Add parallel Print Page Options

Psalmul 46

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al fiilor lui Core.

De cântat pe alamot. O cântare.

Dumnezeu este adăpostul(A) şi sprijinul nostru,
un ajutor(B) care nu lipseşte niciodată în nevoi.
De aceea nu ne temem chiar dacă s-ar zgudui pământul
şi s-ar clătina munţii în inima mărilor.
Chiar(C) dacă ar urla şi ar spumega valurile mării
şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munţii.
Este un râu(D) ale cărui izvoare înveselesc cetatea(E) lui Dumnezeu,
sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.
Dumnezeu este în(F) mijlocul ei: ea nu se clatină;
Dumnezeu o ajută în revărsatul zorilor.
Neamurile(G) se frământă, împărăţiile se clatină,
dar glasul Lui răsună, şi pământul(H) se topeşte de groază.
Domnul(I) oştirilor este cu noi,
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.
Veniţi(J) şi priviţi lucrările Domnului,
pustiirile pe care le-a făcut El pe pământ.
El(K) a pus capăt războaielor până la marginea pământului;
El a sfărâmat(L) arcul şi a rupt suliţa, a ars cu(M) foc carele de război.
10 „Opriţi-vă, şi să ştiţi că Eu sunt Dumnezeu:
Eu stăpânesc(N) peste neamuri,
Eu stăpânesc pe pământ.”
11 Domnul(O) oştirilor este cu noi.
Dumnezeul lui Iacov este un turn de scăpare pentru noi.

Psalmul 47

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm făcut de fiii lui Core

Bateţi(P) din palme, toate popoarele!
Înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie!
Căci Domnul, Cel Preaînalt, este înfricoşat(Q):
El este Împărat(R) mare peste tot pământul.
El(S) ne supune popoarele,
El pune neamurile sub picioarele noastre.
El ne alege moştenirea(T),
slava lui Iacov, pe care-l iubeşte.
Dumnezeu Se suie(U) în mijlocul strigătelor de biruinţă,
Domnul înaintează în sunetul trâmbiţei.
Cântaţi lui Dumnezeu, cântaţi!
Cântaţi Împăratului nostru, cântaţi!
Căci(V) Dumnezeu este împărat peste tot pământul:
cântaţi(W) o cântare înţeleaptă!
Dumnezeu(X) împărăţeşte peste neamuri,
Dumnezeu şade pe scaunul Lui de domnie cel sfânt.
Domnitorii popoarelor se adună împreună
cu poporul(Y) Dumnezeului lui Avraam;
căci(Z) ale lui Dumnezeu sunt scuturile pământului:
El este mai înalt şi mai presus de orice.

Psalmul 48

O cântare. Un psalm al fiilor lui Core

Mare este Domnul şi lăudat de toţi
în(AA) cetatea Dumnezeului nostru, pe muntele(AB) Lui cel sfânt.
Frumoasă(AC) înălţime, bucuria(AD) întregului pământ, este Muntele Sionului;
în(AE) partea de miazănoapte este cetatea(AF) Marelui Împărat.
Dumnezeu, în casele Lui împărăteşti, este cunoscut ca un turn de scăpare.
Căci iată că împăraţii(AG) se adunaseră:
doar au trecut împreună,
au privit-o, au înlemnit,
s-au temut şi au luat-o la fugă.
I-a apucat(AH) un tremur acolo,
ca durerea(AI) unei femei la facere.
Au fost izgoniţi de parcă ar fi fost luaţi de(AJ) vântul de răsărit,
care sfărâmă(AK) corăbiile din Tarsis.
Întocmai cum auziserăm spunându-se, aşa am văzut
în cetatea(AL) Domnului oştirilor, în cetatea Dumnezeului nostru:
Dumnezeu o va face să dăinuiască(AM) pe vecie.
Dumnezeule, la bunătatea(AN) Ta ne gândim
în mijlocul Templului Tău!
10 Ca şi Numele(AO) Tău, Dumnezeule,
şi lauda Ta răsună până la marginile pământului;
dreapta Ta este plină de îndurare.
11 Se bucură Muntele Sionului
şi se veselesc fiicele lui Iuda
de judecăţile Tale.
12 Străbateţi Sionul şi ocoliţi-l,
număraţi-i turnurile,
13 priviţi-i întăritura
şi cercetaţi-i palatele,
ca să povestiţi celor ce vor veni după ei.
14 Iată, Dumnezeul acesta este Dumnezeul nostru în veci de veci;
El va fi călăuza noastră(AP) până la moarte.

