A A A A A
Bible Book List

Luca 1:26-56Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Anunţarea naşterii lui Isus

26 În luna a şasea,[a] îngerul Gabriel a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, 27 la o fecioară logodită cu un bărbat al cărui nume era Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria. 28 Îngerul a intrat la ea şi i-a zis:

– Plecăciune, ţie căreia ţi s-a arătat bunăvoinţă! Domnul este cu tine! (Binecuvântată eşti tu între femei!)[b]

29 Ea a fost foarte tulburată de mesajul îngerului şi se gândea ce ar putea să însemne salutul acesta.

30 Îngerul i-a zis:

– Nu te teme, Maria, pentru că ai găsit har din partea lui Dumnezeu! 31 Iată că vei rămâne însărcinată şi vei naşte un Fiu, Căruia Îi vei pune numele Isus[c]. 32 El va fi mare şi va fi numit „Fiul Celui Preaînalt“, iar Domnul Dumnezeu Îi va da tronul strămoşului Său, David.[d] 33 Va împărăţi peste casa lui Iacov[e] în veci şi Împărăţia Lui nu va avea sfârşit!

34 Maria l-a întrebat pe înger:

– Cum se va întâmpla lucrul acesta de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?

35 Îngerul i-a răspuns:

– Duhul Sfânt Se va coborî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri! De aceea Sfântul Care se va naşte va fi numit[f] „Fiul lui Dumnezeu“. 36 Iată că Elisabeta, ruda ta, a conceput şi ea un fiu, la bătrâneţe; şi ea, care era numită stearpă, este acum în luna a şasea! 37 Căci nimic nu este imposibil cu[g] Dumnezeu.

38 Maria a zis:

– Iată-mă, sunt sclava Domnului! Facă-mi-se după cuvântul tău!

Şi îngerul a plecat de la ea.

Maria în vizită la Elisabeta

39 În zilele acelea, Maria s-a sculat şi s-a dus în grabă spre regiunea muntoasă, într-o cetate a lui Iuda. 40 Ea a intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. 41 Când Elisabeta a auzit salutul Mariei, copilul a săltat în pântecele ei, şi Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt. 42 Ea a exclamat cu glas tare:

„Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău! 43 Cum de mi-a fost dat să vină la mine mama Domnului meu?! 44 Căci iată, de îndată ce am auzit salutul tău, mi-a săltat copilul în pântece de bucurie! 45 Ferice de cea care a crezut că vor fi împlinite lucrurile care i-au fost spuse de Domnul!“

Cântecul[h] Mariei

46 Maria a zis:

„Sufletul meu Îl preamăreşte pe Domnul
47     şi mi se bucură nespus duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu,
48         pentru că a privit la starea smerită a sclavei Sale!
Iată că de acum încolo, toate generaţiile mă vor considera fericită
49     pentru că Cel Atotputernic a făcut lucruri mari pentru mine!
Numele Lui este sfânt!
50     Îndurarea Lui ţine din generaţie în generaţie
        faţă de cei ce se tem de El!
51 El a înfăptuit o minune[i] prin braţul Lui;
    i-a împrăştiat pe cei mândri în cugetul inimii lor.
52 I-a dat jos pe cei puternici de pe tronurile lor
    şi i-a înălţat pe cei smeriţi.
53 Pe cei flămânzi i-a săturat cu bunătăţi,
    iar pe cei bogaţi i-a dat afară cu mâinile goale.
54 El l-a ajutat pe Israel, slujitorul Său,
    amintindu-Şi de îndurarea Sa,
55 aşa cum le spusese strămoşilor noştri,
    lui Avraam şi seminţei[j] lui, în veci!“

56 Maria a rămas împreună cu Elisabeta în jur de trei luni şi apoi s-a întors acasă.

Footnotes:

  1. Luca 1:26 Vârsta sarcinii Elisabetei (vs. 24, 36)
  2. Luca 1:28 Cele mai importante mss nu conţin această propoziţie, care a fost adăugată probabil pe baza v. 42
  3. Luca 1:31 Isus este transcrierea în greacă a ebraicului Iosua (Ieşua), care înseamnă Domnul mântuie
  4. Luca 1:32 Vezi 2 Sam. 7:13, 16; Ps. 2:6-7; 89:26-27; Is. 9:6-7
  5. Luca 1:33 Sau: Israel
  6. Luca 1:35 Sau: De aceea, Cel Care se va naşte va fi sfânt şi va fi numit; sau: De aceea, Cel Care se va naşte va fi numit sfânt,
  7. Luca 1:37 Unele mss conţin pentru
  8. Luca 1:46 Cântecul este cunoscut sub numele de Magnificat, termenul latin pentru preamăreşte
  9. Luca 1:51 Sau: El a arătat putere; sau: El a înfăptuit lucruri mari
  10. Luca 1:55 Termenul grecesc pentru sămânţă este un singular care se poate referi atât la un singur urmaş, cât şi la toţi urmaşii de pe linia genealogică a unei persoane (colectiv). Este foarte probabil ca în cele mai multe cazuri termenul să exprime o ambiguitate intenţionată. Apostolul Pavel (Gal. 3:16) aplică acelaşi termen, sămânţă, lui Isus Cristos, demonstrând prin exegeza sa că promisiunea făcută lui Avraam îşi găseşte împlinirea ultimă în Isus Cristos
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes