16 Şi am auzit un glas tare, care venea din Templu şi care zicea celor^(A) şapte îngeri: „Duceţi-vă şi vărsaţi pe pământ cele şapte potire ale mâniei^(B) lui Dumnezeu!” ² Cel dintâi s-a dus şi a vărsat potirul lui pe^(C) pământ. Şi o rană rea şi dureroasă a lovit^(D) pe oamenii care^(E) aveau semnul fiarei şi care^(F) se închinau icoanei ei. ³ Al doilea a vărsat potirul lui în^(G) mare. Şi marea s-a^(H) făcut sânge, ca sângele unui om mort. Şi^(I) a murit orice făptură vie, chiar şi tot ce era în mare. ⁴ Al treilea a vărsat potirul lui în^(J) râuri şi în izvoarele apelor. Şi apele s-au^(K) făcut sânge. ⁵ Şi am auzit pe îngerul apelor zicând: „Drept^(L) eşti Tu, Doamne, care^(M) eşti şi care erai! Tu eşti Sfânt, pentru că ai judecat în felul acesta. ⁶ Fiindcă aceştia au^(N) vărsat sângele sfinţilor^(O) şi al prorocilor, le-ai dat şi Tu să bea sânge^(P). Şi sunt vrednici.” ⁷ Şi am auzit altarul zicând: „Da, Doamne^(Q) Dumnezeule, Atotputernice, adevărate^(R) şi drepte sunt judecăţile Tale!”