Psalmul 49

Către mai-marele cântăreţilor.

Un psalm al fiilor lui Core

Ascultaţi lucrul acesta, toate popoarele,
luaţi aminte, toţi locuitorii lumii:
mici(AQ) şi mari,
bogaţi şi săraci!
Gura mea va vorbi cuvinte înţelepte
şi inima mea are gânduri pline de judecată.
Eu îmi plec(AR) urechea la pildele care îmi sunt insuflate,
îmi încep cântarea în sunetul harpei.
Pentru ce să mă tem în zilele nenorocirii,
când mă înconjoară nelegiuirea(AS) potrivnicilor mei?
Ei se încred(AT) în avuţiile lor
şi se fălesc cu bogăţia lor cea mare.
Dar nu pot să se răscumpere unul pe altul,
nici să dea(AU) lui Dumnezeu preţul răscumpărării.
Răscumpărarea(AV) sufletului lor este aşa de scumpă,
că nu se va face niciodată.
Nu vor trăi pe vecie,
nu pot să(AW) nu vadă mormântul.
10 Da, îl vor vedea: căci înţelepţii(AX) mor,
nebunul şi prostul deopotrivă pier
şi(AY) lasă altora avuţiile lor.
11 Ei îşi închipuie că veşnice le vor fi casele,
că locuinţele lor vor dăinui din veac în veac,
ei, care dau(AZ) numele lor la ţări întregi.
12 Dar omul pus în(BA) cinste nu dăinuieşte,
ci este ca dobitoacele care se taie.
13 Iată ce soartă au ei, cei plini de atâta încredere(BB),
precum şi cei ce îi urmează, cărora le plac cuvintele lor.
14 Sunt duşi ca o turmă în Locuinţa morţilor,
îi paşte moartea
şi, în(BC) curând, oamenii fără prihană îi calcă în picioare:
li se duce frumuseţea(BD) şi Locuinţa morţilor le este locaşul.
15 Dar mie Dumnezeu îmi va(BE) scăpa sufletul din Locuinţa morţilor,
căci mă va lua sub ocrotirea Lui.
16 Nu te teme când se îmbogăţeşte cineva
şi când i se înmulţesc vistieriile casei,
17 căci(BF) nu ia nimic cu el când moare:
vistieriile lui nu se pogoară după el.
18 Să se tot creadă omul fericit(BG) în viaţă,
să se tot laude cu bucuriile pe care şi le face,
19 căci tot în locuinţa părinţilor săi va(BH) merge
şi nu va mai vedea lumina(BI) niciodată.
20 Omul(BJ) pus în cinste şi fără pricepere
este(BK) ca dobitoacele pe care le tai.

