Răzvrătirea lui Absalom

15 După toate acestea, Absalom şi-a făcut rost de un car, de cai şi de cincizeci de oameni care alergau înaintea lui. Se trezea dis-de-dimineaţă şi stătea pe marginea drumului care ducea spre poarta cetăţii. Oricine venea la rege cu vreo neînţelegere pe care acesta s-o judece, Absalom îl chema şi-l întreba de unde este, iar acesta îi spunea seminţia din care face parte. Atunci Absalom îi zicea: „Tu ai dreptate în această neînţelegere, însă nimeni din partea regelui nu te va asculta.“ Apoi adăuga: „Dacă m-ar pune pe mine judecător în ţară! Atunci oricine ar avea vreo neînţelegere sau vreo pricină de judecată, ar veni la mine şi eu i-aş face dreptate!“ Se mai întâmpla că oricine se apropia de el să i se închine, el îi întindea mâna, îl îmbrăţişa şi-l săruta. Aşa se purta Absalom faţă de toţi israeliţii care veneau la rege pentru a le fi judecate pricinile. Astfel, Absalom a câştigat inima bărbaţilor lui Israel.

După o perioadă de patru ani[a], Absalom i-a zis regelui:

– Dă-mi voie, te rog, să merg la Hebron ca să împlinesc un jurământ pe care I l-am făcut Domnului căci, pe când se afla în Aram, la Gheşur, slujitorul tău a făcut un jurământ spunând: „Dacă Domnul mă va aduce înapoi, la Ierusalim, Îi voi sluji[b] Domnului!“

– Mergi în pace, i-a răspuns regele.

Atunci Absalom a plecat îndată la Hebron. 10 De acolo Absalom a trimis mesageri la toate seminţiile lui Israel să le spună: „Atunci când veţi auzi sunetul cornului, să ziceţi: «Absalom s-a întronat la Hebron!»“ 11 Două sute de oameni din Ierusalim îl însoţeau pe Absalom, fiind invitaţii acestuia. În naivitatea lor, ei îl însoţeau fără să bănuiască nimic. 12 În timp ce aducea jertfele, Absalom a trimis în cetatea Ghilo după ghilonitul Ahitofel, sfetnicul lui David. Uneltirea căpăta putere şi tot mai mulţi din popor treceau de partea lui Absalom.

Fuga lui David

13 Cineva a venit şi i-a zis lui David:

– Israeliţii au trecut de partea lui Absalom.

Read full chapter

Footnotes

  1. 2 Samuel 15:7 Câteva mss LXX, Siriacă, Josefus; TM: 40
  2. 2 Samuel 15:8 Câteva mss LXX conţin: la Hebron