17 Ahitofel l-a rugat pe Absalom:

– Lasă-mă să aleg douăsprezece mii de oameni şi să pornesc degrabă, la noapte, în urmărirea lui David. Îl voi ataca pe neaşteptate, când încă va fi obosit şi slăbit. Voi aduce groaza peste el şi toţi cei ce sunt cu el vor fugi. Atunci îl voi ucide numai pe rege. Astfel voi întoarce tot poporul la tine şi moartea omului pe care-l cauţi va însemna întoarcerea celorlalţi; toţi ceilalţi se vor întoarce în pace.

Acest sfat a părut bun atât lui Absalom, cât şi tuturor celor din sfatul bătrânilor lui Israel. Absalom însă a zis:

– Chemaţi-l şi pe architul Huşai, să auzim şi ce va zice el.

Când a sosit Huşai, Absalom i-a zis:

– Acesta este sfatul lui Ahitofel. Să facem cum a zis el? Dacă nu, sfătuieşte-ne tu.

– De data aceasta, a răspuns Huşai, sfatul dat de Ahitofel nu este bun. Tu ştii că tatăl tău şi oamenii lui sunt războinici viteji, iar acum sunt înfuriaţi ca o ursoaică în câmp, căreia i-au fost răpiţi puii. Pe lângă aceasta, tatăl tău, fiind un războinic, nu va petrece noaptea cu poporul. Chiar acum este ascuns în vreo peşteră sau în vreun alt loc. Dacă una din trupele tale va fi învinsă de la început, atunci oricine va auzi va spune: „Oştirea care este de partea lui Absalom a suferit o înfrângere.“ 10 Astfel, chiar şi celor mai viteji războinici, care au o inimă de leu, li se va topi inima de frică, căci tot Israelul ştie că tatăl tău este un viteaz şi că are nişte războinici cu el. 11 Prin urmare, iată sfatul meu: adună tot Israelul la tine, de la Dan şi până la Beer-Şeba[a] – o mulţime cât nisipul de pe malul mării – şi condu-i tu însuţi în luptă. 12 Apoi îl vom ataca acolo unde îl vom găsi, ne vom năpusti asupra lui aşa cum cade roua pe pământ şi nu va fi lăsat în viaţă nici el, nici vreunul dintre oamenii lui. 13 Dacă se va retrage în vreo cetate, atunci toţi israeliţii vor aduce funii şi vom trage acea cetate spre vale până nu va mai rămâne din ea nici măcar o pietricică.

14 Absalom şi toţi cei din sfatul bătrânilor lui Israel au zis: „Sfatul architului Huşai este mai bun decât cel al lui Ahitofel.“ Aceasta pentru că Domnul a hotărât să zădărnicească sfatul cel bun al lui Ahitofel ca să aducă nenorocirea asupra lui Absalom.

Read full chapter

Footnotes

  1. 2 Samuel 17:11 Vezi nota de la 3:10