Avertizare împotriva apostaziei

11 Cu privire la aceasta avem multe să vă spunem, dar este greu de explicat, pentru că aţi ajuns greoi la pricepere. 12 De fapt, cu toate că acum trebuia să fiţi învăţători, voi aveţi din nou nevoie de cineva care să vă înveţe adevărurile elementare despre cuvintele lui Dumnezeu; aveţi nevoie de lapte, nu de hrană tare. 13 Oricine se hrăneşte cu lapte nu este obişnuit cu învăţătura despre dreptate, pentru că este copil. 14 Însă hrana tare este pentru cei maturi, care, prin practică, şi-au antrenat capacitatea de înţelegere pentru a distinge binele de rău.

De aceea, lăsaţi aspectele elementare ale adevărului despre Cristos şi să ne îndreptăm spre maturitate! Să nu mai punem din nou temelia pocăinţei de faptele moarte şi credinţa în Dumnezeu, învăţătura despre botezuri, punerea mâinilor, învierea morţilor şi judecata veşnică. Vom face aceasta dacă va permite Dumnezeu. Căci este imposibil pentru cei ce odată au fost luminaţi, au gustat darul ceresc, au devenit părtaşi ai Duhului Sfânt şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului care va să vină, şi care totuşi au căzut, să fie aduşi înapoi la pocăinţă, întrucât ei Îl răstignesc din nou pe Fiul lui Dumnezeu şi-L fac de ocară. Când pământul absoarbe ploaia care, deseori, cade pe el şi dă plante care sunt folositoare celor pentru care este cultivat, el primeşte binecuvântarea de la Dumnezeu. Dacă însă dă spini şi mărăcini, atunci nu este de nici un folos şi urmează să fie blestemat; sfârşitul lui va fi în foc.

Chiar dacă vorbim astfel, preaiubiţilor, suntem convinşi, în ce vă priveşte, de lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. 10 Căci Dumnezeu nu este nedrept ca să uite lucrarea voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui, faptul că i-aţi slujit pe sfinţi şi continuaţi s-o faceţi. 11 Dorim mult ca fiecare dintre voi să arate aceeaşi sârguinţă până la sfârşit, astfel încât să se împlinească ceea ce nădăjduiţi. 12 Să nu fiţi leneşi, ci fiţi imitatori ai celor ce, prin credinţă şi răbdare, moştenesc promisiunile!

Garanţia promisiunii lui Dumnezeu

13 Când Dumnezeu i-a făcut o promisiune lui Avraam, pentru că nu avea pe nimeni mai mare pe care să jure, a jurat pe Sine Însuşi, 14 spunând: „Te voi binecuvânta cu adevărat şi-ţi voi înmulţi foarte mult urmaşii.“[a] 15 Şi astfel, fiindcă a aşteptat cu răbdare, a obţinut promisiunea. 16 Oamenii jură pe cineva mai mare decât ei, iar un jurământ, care face cunoscut faptul că un lucru este adevărat şi sigur, pune capăt oricăror dispute dintre ei. 17 În acelaşi fel, când Dumnezeu a vrut să le arate mai clar moştenitorilor promisiunii caracterul neschimbător al planului Său, El a garantat acest lucru printr-un jurământ, 18 pentru ca, prin două lucruri neschimbătoare, în care este imposibil ca Dumnezeu să fie găsit mincinos, noi să avem siguranţă şi astfel să fim puternic încurajaţi să punem mâna pe nădejdea care ne stă înainte. 19 Avem această nădejde ca pe o ancoră pentru suflet, fermă şi sigură, şi care pătrunde în partea dinăuntru, dincolo de draperie[b] 20 unde, pentru a ne arăta calea, Isus, Care a intrat înaintea noastră, a intrat pentru noi. El a devenit Mare Preot pentru totdeauna, potrivit rânduielii lui Melhisedek.

Footnotes

  1. Evrei 6:14 Vezi Gen. 22:17
  2. Evrei 6:19 Gr.: katapetasma, cea care despărţea Locul Sfânt de Locul Preasfânt, peste tot în carte