Romani 7

Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014

Creştinul izbăvit de Lege

7 Nu ştiţi, fraţilor – căci vorbesc unor oameni care cunosc Legea – că Legea are stăpânire asupra omului câtă vreme trăieşte el? ² Căci femeia^(A) măritată este legată prin Lege de bărbatul ei câtă vreme trăieşte el, dar, dacă-i^(B) moare bărbatul, este dezlegată de legea bărbatului ei. ³ Dacă, deci, când îi trăieşte bărbatul, ea se mărită după altul, se va chema preacurvă, dar, dacă-i moare bărbatul, este dezlegată de Lege, aşa că nu mai este preacurvă dacă se mărită după altul. ⁴ Tot astfel, fraţii mei, prin trupul lui Hristos şi voi aţi^(C) murit în ce priveşte Legea, ca să fiţi ai altuia, adică ai Celui ce a înviat din morţi, şi aceasta, ca să aducem rod pentru Dumnezeu. ⁵ Căci, când trăiam sub firea noastră pământească, patimile păcatelor, aţâţate de Lege, lucrau^(D) în mădularele noastre şi ne făceau să^(E) aducem roade pentru moarte. ⁶ Dar acum, am fost izbăviţi de Lege şi suntem morţi faţă de Legea aceasta, care ne ţinea robi, pentru ca să slujim lui Dumnezeu într-un^(F) duh nou, iar nu după vechea slovă.

Legea dă cunoştinţa păcatului

⁷ Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos?

Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am^(G) cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aş fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: „Să^(H) nu pofteşti!”

⁸ Apoi, păcatul^(I) a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort. ⁹ Odinioară, fiindcă eram fără^(J) Lege, trăiam, dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. ¹⁰ Şi porunca, ea, care^(K) trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. ¹¹ Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea m-a amăgit, şi, prin însăşi porunca aceasta, m-a lovit cu moartea. ¹² Aşa că Legea^(L), negreşit, este sfântă şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. ¹³ Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeaşi poruncă.

Lupta firii pământeşti împotriva Duhului

¹⁴ Ştim, în adevăr, că Legea este duhovnicească, dar eu sunt pământesc, vândut^(M) rob păcatului. ¹⁵ Căci nu ştiu ce fac: nu^(N) fac ce vreau, ci fac ce urăsc. ¹⁶ Acum, dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că Legea este bună. ¹⁷ Şi atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. ¹⁸ Ştiu, în adevăr, că nimic bun nu locuieşte în^(O) mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voinţa să fac binele, dar n-am puterea să-l fac. ¹⁹ Căci binele, pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac! ²⁰ Şi dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuieşte în mine. ²¹ Găsesc dar în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine. ²² Fiindcă după omul dinăuntru îmi^(P) place Legea^(Q) lui Dumnezeu, ²³ dar văd în^(R) mădularele mele o altă^(S) lege, care se luptă împotriva legii primite de mintea mea şi mă ţine rob legii păcatului, care este în mădularele mele. ²⁴ O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?… ²⁵ Mulţumiri^(T) fie aduse lui Dumnezeu, prin Isus Hristos, Domnul nostru!… Astfel dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească, slujesc legii păcatului.