Dumnezeu încheie legământ cu David

După ce regele s-a stabilit în palatul lui şi după ce Domnul i-a dat odihnă izbăvindu-l de toţi duşmanii din jurul lui, i-a zis profetului Natan:

– Priveşte! Eu locuiesc într-un palat din cedru, în timp ce Chivotul lui Dumnezeu stă sub nişte pânze.

– Du-te şi fă tot ceea ce ai pe inimă, căci Domnul este cu tine! i-a răspuns Natan regelui.

În noaptea aceea însă, Cuvântul Domnului a venit la Natan şi i-a zis: „Du-te şi spune-i robului Meu, lui David, astfel: «Aşa vorbeşte Domnul: ‘Oare tu Îmi vei zidi Mie o Casă de locuit? Eu n-am locuit într-o Casă din ziua în care am scos poporul Israel din Egipt şi până astăzi, ci am călătorit într-un cort drept locuinţă. Pretutindeni pe unde am călătorit împreună cu toţi israeliţii, am spus Eu oare vreunuia dintre conducătorii[a] seminţiilor lui Israel, cărora le-am poruncit să păstorească poporul Meu, Israel: ‘De ce nu-Mi zidiţi o Casă din cedru?’» Prin urmare, să-i spui robului Meu David, astfel: «Aşa vorbeşte Domnul Oştirilor: ‘Eu te-am luat de la stână, de la păstoritul oilor, ca să fii conducătorul poporului Meu, Israel. Am fost cu tine pretutindeni pe unde ai mers şi am nimicit dinaintea ta pe toţi duşmanii tăi. Acum îţi voi face un nume mare, ca numele celor mari de pe pământ. 10 Am păstrat un loc pentru poporul Meu, pentru Israel, şi îl voi sădi acolo ca să locuiască singur fără să mai fie tulburat şi fără ca cei nedrepţi să-l mai poată asupri, aşa cum făcuseră mai înainte, 11 încă din zilele în care rânduisem judecători peste poporul Meu, Israel. Şi ţie îţi voi da odihnă din partea tuturor duşmanilor tăi. Acum Domnul îţi vesteşte că Domnul Însuşi îţi va face o Casă. 12 Când ţi se vor împlini zilele şi vei fi adăugat la strămoşii tăi, îl voi ridica pe urmaşul[b] tău, care va ieşi din trupul tău, şi-i voi întări domnia. 13 El va zidi Numelui Meu o Casă, şi Eu îi voi întări pe vecie tronul domniei lui. 14 Eu voi fi Tatăl lui, iar el va fi fiul Meu. Când va păcătui îl voi mustra cu o nuia omenească şi cu lovituri date de oameni,

Read full chapter

Footnotes

  1. 2 Samuel 7:7 vezi şi în v. 11
  2. 2 Samuel 7:12 Lit.: sămânţa; termenul ebraic pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. În traducerea de faţă a fost redat fie literal, fie cu urmaş sau urmaşi, în funcţie de contextul literal şi de cel teologic