Lucrând împreună cu Dumnezeu, vă îndemnăm să nu primiţi harul lui Dumnezeu în zadar. Căci El spune:

„La vremea îndurării te-am ascultat
    şi în ziua mântuirii te-am ajutat.“[a]

Iată că acum este vremea îndurării! Iată că acum este ziua mântuirii!

Slujitorii lui Dumnezeu

Nu punem nici un obstacol în calea nimănui, pentru ca slujba noastră să nu fie criticată, ci în toate ne arătăm ca nişte slujitori ai lui Dumnezeu, în îndelungă răbdare, în necazuri, în greutăţi, în strâmtorări, în bătăi, în închisori, în răscoale, în osteneli, în nopţi nedormite, în posturi, în curăţie, în cunoaştere, în răbdare, în bunătate, în Duhul Sfânt, într-o dragoste fără ipocrizie, în Cuvântul adevărului, în puterea lui Dumnezeu, prin armele dreptăţii, în mâna dreaptă şi în mâna stângă, în glorie şi dezonoare, în defăimare şi vorbire de bine. Suntem priviţi ca nişte impostori, deşi suntem adevăraţi; ca nişte necunoscuţi, deşi suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, deşi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, deşi nu suntem omorâţi; 10 ca nişte întristaţi, deşi suntem întotdeauna bucuroşi; ca nişte săraci, deşi îmbogăţim pe mulţi; ca neavând nimic, deşi avem toate lucrurile.

11 Am vorbit deschis faţă de voi, corintienilor, iar inima ne este larg deschisă! 12 Noi nu punem nici un fel de restricţii sentimentelor noastre faţă de voi, dar voi v-aţi oprit sentimentele faţă de noi. 13 Deci, la rândul vostru – vă vorbesc ca unor copii – deschideţi-vă şi voi larg inimile!

Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit!

14 Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce parteneriat poate fi între dreptate şi fărădelege? Sau ce părtăşie poate fi între lumină şi întuneric? 15 Ce armonie poate fi între Cristos şi Belial[b]? Sau ce parte au în comun cel credincios cu cel necredincios? 16 Ce înţelegere poate fi între Templul lui Dumnezeu şi idoli? Noi suntem Templul Dumnezeului celui Viu, aşa cum a spus Dumnezeu:

„Voi locui în ei, voi umbla printre ei
    şi voi fi Dumnezeul lor,
        iar ei vor fi poporul Meu.“[c]

17 „De aceea, ieşiţi din mijlocul lor,
    separaţi-vă! zice Domnul.
Nu atingeţi nimic necurat,
    iar Eu vă voi primi.“[d]

18 „Eu voi fi Tatăl vostru,
    iar voi veţi fi fiii şi fiicele Mele,
        zice Domnul cel Atotputernic.“[e]

Preaiubiţilor, întrucât avem aceste promisiuni, să ne curăţim de orice pângăreşte trupul şi duhul, desăvârşind sfinţenia în frică de Dumnezeu.

Bucuria lui Pavel

Deschideţi-vă inima faţă de noi! N-am făcut rău nimănui, n-am corupt[f] pe nimeni, n-am exploatat pe nimeni. Nu spun aceasta ca să vă condamn, căci am spus mai înainte că sunteţi în inimile noastre, fie că murim împreună, fie că trăim împreună. Am mare încredere în voi; sunt atât de mândru de voi, sunt încurajat şi foarte bucuros în fiecare dintre necazurile noastre.

Când am venit în Macedonia, trupurile noastre n-au avut odihnă, ci am fost necăjiți în toate felurile: lupte din afară, temeri dinăuntru. Însă Dumnezeu, Care-i încurajează pe cei deznădăjduiţi, ne-a încurajat prin venirea lui Titus, şi nu doar prin venirea sa, ci şi prin încurajarea pe care ne-a adus-o vorbindu-ne despre voi, când ne-a spus despre dorinţa voastră puternică, despre durerea voastră adâncă şi despre devotamentul vostru pentru mine. Astfel, m-am bucurat şi mai mult. Chiar dacă scrisoarea mea v-a întristat, nu regret. Şi chiar dacă am regretat, căci văd că scrisoarea mea v-a întristat, măcar că numai pentru puţin timp, totuşi acum mă bucur, nu pentru că aţi fost întristaţi, ci pentru că întristarea voastră v-a dus la pocăinţă, pentru că aţi fost întristaţi după voia lui Dumnezeu, ca nimeni să nu sufere nici o pierdere din cauza noastră. 10 Căci întristarea după voia lui Dumnezeu lucrează pocăinţa care duce la mântuire şi în ea nu este regret, dar întristarea lumii produce moarte. 11 Vedeţi ce devotament a produs în voi această întristare după voia lui Dumnezeu, ce apărare, ce indignare, ce teamă, ce dorinţă, ce râvnă, ce dorinţă de dreptate! În toate v-aţi arătat fără vină în această problemă. 12 Astfel, deşi v-am scris, n-am făcut-o din cauza celui ce a făcut răul sau din cauza celui ce a suferit răul, ci pentru a vă arăta cât de profund este devotamentul nostru faţă de voi, înaintea lui Dumnezeu. 13 Prin aceasta suntem încurajaţi.