Psalmul 50

Un psalm al lui Asaf

Dumnezeu(BL), da, Dumnezeu, Domnul, vorbeşte
şi cheamă pământul, de la răsăritul soarelui până la asfinţitul lui.
Din Sion, care este întruparea(BM) frumuseţii desăvârşite,
de acolo străluceşte Dumnezeu(BN).
Dumnezeul nostru vine şi nu tace.
Înaintea Lui merge un foc(BO) mistuitor
şi împrejurul Lui, o furtună puternică.
El(BP) strigă spre ceruri sus
şi spre pământ, ca să judece pe poporul Său:
„Strângeţi-Mi pe credincioşii(BQ) Mei,
care(BR) au făcut legământ cu Mine prin jertfă!”
Atunci, cerurile(BS) vor vesti dreptatea Lui,
căci Dumnezeu(BT) este Cel ce judecă.
Ascultă(BU), poporul Meu, şi voi vorbi;
ascultă, Israele, şi te voi înştiinţa.
Eu sunt Dumnezeu(BV), Dumnezeul tău.
Nu(BW) pentru jertfele tale te(BX) mustru,
căci arderile-de-tot ale tale sunt necurmat înaintea Mea.
Nu(BY) voi lua tauri din casa ta,
nici ţapi din staulele tale.
10 Căci ale Mele sunt toate dobitoacele pădurilor,
toate fiarele munţilor cu miile lor.
11 Eu cunosc toate păsările de pe munţi
şi tot ce se mişcă pe câmp este al Meu.
12 Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie,
căci(BZ) a mea este lumea şi tot ce cuprinde ea.
13 Oare mănânc Eu carnea taurilor?
Oare beau Eu sângele ţapilor?
14 Adu ca jertfă(CA) lui Dumnezeu mulţumiri
şi împlineşte-ţi(CB) juruinţele făcute Celui Preaînalt.
15 Cheamă-Mă(CC) în ziua necazului,
şi Eu te voi izbăvi, iar tu Mă(CD) vei proslăvi!
16 Dumnezeu zice însă celui rău:
„Ce tot înşiri tu legile Mele
şi ai în gură legământul Meu,
17 când(CE) tu urăşti mustrările
şi arunci(CF) cuvintele Mele înapoia ta?
18 Dacă vezi un hoţ, te uneşti(CG) cu el
şi te însoţeşti cu(CH) preacurvarii.
19 Dai drumul gurii la rău
şi limba ta(CI) urzeşte vicleşuguri.
20 Stai şi vorbeşti împotriva fratelui tău,
cleveteşti pe fiul mamei tale.
21 Iată ce ai făcut, şi(CJ) Eu am tăcut.
Ţi-ai închipuit(CK) că Eu sunt ca tine.
Dar te(CL) voi mustra şi îţi voi pune totul sub ochi!”
22 Luaţi seama dar, voi, care uitaţi(CM) pe Dumnezeu,
ca nu cumva să vă sfâşii şi să nu fie nimeni să vă scape.
23 Cine(CN) aduce mulţumiri ca jertfă, acela Mă proslăveşte,
şi celui(CO) ce veghează asupra căii lui,
aceluia îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu.

Psalmul 46

Pentru dirijor. Al korahiţilor. De cântat în alamot[a]. Un cântec.

Dumnezeu este adăpostul şi tăria noastră,
    un ajutor Care nu lipseşte niciodată în necaz!
De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar clătina pământul
    şi s-ar zgudui munţii în inima mărilor,
chiar dacă i-ar vui şi i-ar fierbe apele
    şi s-ar ridica până acolo încât să se cutremure munţii!Sela
Este un râu ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu,
    Locul Sfânt al locuinţelor Celui Preaînalt.
Câtă vreme este Dumnezeu în mijlocul ei, ea nu se clatină;
    Dumnezeu îi vine în ajutor la fiecare revărsat al zorilor.
Neamurile se agită, regatele se clatină;
    când Îşi ridică El glasul, pământul se topeşte.

Domnul Oştirilor este cu noi,
    Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră!Sela
Veniţi şi priviţi lucrările Domnului,
    prin care El a pustiit pământul!
El opreşte războaiele până la capătul lumii,
    zdrobeşte arcul, rupe lancea
        şi arde în foc carele[b].
10 „Opriţi-vă şi recunoaşteţi că Eu sunt Dumnezeu!
    Eu voi fi înălţat printre neamuri,
        voi fi înălţat pe pământ!“

11 Domnul Oştirilor este cu noi,
    Dumnezeul lui Iacov este întăritura noastră!Sela

Psalmul 47

Pentru dirijor. Al korahiţilor. Un psalm.

Bateţi din palme, toate popoarele!
    Strigaţi de bucurie către Dumnezeu!
Căci Domnul Preaînalt este înfricoşător;
    El este Mare Împărat peste întreg pământul!
El ne supune popoarele
    şi pune sub picioarele noastre neamurile.
El ne alege moştenirea,
    mândria lui Iacov, pe care l-a iubit.Sela
Dumnezeu s-a înălţat în mijlocul strigătelor de biruinţă,
    Domnul s-a înălţat în sunet de corn.
Cântaţi-I lui Dumnezeu, cântaţi!
    Cântaţi-I Împăratului nostru, cântaţi!
Dumnezeu este împăratul întregului pământ:
    cântaţi-I un maschil[c]!
Dumnezeu stăpâneşte peste neamuri,
    Dumnezeu şade pe tronul Său cel sfânt!
Nobilii popoarelor se adună
    împreună cu poporul Dumnezeului lui Avraam,
căci ale lui Dumnezeu sunt scuturile[d] pământului!
    El este preaînălţat!

Psalmul 48

Un cântec. Un psalm al korahiţilor.

