¹⁷ Oamenii aceştia^(A) sunt nişte fântâni fără apă, nişte nori alungaţi de furtună: lor le este păstrată negura întunericului. ¹⁸ Ei vorbesc^(B) cu trufie lucruri de nimic, momesc cu poftele cărnii şi cu desfrânări pe cei ce de abia^(C) au scăpat de cei ce trăiesc în rătăcire. ¹⁹ Le făgăduiesc slobozenia^(D), în timp ce ei înşişi sunt robi^(E) ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. ²⁰ În adevăr, dacă^(F), după ce au^(G) scăpat de întinăciunile lumii, prin^(H) cunoaşterea Domnului şi Mântuitorului nostru Isus Hristos, se încurcă iarăşi şi sunt biruiţi de ele, starea lor de pe urmă se face mai rea decât cea dintâi. ²¹ Ar fi fost mai^(I) bine pentru ei să nu fi cunoscut calea neprihănirii decât, după ce au cunoscut-o, să se întoarcă de la porunca sfântă care le fusese dată. ²² Cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: „Câinele^(J) s-a întors la ce vărsase” şi „scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăşi în mocirlă”.