Psalmi 53
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
Psalmul 53
Către mai-marele cântăreţilor.
De cântat la flaut. O cântare a lui David
1 Nebunul(A) zice în inima lui: „Nu este Dumnezeu!”
S-au stricat oamenii, au săvârşit fărădelegi urâte,
nu este niciunul(B) care să facă binele.
2 Dumnezeu Se uită(C) de la înălţimea cerurilor peste fiii oamenilor,
ca să vadă dacă este cineva care să fie priceput
şi să caute(D) pe Dumnezeu.
3 Dar toţi s-au rătăcit, toţi s-au stricat;
nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
4 Şi-au(E) pierdut oare mintea cei ce săvârşesc nelegiuirea,
de mănâncă pe poporul Meu, cum mănâncă pâinea,
şi nu cheamă pe Dumnezeu?
5 Atunci(F) vor tremura de spaimă fără să fie vreo pricină de spaimă;
Dumnezeu va risipi(G) oasele celor ce tabără împotriva ta,
îi vei face de ruşine, căci Dumnezeu i-a lepădat.
6 O(H), cine va face să pornească din Sion izbăvirea lui Israel?
Când va aduce Dumnezeu înapoi pe prinşii de război ai poporului Său,
Iacov se va veseli şi Israel se va bucura.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.