Evrei 12

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

12 Şi noi dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să^(A) dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să^(B) alergăm cu stăruinţă^(C) în alergarea care ne stă înainte. ² Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care^(D), pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea şi şade^(E) la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu. ³ Uitaţi-vă dar^(F) cu luare-aminte la Cel ce a suferit din partea păcătoşilor o împotrivire aşa de mare faţă de Sine, pentru ca^(G) nu cumva să vă pierdeţi inima şi să cădeţi de oboseală în sufletele voastre. ⁴ Voi nu v-aţi împotrivit încă^(H) până la sânge în lupta împotriva păcatului. ⁵ Şi aţi uitat sfatul pe care vi-l dă ca unor fii: „Fiule, nu^(I) dispreţui pedeapsa Domnului şi nu-ţi pierde inima când eşti mustrat de El. ⁶ Căci Domnul pedepseşte pe^(J) cine-l iubeşte şi bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primeşte.” ⁷ Suferiţi^(K) pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca şi cu nişte fii. Căci care este fiul pe care nu-l pedepseşte tatăl? ⁸ Dar, dacă sunteţi scutiţi de pedeapsă, de care^(L) toţi au parte, sunteţi nişte feciori din curvie, iar nu fii. ⁹ Şi apoi, dacă părinţii noştri trupeşti ne-au pedepsit, şi tot le-am dat cinstea cuvenită, nu trebuie oare cu atât mai mult să ne supunem Tatălui^(M) duhurilor şi să trăim? ¹⁰ Căci ei, în adevăr, ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine, dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca^(N) să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui. ¹¹ Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie, dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada^(O) dătătoare de pace a neprihănirii. ¹² Întăriţi-vă^(P) dar mâinile obosite şi genunchii slăbănogiţi; ¹³ croiţi^(Q) cărări drepte cu picioarele voastre, pentru ca cel ce şchiopătează să nu se abată din cale, ci^(R) mai degrabă să fie vindecat. ¹⁴ Urmăriţi^(S) pacea cu toţi şi sfinţirea, fără^(T) care nimeni nu va vedea pe Domnul. ¹⁵ Luaţi seama^(U) bine ca^(V) nimeni să nu se abată de la harul lui Dumnezeu, pentru ca^(W) nu cumva să dea lăstari vreo rădăcină de amărăciune, să vă aducă tulburare şi mulţi să fie întinaţi de ea. ¹⁶ Vegheaţi să^(X) nu fie între voi nimeni curvar sau lumesc ca Esau, care^(Y) pentru o mâncare şi-a vândut dreptul de întâi născut. ¹⁷ Ştiţi că mai pe urmă, când a vrut^(Z) să capete binecuvântarea, n-a^(AA) fost primit, pentru că, măcar că o cerea cu lacrimi, n-a putut s-o schimbe. ¹⁸ Voi nu v-aţi apropiat de un munte^(AB) care se putea atinge şi care era cuprins de foc, nici de negură, nici de întuneric, nici de furtună, ¹⁹ nici de sunetul de trâmbiţă, nici de glasul care vorbea în aşa fel că cei ce l-au auzit au cerut^(AC) să nu li se mai vorbească, ²⁰ (pentru că nu puteau suferi porunca aceasta: „Chiar^(AD) un dobitoc, dacă se va atinge de munte, să fie ucis cu pietre sau străpuns cu săgeata”. ²¹ Şi^(AE) priveliştea aceea era aşa de înfricoşătoare încât Moise a zis: „Sunt îngrozit şi tremur!”). ²² Ci v-aţi apropiat de^(AF) Muntele Sionului, de^(AG) cetatea Dumnezeului celui viu, Ierusalimul ceresc, de^(AH) zecile de mii, de adunarea în sărbătoare a îngerilor, ²³ de Biserica celor întâi născuţi^(AI), care^(AJ) sunt scrişi în ceruri, de Dumnezeu, Judecătorul^(AK) tuturor, de duhurile celor neprihăniţi, făcuţi^(AL) desăvârşiţi, ²⁴ de Isus, Mijlocitorul^(AM) legământului celui nou şi de sângele^(AN) stropirii, care vorbeşte mai bine decât^(AO) sângele lui Abel. ²⁵ Luaţi seama ca nu cumva să nu voiţi să ascultaţi pe Cel ce vă vorbeşte! Căci dacă^(AP) n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbeşte din ceruri, ²⁶ al^(AQ) cărui glas a clătinat atunci pământul şi care acum a făcut făgăduinţa aceasta: „Voi mai clătina încă o dată^(AR) nu numai pământul, ci şi cerul”. ²⁷ Cuvintele acestea „încă o dată” arată că schimbarea^(AS) lucrurilor clătinate, adică a lucrurilor făcute, este făcută tocmai ca să rămână lucrurile care nu se clatină. ²⁸ Fiindcă am primit dar o împărăţie care nu se poate clătina, să ne arătăm mulţumitori şi să aducem astfel lui Dumnezeu o închinare plăcută, cu evlavie şi cu frică, ²⁹ fiindcă Dumnezeul^(AT) nostru este „un foc mistuitor”.