Vestirea pedepsei împotriva familiei lui Eli

27 Un om al lui Dumnezeu a venit la Eli şi i-a spus: „Aşa vorbeşte Domnul: «Nu M-am descoperit Eu familiei tatălui tău atunci când erau în Egipt, sub stăpânirea lui Faraon? 28 Nu l-am ales pe el dintre toate seminţiile lui Israel ca să fie preotul Meu, să se suie la altarul Meu, să ardă tămâia şi să poarte efodul înaintea Mea? Nu am dat eu familiei tatălui tău toate jertfele mistuite de foc ale israeliţilor? 29 De ce aţi nesocotit jertfa şi darurile Mele, care am poruncit să fie aduse în locuinţa Mea şi cum de i-ai onorat pe fiii tăi mai mult decât pe Mine, îngrăşându-vă voi înşivă din partea aleasă a fiecărei jertfe aduse de poporul Meu, Israel?»

30 De aceea aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Am promis cu privire la familia ta şi la familia tatălui tău că vor umbla înaintea Mea pentru totdeauna. Acum însă, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Voi cinsti doar pe cei care Mă cinstesc, însă cei care Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi. 31 Iată că vine timpul când voi reteza puterea ta şi puterea familiei tatălui tău, astfel încât nu va mai fi nici un bătrân în familia ta. 32 Vei privi suferinţa din locuinţa Mea. Israel va avea parte de tot binele, însă în familia ta nu va mai fi vreodată un bătrân. 33 Fiecăruia dintre ai tăi, pe care nu-l voi nimici de la altarul Meu, i se vor topi ochii de durere şi i se va întrista sufletul. Toţi ceilalţi vor muri în floarea vârstei[a]. 34 Soarta celor doi fii ai tăi, Hofni şi Fineas, va fi pentru tine semnul celor ce se vor întâmpla: amândoi vor muri în aceeaşi zi. 35 Eu Îmi voi ridica un preot credincios care va împlini dorinţa şi voia Mea. Eu Însumi îi voi ridica acestuia o Casă trainică şi el va umbla înaintea unsului Meu pentru totdeauna. 36 Oricine va mai rămâne din familia ta va veni să se plece înaintea lui pentru un şechel de argint[b] şi pentru o bucată de pâine şi-l va ruga să-l pună într-una din slujbele preoţiei ca să câştige o bucată de pâine.»“

Read full chapter

Footnotes

  1. 1 Samuel 2:33 Sau: ca nişte oameni de rând; LXX, Q: vor muri de sabia oamenilor (o moarte violentă)
  2. 1 Samuel 2:36 Sau: siclu, greutate de bază, comună la toate popoarele semite antice; existau mai multe tipuri de şechel: regal (2 Sam. 14:26; aproximativ 13 gr), obişnuit (aproximativ 12 gr) şi cel al Lăcaşului (aproximativ 10 gr); greutatea şechelului a variat în diferite vremuri şi în diferite zone