Zaharia 5
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
5 Am ridicat din nou ochii şi m-am uitat, şi iată că era un sul(A) de carte, care zbura. 2 El m-a întrebat: „Ce vezi?” Eu am răspuns: „Văd un sul de carte zburând; are o lungime de douăzeci de coţi şi o lăţime de zece coţi”. 3 Şi el mi-a zis: „Acesta este blestemul(B) care este peste toată ţara, căci, după cum este scris pe el, orice hoţ şi oricine jură strâmb vor fi nimiciţi cu desăvârşire de aici. 4 ‘Îl trimit, zice Domnul oştirilor, ca să intre în casa hoţului şi a celui ce jură strâmb(C) în Numele Meu, ca să rămână în casa aceea şi s-o mistuie(D) împreună cu lemnele şi pietrele ei’.” 5 Îngerul care vorbea cu mine a înaintat şi mi-a zis: „Ridică ochii şi priveşte ce iese de acolo.” 6 Eu am răspuns: „Ce este aceasta?” Şi el a zis: „Iese efa.” Şi a adăugat: „Aceasta este nelegiuirea lor în toată ţara.” 7 Şi iată că se ridica un talant de plumb şi, în mijlocul efei, şedea o femeie. 8 El a zis: „Aceasta este nelegiuirea!” Şi i-a dat brânci în efă şi a aruncat bucata de plumb peste gura efei. 9 Am ridicat ochii şi m-am uitat, şi iată că s-au arătat două femei. În aripile lor sufla vântul: ele aveau aripi ca ale cocostârcului. Au ridicat efa între pământ şi cer. 10 Atunci am întrebat pe îngerul care vorbea cu mine: „Unde duc ele efa?” 11 El mi-a răspuns: „Se duc să-i(E) zidească o casă în ţara(F) Şinear, ca să fie aşezată acolo şi să rămână pe locul ei.”
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.