Motivaţia lui Pavel în scrierea epistolei

14 Dar eu însumi sunt convins cu privire la voi, fraţii mei, că şi voi înşivă sunteţi plini de bunătate, plini de toată cunoaşterea, capabili să vă învăţaţi unii pe alţii. 15 Cu toate acestea, v-am scris într-un mod mai îndrăzneţ cu privire la unele lucruri, ca să vi le reamintesc, datorită harului care mi-a fost dat de către Dumnezeu 16 spre a fi un slujitor al lui Cristos Isus pentru neamuri, în datoria preoţească de a vesti Evanghelia lui Dumnezeu, astfel încât neamurile să fie o jertfă plăcută, sfinţită de Duhul Sfânt. 17 Aşadar, în Cristos Isus mă pot lăuda cu lucrarea mea pentru Dumnezeu, 18 pentru că n-aş avea îndrăzneala de a mă lăuda[a] cu vreun alt lucru, decât cu ceea ce a făcut Cristos prin mine,[b] pentru ca neamurile să asculte prin ceea ce am spus şi am făcut, 19 prin puterea semnelor şi minunilor, prin puterea Duhului lui Dumnezeu[c]. Astfel, din Ierusalim şi împrejurimile lui, până în Iliria[d], am vestit toată Evanghelia lui Cristos. 20 Întotdeauna am dorit să vestesc Evanghelia acolo unde Cristos încă n-a fost cunoscut, ca să nu construiesc pe o temelie pusă de altcineva, 21 ci să fac aşa cum este scris:

„Cei cărora nu li s-a spus niciodată despre El vor vedea,
    şi cei care n-au auzit niciodată despre El vor înţelege.“[e]

Planul lui Pavel de a vizita Roma

22 Iată ce m-a împiedicat de multe ori să vin la voi. 23 Dar acum, nemaiavând nimic de înfăptuit în aceste regiuni şi întrucât de mulţi ani doresc să vin la voi, 24 sper să vă văd în călătoria mea, când voi merge în Spania, şi să fiu însoţit de voi până acolo[f], după ce, mai întâi, voi petrece un timp cu voi. 25 Acum însă mă duc la Ierusalim, pentru a-i sluji pe sfinţi acolo. 26 Căci celor din Macedonia şi Ahaia[g] le-a făcut plăcere să facă o binefacere pentru săracii care sunt între sfinţii din Ierusalim. 27 Le-a făcut plăcere să facă aceasta şi, într-adevăr, le erau datori, pentru că, dacă neamurile au avut şi ele parte de binecuvântările duhovniceşti ale acestora, la rândul lor şi ele ar trebui să-i slujească cu binecuvântări materiale. 28 Deci, după ce voi fi îndeplinit aceasta şi le voi fi dat în siguranţă ceea ce a fost adunat[h], voi merge în Spania, trecând pe la voi. 29 Ştiu însă că, atunci când voi veni la voi, voi veni cu o măsură plină de binecuvântare de la Cristos.

30 Vă îndemn, fraţilor, prin Domnul nostru Isus Cristos şi prin dragostea Duhului, să vă luptaţi împreună cu mine în rugăciuni către Dumnezeu pentru mine. 31 Rugaţi-vă să fiu eliberat[i] de necredincioşii din Iudeea, iar slujirea mea în Ierusalim să fie primită de sfinţi, 32 pentru ca, prin voia lui Dumnezeu, să vin la voi cu bucurie şi să pot fi înviorat în mijlocul vostru[j].

Read full chapter

Footnotes

  1. Romani 15:18 Lit.: a vorbi, a proclama
  2. Romani 15:18 Sau: pentru că n-aş îndrăzni să nu vorbesc despre acele lucruri pe care le-a făcut Cristos prin mine
  3. Romani 15:19 Unele mss conţin doar Duhului, iar altele conţin: Duhului Sfânt
  4. Romani 15:19 Provincie romană (numită şi Dalmaţia), situată în partea de E şi NE a M. Adriatice, în nordul provinciei Macedonia
  5. Romani 15:21 Vezi LXX, Is. 52:15
  6. Romani 15:24 Sau: şi să fiu ajutat de voi pentru a ajunge acolo
  7. Romani 15:26 Provincie romană cu capitala la Corint
  8. Romani 15:28 Lit.: le voi fi sigilat acest rod
  9. Romani 15:31 Vezi F.A. 20:22-23
  10. Romani 15:32 Sau: împreună cu voi