Pe lângă încurajarea noastră, ne bucurăm şi mai mult de bucuria lui Titus, pentru că duhul lui a fost înviorat de voi toţi. 14 M-am lăudat lui cu voi şi nu m-aţi făcut de ruşine, ci, aşa cum tot ce v-am spus a fost adevărat, tot astfel şi lauda noastră cu voi înaintea lui Titus s-a dovedit adevărată. 15 Astfel, dragostea lui pentru voi se întăreşte când îşi reaminteşte de ascultarea voastră, a tuturor, de felul cum l-aţi primit cu frică şi cutremur. 16 Mă bucur că pot avea deplină încredere în voi.

Încurajarea generozităţii

Vreau să ştiţi, fraţilor, despre harul pe care Dumnezeu l-a dat în bisericile din Macedonia, pentru că, fiind încercaţi deosebit de mult prin necazuri, bucuria lor abundentă şi marea lor sărăcie au rezultat într-o manifestare de har abundentă. Eu depun mărturie că ei au dat din proprie iniţiativă, după puterea lor şi chiar dincolo de puterea lor, rugându-ne cu multă insistenţă pentru harul de a fi părtaşi la această slujire pentru sfinţi, şi nu aşa cum ne-am aşteptat, ci s-au dedicat pe ei înşişi, mai întâi Domnului, iar apoi, prin voia lui Dumnezeu, nouă. Astfel, l-am îndemnat pe Titus, pentru că el a început mai devreme această lucrare, să ducă la capăt această binefacere a harului din partea voastră. Acum, aşa cum vă distingeţi în toate – în credinţă, în vorbire, în cunoaştere, într-o dedicare totală şi în dragostea pe care aţi învăţat-o de la noi – să vă distingeţi şi în această binefacere a harului.

Nu vă spun aceasta ca pe o poruncă, ci verific, prin dedicarea altora, cât de adevărată este dragostea voastră. Voi cunoaşteţi harul Domnului nostru Isus Cristos, Care, deşi a fost bogat, de dragul vostru a devenit sărac, pentru ca voi să vă îmbogăţiţi prin sărăcia Lui. 10 Vă dau sfatul meu, pentru ceea ce este cel mai bine pentru voi în această problemă: anul trecut aţi fost primii nu doar în a face, ci şi în a dori să faceţi; 11 acum deci terminaţi lucrarea, pentru ca, tot aşa cum aţi dorit, tot astfel să şi daţi, după posibilităţile pe care le aveţi. 12 Dacă există dorinţă, darul este primit potrivit cu ceea ce are cineva, nu cu ceea ce nu are. 13 Aceasta nu este pentru ca alţii să fie uşuraţi, iar voi să fiţi împovăraţi, ci pentru a fi egalitate. 14 Abundenţa pe care voi o aveţi acum îi poate ridica pe cei care sunt în nevoi, pentru ca, la rândul lor, abundenţa lor să împlinească nevoia voastră. Astfel, va fi egalitate, 15 aşa cum este scris:

„Celui ce a adunat mai mult, nu i-a rămas în plus,
    iar cel ce a adunat mai puţin n-a dus lipsă.“[g]

Misiunea lui Titus

16 Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, Care a pus în inima lui Titus aceeaşi dedicare pentru voi pe care o am şi eu. 17 Căci el nu numai că a primit bine apelul vostru, ci vine acum la voi din proprie iniţiativă şi cu mai mult entuziasm decât oricând. 18 Împreună cu el vi-l trimit şi pe fratele care este lăudat de toate bisericile, datorită Evangheliei. 19 Nu doar atât, dar el a fost desemnat de biserici să călătorească împreună cu noi în timp ce administrăm această binefacere a harului, pentru slava Domnului Însuşi şi pentru a ne arăta bunăvoinţa. 20 Suntem atenţi, ca să nu stârnim vreo plângere cu privire la modul în care administrăm acest dar generos. 21 Căci avem grijă să facem ceea ce este bine nu doar înaintea Domnului, ci şi înaintea oamenilor. 22 Îl trimitem pe fratele nostru cu ei – frate pe care deseori l-am pus la încercare şi l-am găsit dedicat, dar care acum este mai dedicat decât oricând – pentru că are mare încredere în voi. 23 În ce-l priveşte pe Titus, el este părtaş şi conlucrător cu mine pentru voi. În ce-i priveşte pe fraţii noştri, ei sunt trimişi ai bisericii, slava lui Cristos. 24 De aceea, în mod deschis, înaintea bisericilor, arătaţi-le dovada dragostei voastre şi motivul nostru de laudă cu privire la voi.

Footnotes

  1. 2 Corintieni 6:2 Vezi Is. 49:8
  2. 2 Corintieni 6:15 Gr.: Beliar, o variantă a ebraicului Belial; în VT termenul îi caracteriza pe unii oameni, însemnând nelegiuit, rău, ticălos; în NT a ajuns să fie o denumire a lui Satan; este singurul loc în care apare termenul în NT
  3. 2 Corintieni 6:16 Vezi Lev. 26:12; Ier. 32:28; Ezech. 37:27
  4. 2 Corintieni 6:17 Vezi Is. 52:11; Ezech. 20:34, 41
  5. 2 Corintieni 6:18 Vezi 2 Sa 7:14; 7:8
  6. 2 Corintieni 7:2 Sau: n-am ruinat pe nimeni; termenul grecesc se poate referi atât la o corupere a credinţei cuiva, cât şi la o ruinare, o pagubă financiară, adusă cuiva
  7. 2 Corintieni 8:15 Vezi Ex. 16:18