Mare este Domnul
    şi foarte vrednic de laudă,
        în cetatea Dumnezeului nostru,
muntele Lui cel sfânt!
    Frumoasă înălţime,
        bucuria întregului pământ,
    ca înălţimile Ţafon[e], aşa este muntele Sionului,
    cetatea[f] marelui Împărat!
În palatele ei, Dumnezeu
    se face cunoscut ca fiind întăritura ei.

Iată că regii se adunaseră
    şi înaintaseră cu toţii,
dar când I-au văzut cetatea, au înlemnit,
    s-au îngrozit şi au fugit.
Acolo i-a apucat frica,
    i-a cuprins durerea ca la naştere.
Le-ai făcut precum vântul de răsărit
    care zdrobeşte corăbiile de Tarşiş[g].
Ceea ce am auzit,
    am şi văzut
în cetatea Domnului Oştirilor,
    în cetatea Dumnezeului nostru:
        Dumnezeu o întăreşte pe vecie!Sela
Dumnezeule, la îndurarea Ta ne gândim
    în mijlocul Templului Tău!
10 Dumnezeule, aşa cum este Numele Tău,
    tot astfel şi lauda Ta ajunge până la marginile lumii.
        Dreapta Ta este plină de dreptate.
11 Muntele Sionului se bucură
    şi satele lui Iuda se înveselesc
        din pricina judecăţilor Tale.

12 Daţi ocol Sionului, înconjuraţi-l,
    număraţi-i turnurile!
13 Admiraţi-i fortificaţiile,
    străbateţi-i[h] citadelele,
        ca să povestiţi generaţiei următoare!
14 Acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru pentru veci de veci!
    El ne va conduce până la moarte!

Psalmul 49

Pentru dirijor. Al korahiţilor. Un psalm.

Popoare, ascultaţi lucrul acesta!
    Locuitori ai lumii, luaţi aminte,
slabi şi puternici,
    bogaţi şi săraci împreună!
Gura mea va vorbi cu înţelepciune,
    iar gândurile inimii mele vor fi iscusite.
Îmi voi pleca urechea la proverbe,
    îmi voi începe ghicitoarea în sunet de liră.

De ce să mă tem în zilele rele,
    când mă împresoară răutatea înşelătorilor mei,
a celor ce se încred în averile lor
    şi se laudă cu mulţimea bogăţiilor lor?
Nimeni nu poate răscumpăra viaţa semenului său,
    nici nu-I poate da lui Dumnezeu preţul răscumpărării lui.
Preţul răscumpărării pentru viaţa lui este atât de mare,
    încât nu va putea plăti niciodată,
ca să trăiască veşnic
    şi să nu vadă groapa.

10 Se vede că şi înţelepţii mor,
    şi cel fără minte şi bruta pier împreună,
        părăsindu-şi averile în folosul altora.
11 Totuşi îşi imaginează că-şi vor stăpâni casele pe vecie[i]
    şi că locuinţele lor vor dăinui din neam în neam;
        de aceea şi-au numit proprietăţile după înseşi numele lor.[j]
12 Însă omul bogat nu dăinuie;
    el se aseamănă cu vitele pentru tăiere.[k]
13 Aceasta este soarta celor ce se încred în ei[l]
    şi a celor ce-i urmează, care le încuviinţează vorbele.
14 Sunt sortiţi Locuinţei Morţilor ca nişte oi;
    moartea îi va paşte.
Cei drepţi vor stăpâni peste ei dimineaţa.
    Chipul lor se va veşteji în Locuinţa Morţilor,
        departe de locuinţa lor.
15 Dar Dumnezeu îmi va răscumpăra sufletul din Locuinţa Morţilor,
    căci El mă va lua sub ocrotirea Lui.Sela
16 Nu te îngrijora când se îmbogăţeşte cineva,
    când sporeşte bogăţia casei lui,
17 căci nu ia nimic cu el la moartea sa;
    bogăţia lui nu se coboară după el.
18 Chiar dacă sufletul lui a fost fericit în viaţă,
    chiar dacă s-a lăudat cu bucuriile de care şi-a făcut parte,
19 tot va merge la neamul părinţilor lui,
    care nu vor mai vedea lumina vreodată.

