Saul, desemnat oficial drept rege al lui Israel

17 Samuel a convocat poporul înaintea Domnului la Miţpa 18 şi le-a spus: „Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Eu l-am scos pe Israel din Egipt şi v-am eliberat de sub puterea egiptenilor şi a tuturor regatelor care vă asupreau.» 19 Voi însă Îl respingeţi astăzi pe Dumnezeul vostru Care v-a izbăvit din toate nenorocirile şi necazurile voastre, spunând: «Nu vrem să facem cum zici tu, ci pune un rege peste noi!» De aceea înfăţişaţi-vă acum înaintea Domnului, după seminţiile şi clanurile voastre.“

20 Samuel a apropiat toate seminţiile lui Israel, iar sorţul a căzut pe seminţia lui Beniamin. 21 Apoi a apropiat seminţia lui Beniamin după clanuri, iar sorţul a căzut pe clanul lui Matri. În cele din urmă sorţul a căzut pe Saul, fiul lui Chiş. Când l-au căutat însă, n-a fost găsit. 22 Ei l-au întrebat în continuare pe Domnul:

– A sosit omul acesta aici?

– Da! le-a răspuns Domnul. Este ascuns printre bagaje.

23 Ei au alergat şi l-au scos de acolo. Când a stat în picioare în mijlocul poporului, era mai înalt cu un cap decât oricare altul. 24 Atunci Samuel a zis întregului popor:

– Îl vedeţi pe acela pe care l-a ales Domnul? Nu este altul ca el în tot poporul.

Şi toţi au strigat:

– Trăiască regele!

Read full chapter

Saul, ales împărat prin sorţi

17 Samuel a chemat poporul înaintea(A) Domnului la Miţpa(B) 18 şi a zis copiilor lui Israel: „Aşa vorbeşte(C) Domnul, Dumnezeul lui Israel: ‘Eu am scos din Egipt pe Israel şi v-am izbăvit din mâna egiptenilor şi din mâna tuturor împărăţiilor care vă apăsau. 19 Şi astăzi, voi(D) lepădaţi pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: «Pune un împărat peste noi!» Înfăţişaţi-vă acum înaintea Domnului, după seminţiile voastre şi după miile voastre’.” 20 Samuel a apropiat(E) toate seminţiile lui Israel şi a ieşit la sorţi seminţia lui Beniamin. 21 A apropiat seminţia lui Beniamin pe familii şi a ieşit la sorţ familia lui Matri. Apoi a ieşit la sorţ Saul, fiul lui Chis. L-au căutat, dar nu l-au găsit. 22 Au întrebat(F) din nou pe Domnul: „A venit oare omul acesta aici?” Şi Domnul a zis: „Iată că este ascuns între vase.” 23 Au alergat şi l-au scos de acolo, şi el s-a înfăţişat în mijlocul poporului. Îi întrecea pe toţi în înălţime(G), de la umăr în sus. 24 Samuel a zis întregului popor: „Vedeţi pe cel pe care l-a ales(H) Domnul? Nu este nimeni în tot poporul care să fie ca el”. Şi tot poporul a strigat: „Trăiască(I) împăratul!”

Read full chapter