Proverbele 30
Cornilescu 1924 - Revised 2010, 2014
30 Cuvintele lui Agur, fiul lui Iache. Cuvintele(A) înţelepte rostite de omul acesta pentru Itiel, pentru Itiel şi pentru Ucal.
2 Negreşit(B), sunt mai prost decât oricine
şi n-am pricepere de om.
3 N-am învăţat înţelepciunea
şi nu cunosc ştiinţa sfinţilor.
4 Cine(C) s-a suit la ceruri şi cine s-a pogorât din ele?
Cine(D) a adunat vântul în pumnii lui?
Cine a strâns apele în haina lui?
Cine a hotărât toate marginile pământului?
Cum se numeşte el şi cum cheamă pe fiul său? Ştii tu lucrul acesta?
5 Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat(E).
El este un scut pentru cei ce se încred în El.
6 N-adăuga(F) nimic la cuvintele Lui,
ca să nu te pedepsească şi să fii găsit mincinos.
7 Două lucruri Îţi cer;
nu mi le opri înainte de moarte!
8 Depărtează de la mine neadevărul şi cuvântul mincinos;
nu-mi da nici sărăcie, nici bogăţie,
dă-mi(G) pâinea care-mi trebuie.
9 Ca(H) nu cumva, în belşug, să mă lepăd de Tine şi să zic: „Cine este Domnul?”
Sau ca nu cumva în sărăcie să fur
şi să iau în deşert Numele Dumnezeului meu.
10 Nu cleveti pe un slujitor la stăpânul lui,
ca să nu te blesteme şi să te faci vinovat.
11 Este un neam de oameni care blestemă pe tatăl său
şi nu binecuvântează pe mamă-sa.
12 Este un neam de oameni care(I) se crede curat,
şi totuşi nu este spălat de întinăciunea lui.
13 Este un neam de oameni ai căror ochi sunt trufaşi(J)
şi care îşi ţin pleoapele sus.
14 Este(K) un neam de oameni ai căror dinţi sunt nişte săbii şi ale căror măsele sunt nişte cuţite,
ca(L) să mănânce pe cel nenorocit de pe pământ şi pe cei lipsiţi dintre oameni.
15 Lipitoarea are două fete: „Dă! dă!”
Trei lucruri sunt nesăţioase,
patru lucruri nu zic niciodată: „Destul!”,
16 şi anume: Locuinţa morţilor(M), femeia stearpă,
pământul, care nu este sătul de apă, şi focul, care nu zice niciodată: „Destul!”
17 Pe ochiul(N) care îşi bate joc de tatăl său
şi nesocoteşte ascultarea de mamă
îl vor scobi corbii de la pârâu
şi îl vor mânca puii de vultur.
18 Trei lucruri sunt mai presus de puterile mele
şi chiar patru pe care nu le pot pricepe:
19 urma vulturului pe cer,
urma şarpelui pe stâncă,
urma corabiei în mijlocul mării
şi urma omului la o fată.
20 Tot aşa este şi calea femeii preacurve:
ea mănâncă şi se şterge la gură
şi apoi zice: „N-am făcut nimic rău.”
21 Trei lucruri fac să se răscoale o ţară
şi patru lucruri nu le poate suferi:
22 un rob(O) care a început să împărăţească,
un nebun care are pâine din belşug,
23 o femeie dispreţuită care se mărită
şi o roabă care moşteneşte pe stăpână-sa.
24 Patru vietăţi sunt mai mici pe pământ,
şi totuşi dintre cele mai înţelepte:
25 furnicile(P), care nu sunt un popor tare,
dar îşi pregătesc hrana vara;
26 şoarecii(Q) de munte, care nu sunt un popor puternic,
dar îşi aşază locuinţa în stânci;
27 lăcustele, care n-au împărat,
şi totuşi pornesc toate în cete;
28 păianjenul îl poţi prinde cu mâinile
şi se găseşte totuşi în casele împăraţilor.
29 Trei fiinţe au o ţinută frumoasă
şi patru au mers măreţ:
30 leul, viteazul dobitoacelor,
care nu se dă înapoi dinaintea nimănui,
31 calul închingat gata şi ţapul,
şi împăratul căruia nimeni nu-i poate sta împotrivă.
32 Dacă mândria te împinge la fapte de nebunie
şi dacă ai gânduri rele,
pune(R) mâna la gură:
33 căci baterea laptelui dă smântână, scărpinarea nasului dă sânge
şi stoarcerea mâniei dă certuri.
Copyright of the Cornilescu Bible © 1924 belongs to British and Foreign Bible Society. Copyright © 2010, 2014 of the revised edition in Romanian language belongs to the Interconfessional Bible Society of Romania, with the approval of the British and Foreign Bible Society.