A A A A A
Bible Book List

Numeri 21:21-35 Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Înfrângerea lui Sihon şi Og

21 Israel a trimis soli lui Sihon, regele amoriţilor, ca să-i spună: 22 „Lasă-mă să trec prin ţara ta! Nu ne vom împrăştia prin câmpii sau prin vii şi nu vom bea apă din fântâni; vom merge doar pe Drumul Regelui până vom traversa teritoriul tău.“

23 Dar Sihon nu l-a lăsat pe Israel să-i traverseze teritoriul, ci şi-a adunat toţi oamenii, a ieşit la luptă împotriva lui Israel în pustie şi l-a atacat la Iahaţ. 24 Însă Israel l-a învins, măcelărindu-l cu sabia. Apoi i-a luat în stăpânire ţara de la Arnon până la Iabok, până la hotarul cu amoniţii, căci amoniţii îşi întăriseră hotarul. 25 Israel a cucerit toate cetăţile amoriţilor şi a locuit în ele, inclusiv în Heşbon şi în toate satele din împrejurimile lui. 26 Heşbonul era cetatea lui Sihon, regele amoriţilor, care luptase înainte cu fostul rege al moabiţilor şi îi luase acest pământ până la Arnon. 27 De aceea zic poeţii[a]:

„Veniţi la Heşbon! Să fie rezidit!
    Să fie fortificată cetatea lui Sihon!

28 Un foc a ieşit din Heşbon,
    o flacără din cetatea lui Sihon;
ea a mistuit Arul Moabului
    şi pe conducătorii înălţimilor Arnonului.
29 Vai de tine, Moab!
    Eşti nimicit, popor al lui Chemoş!
Ţi-ai risipit fiii
    şi ţi-ai dat fiicele sclave
        lui Sihon, regele amoriţilor!

30     Noi i-am spulberat,
    am distrus Heşbonul până la Dibon,
am devastat până la Nofah,
    care se întinde până la Medeba[b].“

31 Astfel Israel a locuit în ţara amoriţilor.

32 După ce Moise a trimis iscoade la Iazer, israeliţii au cucerit satele din împrejurimi şi i-au izgonit pe amoriţii care locuiau acolo. 33 Apoi s-au întors şi au urcat pe drumul către Başan. Og, regele Başanului, le-a ieşit înainte împreună cu toţi oamenii lui ca să se lupte cu ei la Edrei.

34 Domnul i-a zis lui Moise: „Nu te teme de el, căci l-am dat în mâna ta, cu tot cu poporul şi ţara sa. Să-i faci aşa cum i-ai făcut lui Sihon, regele amoriţilor, care locuia în Heşbon.“

35 Astfel ei l-au lovit, pe el împreună cu fiii lui şi cu tot poporul lui, până ce n-a mai rămas nici un supravieţuitor. Apoi au luat în stăpânire ţara lui.

Footnotes:

  1. Numeri 21:27 O baladă amorită, probabil prezentă în Cartea Războaielor Domnului
  2. Numeri 21:30 Sensul versetului în ebraică este nesigur
Nouă Traducere În Limba Română (NTLR)

Nouă Traducere În Limba Română (Holy Bible, New Romanian Translation) Copyright © 2006 by Biblica, Inc.® Used by permission. All rights reserved worldwide.

  Back

1 of 1

You'll get this book and many others when you join Bible Gateway Plus. Learn more

Viewing of
Cross references
Footnotes