară stacojie, plină cu nume blasfemiatoare, având şapte capete şi zece coarne. 4 Femeia era îmbrăcată în purpură şi stacojiu, fiind împodobită cu aur, pietre preţioase şi mărgăritare. Avea în mână un pahar de aur, plin cu urâciunile şi necurăţiile desfrânării ei. 5 Pe fruntea ei era scris un nume, o taină:
„MARELE BABILON, MAMA PROSTITUATELOR ŞI A URÂCIUNILOR PĂMÂNTULUI“.
6 Am văzut femeia îmbătată de sângele sfinţilor şi de sângele martorilor[a] lui Isus.
Când am văzut-o, m-am mirat foarte tare. 7 Îngerul m-a întrebat: „De ce te miri? Îţi voi spune taina femeii şi a fiarei care o duce, cea care are şapte capete şi zece coarne.
Read full chapterFootnotes
- Apocalipsa 17:6 Sau: martirilor
Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.