Boala şi însănătoşirea lui Ezechia

20 În acele zile Ezechia s-a îmbolnăvit şi era aproape de moarte. Profetul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: «Pune-ţi casa în rânduială căci vei muri! Nu te vei mai face bine!»“ Atunci Ezechia s-a întors cu faţa spre perete şi s-a rugat Domnului astfel: Doamne, Te rog, adu-Ţi aminte că am umblat înaintea Ta cu credincioşie şi din toată inima şi am făcut ce este bine înaintea Ta.“ Şi Ezechia a plâns cu amar. Isaia încă nu părăsise curtea din mijloc şi Cuvântul Domnului a venit la el, spunându-i: „Întoarce-te şi spune-i lui Ezechia, conducătorul poporului Meu, că aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul strămoşului său David: «Ţi-am auzit rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile. Iată că te voi vindeca. În a treia zi te vei duce la Casa Domnului. Voi adăuga vieţii tale încă cincisprezece ani şi te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta din mâna împăratului Asiriei. Voi apăra această cetate de dragul Meu şi de dragul robului Meu David.»“

Apoi Isaia a zis: „Aduceţi o turtă de smochine!“ Ei au adus-o şi după ce au pus-o pe bubă, Ezechia s-a vindecat.

Ezechia îl întrebase pe Isaia:

– Care va fi semnul prin care voi şti că Domnul mă va vindeca şi că mă voi duce la Casa Domnului a treia zi?

Isaia îi răspunsese:

– Acesta este semnul din partea Domnului pentru tine, prin care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit: „Să treacă umbra zece trepte înainte sau înapoi?“

10 – E ceva neînsemnat ca umbra să treacă zece trepte înainte, a răspuns Ezechia. Mai bine să treacă zece trepte înapoi.

11 Profetul Isaia L-a chemat pe Domnul şi El a făcut ca umbra să treacă înapoi zece trepte pe cadranul lui Ahaz.

Solia babiloniană la Ierusalim

12 În acea perioadă, Merodak-Baladan[a], fiul lui Baladan, rege al Babilonului[b], i-a trimis lui Ezechia scrisori şi un dar, fiindcă auzise că Ezechia fusese bolnav. 13 Ezechia i-a primit pe soli şi le-a arătat tot ce era în vistieria sa: argintul, aurul, mirodeniile şi uleiul de preţ, armamentul lui şi tot ce se afla în magaziile lui. Nu a rămas nimic în palatul sau în regatul său, pe care Ezechia să nu li-l fi arătat.

14 Atunci profetul Isaia a venit la regele Ezechia şi l-a întrebat:

– Ce au zis oamenii aceia şi de unde au venit?

Ezechia i-a răspuns:

– Au venit dintr-o ţară îndepărtată, din Babilon.

15 – Ce au văzut în palatul tău? l-a mai întrebat profetul.

– Au văzut tot ceea ce este în palatul meu, a răspuns Ezechia, şi nu a rămas nimic în magaziile mele pe care să nu li-l fi arătat.

16 Atunci Isaia i-a zis lui Ezechia:

– Ascultă Cuvântul Domnului: 17 „Iată, vin zile când tot ce este în palatul tău şi tot ce au agonisit strămoşii tăi până în ziua aceasta, va fi dus la Babilon; nu va mai fi lăsat nimic, zice Domnul. 18 Unii dintre propriii tăi fii, care ţi s-au născut, îţi vor fi luaţi şi vor fi făcuţi eunuci în palatul împăratului Babilonului.“

19 Ezechia i-a zis lui Isaia:

– Cuvântul Domnului pe care l-ai rostit este bun. „De ce nu“, se gândea el, „atâta vreme cât în timpul vieţii mele va fi pace şi siguranţă?“

20 Celelalte fapte ale lui Ezechia, toate isprăvile lui, cum a făcut iazul şi canalul prin care a adus apă în cetate, nu sunt scrise oare în „Cartea cronicilor regilor lui Iuda“? 21 Ezechia s-a culcat alături de părinţii săi, iar în locul lui a domnit fiul său Manase.

