Add parallel Print Page Options

Psalmul 145

O cântare(A) de laudă a lui David

Te voi înălţa, Dumnezeule, Împăratul meu,
şi voi binecuvânta Numele tău în veci de veci!
În fiecare zi Te voi binecuvânta
şi voi lăuda Numele Tău în veci de veci!
Mare(B) este Domnul şi foarte vrednic de laudă,
şi mărimea(C) Lui este nepătrunsă.
Fiecare(D) neam de om să laude lucrările Tale
şi să vestească isprăvile Tale cele mari!
Voi spune strălucirea slăvită a măreţiei Tale
şi voi cânta minunile Tale.
Oamenii vor vorbi de puterea Ta cea înfricoşată,
şi eu voi povesti mărimea Ta.
Să se trâmbiţeze aducerea-aminte de nemărginita Ta bunătate,
şi să se laude dreptatea Ta!
Domnul este milostiv şi plin de îndurare(E),
îndelung răbdător şi plin de bunătate.
Domnul este bun(F) faţă de toţi
şi îndurările Lui se întind peste toate lucrările Lui.
10 Toate(G) lucrările Tale Te vor lăuda, Doamne!
Şi credincioşii Tăi Te vor binecuvânta.
11 Vor spune slava Împărăţiei Tale
şi vor vesti puterea Ta,
12 ca să facă cunoscut fiilor oamenilor puterea Ta
şi strălucirea plină de slavă a împărăţiei Tale.
13 Împărăţia(H) Ta este o împărăţie veşnică
şi stăpânirea Ta rămâne în picioare în toate veacurile.
14 Domnul sprijină pe toţi cei ce cad
şi îndreaptă(I) pe cei încovoiaţi.
15 Ochii(J) tuturor nădăjduiesc în Tine,
şi Tu(K) le dai hrana la vreme.
16 Îţi deschizi mâna
şi(L) saturi după dorinţă tot ce are viaţă.
17 Domnul este drept în toate căile Lui
şi milostiv în toate faptele Lui.
18 Domnul este lângă(M) toţi cei ce-L cheamă,
lângă cei ce-L cheamă cu toată(N) inima.
19 El împlineşte dorinţele celor ce se tem de El,
le aude strigătul şi-i scapă.
20 Domnul(O) păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc
şi nimiceşte pe toţi cei răi.
21 Gura mea să vestească lauda Domnului
şi orice făptură să binecuvânteze Numele Lui cel sfânt în veci de veci!