Añadir traducción en paralelo Imprimir Opciones de la página

13 Nu voim, fraţilor, să fiţi în necunoştinţă despre cei ce au adormit, ca(A) să nu vă întristaţi ca ceilalţi, care(B) n-au nădejde. 14 Căci dacă(C) credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi împreună cu Isus pe(D) cei ce au adormit în El. 15 Iată, în adevăr, ce vă spunem prin(E) Cuvântul Domnului: noi cei(F) vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiţi. 16 Căci Însuşi Domnul(G), cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa(H) lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi(I) în Hristos. 17 Apoi(J), noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în(K) nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom(L) fi totdeauna cu Domnul. 18 Mângâiaţi-vă dar(M) unii pe alţii cu aceste cuvinte.

Read full chapter