20 Omul bogat şi fără pricepere
    se aseamănă cu vitele pentru tăiere.

Psalmul 50

Un psalm al lui Asaf

Dumnezeu, da Dumnezeu, Domnul,
    El vorbeşte şi cheamă pământul
        de la răsăritul soarelui până la apusul lui!
Din Sion, întruchiparea frumuseţii, străluceşte Dumnezeu!
    Dumnezeul nostru vine şi nu tace;
un foc mistuie înaintea Lui
    şi o furtună se dezlănţuie împrejurul Lui!
El cheamă cerurile de deasupra
    şi pământul, ca să-Şi judece poporul:
„Adunaţi-Mi credincioşii,
    pe cei ce au încheiat legământ cu Mine prin jertfă!“
Cerurile mărturisesc dreptatea Lui,
    căci Dumnezeu este judecătorul.Sela
„Ia aminte, popor al Meu, şi voi vorbi!
    Israele, voi mărturisi împotriva ta:
        Sunt Dumnezeu, Dumnezeul tău Eu sunt!
Nu pentru jertfele tale te mustru Eu,
    nici pentru arderile de tot care-Mi sunt aduse neîncetat.
Nu voi lua viţei din ograda ta,
    nici ţapi din staulele tale,
10 căci ale Mele sunt toate vieţuitoarele pădurii
    şi vitele de pe o mie de dealuri.
11 Eu cunosc toate înaripatele munţilor,
    şi toate făpturile câmpiei sunt ale Mele!
12 Dacă Mi-ar fi foame, nu ţi-aş spune ţie,
    căci a Mea este lumea cu tot ce cuprinde ea.
13 Mănânc Eu oare carnea taurilor
    sau beau Eu sângele ţapilor?
14 Adu-I ca jertfă lui Dumnezeu mulţumire
    şi împlineşte-ţi jurămintele faţă de Cel Preaînalt!
15 Cheamă-Mă în ziua necazului;
    Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!“

16 Dumnezeu îi zice însă celui rău:

„Ce tot înşiri tu orânduirile Mele
    şi ai pe buze legământul Meu,
17 când tu urăşti mustrarea
    şi arunci cuvintele Mele înapoia ta?
18 Dacă vezi un hoţ, te uneşti cu el
    şi te însoţeşti cu cei ce comit adulter.
19 Dai drumul gurii la rele,
    limba ta urzeşte înşelăciunea.
20 Vorbeşti împotriva fratelui tău cu care locuieşti
    şi pe fiul mamei tale arunci vina[m].
21 Aşa ai făcut, iar Eu am tăcut.
    Ţi-ai închipuit că sigur Eu sunt ca tine,
        dar te voi mustra şi îţi voi pune totul în faţă[n]!
22 Luaţi aminte la aceste lucruri, voi care Îl uitaţi pe Dumnezeu,
    ca nu cumva să vă sfâşii şi să nu aibă cine să vă scape!

23 Cine aduce mulţumire ca jertfă, acela Mă proslăveşte
    şi celui ce veghează asupra căii lui îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu[o]“.

Footnotes

  1. Psalmii 46:1 Titlu. Indicaţie muzicală necunoscută.
  2. Psalmii 46:9 Sau: scuturile
  3. Psalmii 47:7 Vezi Ps. 32 Titlu
  4. Psalmii 47:9 Sau: regii
  5. Psalmii 48:2 Munte sacru în Aram (Siria) unde se credea că îşi are locuinţa zeul suprem al canaaniţilor, Baal; sau: ca înălţimile din nord
  6. Psalmii 48:2 Sau: pământ. / Muntele Sionului, la nord / de cetatea Marelui Împărat; ţafon înseamnă şi nord
  7. Psalmii 48:7 Sau: corăbiile negustorilor; Tarşiş era probabil cea mai îndepărtată colonie feniciană în acea vreme, situată în Spania ori Sardinia. De aceea, o „corabie de Tarşiş“ era una solidă, în stare să transporte marfă la distanţe mari
  8. Psalmii 48:13 Sensul termenului ebraic este nesigur
  9. Psalmii 49:11 Sensul versului în ebraică este nesigur
  10. Psalmii 49:11 TM; LXX, Siriacă: Mormintele le vor rămâne case pe vecie / şi locuinţe – din neam în neam / cu toate că şi-au dat numele proprietăţilor lor.
  11. Psalmii 49:12 TM; LXX, Siriacă redau acest verset identic cu v. 20
  12. Psalmii 49:13 Sau: în ei înşişi
  13. Psalmii 50:20 Sau: îl bârfeşti
  14. Psalmii 50:21 Lit.: ochi
  15. Psalmii 50:23 Sau: proslăveşte / şi pregăteşte calea prin care îi voi arăta mântuirea lui Dumnezeu