Footnotes

  1. 2 Regi 20:12 Mai multe mss ebraice, LXX, Tg, Siriacă, VUL (vezi şi Is. 39:1); TM: Berodak-Baladan
  2. 2 Regi 20:12 Rege al Babilonului (721-710 î.Cr.; 703-702 î.Cr.); în 705 î.Cr. profită de moartea lui Sargon II (721-705 î.Cr.), şi caută să încheie alianţe militare prin care să-şi recâştige tronul

Boala şi însănătoşirea lui Ezechia

20 În vremea(A) aceea, Ezechia a fost bolnav pe moarte. Prorocul Isaia, fiul lui Amoţ, a venit la el şi i-a zis: „Aşa vorbeşte Domnul: ‘Rânduieşte ce ai de rânduit casei tale, căci vei muri, şi nu vei mai trăi’.” Ezechia s-a întors cu faţa la perete şi a făcut Domnului următoarea rugăciune: „Doamne, adu-Ţi(B) aminte că am umblat(C) înaintea Feţei Tale cu credincioşie şi curăţie de inimă şi am făcut ce este bine înaintea Ta!” Şi Ezechia a vărsat multe lacrimi. Isaia, care ieşise, n-ajunsese încă în curtea din mijloc când Cuvântul Domnului i-a vorbit astfel: „Întoarce-te şi spune lui Ezechia, căpetenia(D) poporului Meu: ‘Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul tatălui tău David: «Ţi-am auzit(E) rugăciunea şi ţi-am văzut lacrimile(F). Iată că te voi face sănătos; a treia zi te vei sui la Casa Domnului. Voi mai adăuga cincisprezece ani la zilele tale. Te voi izbăvi, pe tine şi cetatea aceasta, din mâna împăratului Asiriei şi voi ocroti(G) cetatea aceasta din pricina Mea şi din pricina robului Meu David».’ ” Isaia(H) a zis: „Luaţi o turtă de smochine.” Au luat-o şi au pus-o pe umflătură. Şi Ezechia s-a vindecat. Ezechia zisese lui Isaia: „După care semn(I) voi cunoaşte că mă va vindeca Domnul şi că mă voi sui a treia zi la Casa Domnului?” Şi Isaia a zis: „Iată din partea Domnului semnul(J) după care vei cunoaşte că Domnul va împlini cuvântul pe care l-a rostit. Cum vrei: să treacă umbra peste zece trepte înainte sau să dea înapoi cu zece trepte?” 10 Ezechia a răspuns: „Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte, ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.” 11 Atunci, Isaia, prorocul, s-a rugat Domnului, şi Domnul a dat cu zece(K) trepte înapoi umbra din locul în care se pogorâse pe cadranul soarelui lui Ahaz.

Fudulia lui Ezechia

12 În acelaşi(L) timp, Berodac-Baladan, fiul lui Baladan, împăratul Babilonului, a trimis o scrisoare şi un dar lui Ezechia, căci auzise de boala lui Ezechia. 13 Ezechia a ascultat(M) pe soli şi le-a arătat locul unde erau lucrurile lui de preţ, argintul şi aurul, mirodeniile şi untdelemnul cel scump, casa lui cu arme şi tot ce se afla în vistieriile lui: n-a fost nimic pe care să nu li-l fi arătat Ezechia în casa lui şi în toate moşiile lui. 14 Prorocul Isaia a venit în urmă la împăratul Ezechia şi i-a zis: „Ce au zis oamenii aceia şi de unde au venit la tine?” Ezechia a răspuns: „Au venit dintr-o ţară depărtată, din Babilon.” 15 Isaia a mai zis: „Ce au văzut în casa ta?” Ezechia a răspuns: „Au văzut(N) tot ce este în casa mea; n-a fost nimic în vistieriile mele pe care să nu li-l fi arătat.” 16 Atunci, Isaia a zis lui Ezechia: „Ascultă Cuvântul Domnului: 17 ‘Iată că vor veni vremuri când vor duce în Babilon(O) tot ce este în casa ta şi ce au strâns părinţii tăi până în ziua de azi; nu va rămâne nimic, zice Domnul. 18 Şi vor(P) lua din fiii tăi, care vor ieşi din tine, pe care-i vei naşte, şi-i vor face fameni slujitori în casa împăratului Babilonului.’ ” 19 Ezechia a răspuns lui Isaia: „Cuvântul Domnului, pe care l-ai rostit, este(Q) bun.” Şi a adăugat: „Căci va fi pace şi linişte în timpul vieţii mele!” 20 Celelalte(R) fapte ale lui Ezechia, toate isprăvile lui şi cum a făcut iazul(S) şi canalul de apă şi a adus apele(T) în cetate nu sunt scrise oare în Cartea Cronicilor împăraţilor lui Iuda? 21 Ezechia(U) a adormit cu părinţii săi. Şi, în locul lui, a domnit fiul său Manase.